Importanța religiei în România, Franța și SUA: Vedem o reîntoarcere a urii

Importanța religiei în România, Franța și SUA: Vedem o reîntoarcere a urii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Prezența religiei în societățile moderne este marcată, în clipa de față, de ”o reîntoarcere a urii”, în special în Franța, deși marea majoritate a francezilor nu sunt deloc religioși, dar și în SUA, unde putem vorbi deja de două Americi, cu discrepanțe enorme între urban și periurban. Iar scenariul pare să fi fost împrumutat și în România.

”Religia, pentru Freud, nu este nimic altceva decât o formă de psihoză colectivă. Nu știu cât de mult se simte prezența religiei în societatea românească, în Franța acum este destul de slabă. Sunt 20 de procente catolici, vreo 10 procente musulmani, ateii sunt mult mai numeroși”, spune scriitorul francez Hervé Le Tellier, într-un dialog mai amplu cu Magda Grădinaru (aici integral), în care a abordat și tema religiei în societate.

ADVERTISING

”Laicitatea franceză nu este bine înțeleasă, lumea acum are impresia că noi suntem foarte antimusulmani. În realitate, francezii sunt foarte antireligioși și, lăsând la o parte fracțiunea catolică, cea mai mare parte a lor detestă pur si simplu clerul bisericesc, asta e o tradiție care vine de la revoluția franceză. Și această tradiție a avut, în mod curios, ecouri în ziua de azi, privitor la raportarea față de musulmani.

Condamnabili nu sunt, așadar, musulmanii, ci omniprezența religiei în comunitățile musulmane. Francezii nu pot fi acuzați de rasism sau de orice formă de desconsiderare a originii sociale, ei au fost pur si simplu șocați de importanța religiei și a tuturor tradițiilor legate de aceasta.

ADVERTISING

Continuând această digresiune, lumea în care am trăit eu când eram tânăr, din anii 60-80, era o lume în care pur și simplu nu se discuta nimic despre religie. Și aveam în anturaj evrei sau musulmani, dar nu interesa pe nimeni ce religie aveai, la fel cum nu interesa pe nimeni ca veneai din Tunisia, de exemplu.

Acum vedem o reîntoarcere a urii, legată, fără îndoială, de trecutul colonial al Franței, și vedem cum apare o generație mult mai revoltată, care își pune problema identității, iar în centrul ei pune religia. Sunt convins că am fi putut evita toate astea, daca nu ar fi fost colonialismul, nedreptatea socială care a lovit algerienii și marocanii. Occidentul poartă răspunderea resurgenței acestei forme de religiozitate extremă care duce la terorism”, spune Hervé Le Tellier.

ADVERTISING

”În ceea ce-i privește pe americani, eu nu prea îi înțeleg. Am discutat cu americani din New York, nici ei nu înțeleg cele două Americi și, de fapt, sunt chiar mai mult de două. Un new-yorkez nu se va înțelege niciodată cu un ultra-religios, un evanghelist sau un mormon, nu au același mod de gândire.

Este o diferență uriașă între cei care trăiesc în medii urbane, unde religia nu e deloc în centru, și cei din marile spații din interiorul Americii”, mai spune Le Tellier.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇