Cum e, ca freelancer, să lucrezi de pe prispă într-un sat din România - Interviu

Cum e, ca freelancer, să lucrezi de pe prispă într-un sat din România - Interviu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Te-ai imaginat vreodată lucrând la sat, cu laptopul în brațe, de pe prispa casei?

Claudiu Jojatu – Co-founder @ Viața de freelancer și Milk&Cookies \ Digital branding studio – a încercat acest lucru timp de o săptămână și a povestit experiența pentru SpotMedia.ro.

Provocarea i-a fost propusă lui și colegilor săi de către Octavian Viorel, fondatorul proiectului Niște Orășeni, care a scos de curând un ghid holistic despre mutatul la țară.

Să vedem ce are Claudiu Jojatu de zis despre lucrul și traiul la sat.

Care e relația ta cu satul?

Sunt a treia generație de născuți și crescuți în București. Mai specific, în Apărătorii Patriei, pe strada Panselelor. Acolo mi-am petrecut copilăria și adolescența. Apoi, după o trecere prin Tineretului, de câțiva ani am fost adoptat de Drumul Taberei. Vacanța de vară și celebrul mers la bunici însemna 3 stații de 102 spre Luică.

În copilărie nu am avut o relație cu satul românesc decât prin cărțile pe care le citeam și poveștile prietenilor și vecinilor atunci când se întorceau din vacanță. Am pățit de mai multe ori ca oamenii să mă compătimească, dar pe cuvânt de pionier că nu e cazul. Chiar dacă nu am amintirile alea de care tot vorbește lumea și nostalgia care vine la pachet, am avut o copilărie tare mișto.

ADVERTISING

Dar uite că m-a luat flama cu călătoritul și descoperitul satelor românești la maturitate. Probabil că psiholoaga mea ar avea câteva păreri despre asta.  

Înainte să accepți invitația lui Octavian, te gândeai cum ar fi să lucrezi de pe prispă? Te bătea cumva gândul să te muți la sat, chiar și pentru o perioadă scurtă, și să lucrezi de acolo?

Trebuie să îți recunosc faptul că nu m-am gândit activ la ideea de a lucra pe prispă. Din fericire, am călătorit destul de mult în ultimii ani și am tot lucrat de pe diverse forme de prispe de prin satele Thailandei sau prispe dubaieze, spaniole, italiene, engleze și de prin ce alte țări am mai lucrat. Filosofia noastră, la Viața de freelancer și Milk & Cookies Studio, este că nu contează de unde lucrăm și că biroul este unde ne deschidem laptopul și avem internet.

Și cumva fix din nevoia asta a mea de libertate nu am simțit niciodată nevoia de a mă gândi să mă mut din București. Adică să mă mut oficial, cu cățel și purcel. În schimb, îmi place să descopăr locurile mai puțin umblate și să stau în tihnă, să descopăr locurile și obiceiurile, să cunosc oameni și să înțeleg mersul lucrurilor. Probabil e defect profesional. Deși îmi e neclar dacă îmi place să fac strategie de comunicare pentru că sunt curios și îmi place să înțeleg oamenii sau invers.

ADVERTISING

Deci, ca să îți și răspund la întrebare: Nu mă văd încă să pun ancora undeva, dar să mă mut cate 3-4-5 luni pe an departe de oraș cu siguranță. 

Spune-ne de ce ai acceptat provocarea care ți-a fost lansată de Octavian în cadrul proiectului Niște Orășeni și ce a presupus mai exact.

Simplu. Mie și echipei mele ne plac provocările, ne place să descoperim oameni, locuri și lucruri. Și am considerat că este o ocazie incredibil de bună să vedem lumea satului oltenesc prin ochii unor orășeni mutați acolo. Ni s-a părut o lentilă foarte interesantă prin care să descoperim.

Testul a presupus mutarea noastră pentru o săptămână la Slătioara, unde am explorat zona și am lucrat, împreună cu prietenii noștri de la Lipa-Lipa.ro. Și lucrul ăsta în tihnă ne-a prins foarte bine. La sat timpul parcă are puțin mai multă răbdare cu tine. Și am avut lățimea de bandă să ne planificăm niște proiecte pe care le tot amânam. 

Ce ți-a trecut prin minte prima oară când ai ajuns la Slătioara? Dar când ai călcat in curtea casei în care urma să-ți desfășori activitatea?

”Sper ca paturile să fie suficient de mari”. E una dintre cele mai mari probleme pe care le am când călătoresc. Am 1,91 înălțime și 110 kg. În general, paturile tind să îmi rămână mici destul de repede. 🙂

ADVERTISING

Acum serios, veneam deja după o perioadă de umblat. Am fost întâi undeva in Ialomița, în comuna Lăcusteni. Apoi am fost la Sighetul Marmației să vizităm părinții Cristinei. Apoi ne-am întors la Râul Alb de sus unde am stat tot o săptămână, tot în formula Viața de freelancer X Lipa-Lipa și my bro, Vlad. Slătioara a fost doar încheierea epică a lunii de umblat brambura. Și s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Octavian și Marius au fost două gazde absolut ge-ni-ale. 

Povestește-ne cum ți-a fost ție, dar și colegilor tăi să lucrați de la sat, cu bune si mai puțin bune, cu provocări si reușite, cu surprize plăcute. 

Bune:

- Aer curat. Minunat.

- Statul și lucratul în curte. După câteva luni de lucrat din apartamentul de 50 mp din Drumul Taberei, să avem o curte întreagă doar pentru noi a fost minunat.

- Somnul. Nu m-am prins încă de mecanism, dar pe la 10 seara deja eram adormit.

- Cum ziceam și mai sus, timpul pare că are puțin mai multă răbdare cu tine. Și poți să creezi și să gândești lucruri.

- Mâncareaaaaa. OMG. Are gust.

Rele:

- Spațiile de lucru. Să zicem că mobila tradițională nu e chiar cea mai prietenoasă cu lucratul ore multe. 

Crezi că o perioadă de probă, cum a fost cazul tău, te pregătește mai bine pentru decizia de a te muta la sat?

Nu sunt încă pregătit să mă așez undeva la locul meu. Nu are săracul sat nicio vină. Dar nu exclud ca peste câțiva ani să fie o variantă. Dar mai e puțin până atunci. Dar sigur este o variantă de mutat pe perioade scurte, de 2-3 luni pe an. 

Telemunca poate fi parte din soluția repopulării satelor?

Telemunca poate fi o parte din soluție. Probabil, din păcate, o parte micuță. Cred că înainte de telemuncă este nevoie de o infrastructură mai bună și dezvoltarea educației copiilor mutați în mediul rural. Cred că astea sunt unele dintre provocările cele mai mari odată mutat la sat. Și aici mă refer când te muți la o distanță de măcar 1,5 ore de un oraș mare. Că o casă la periferie unde faci 30 de minute până la școala copilului din oraș nu e chiar repopularea satelor.

Acum, partea bună e că lucrurile se mișcă, soluții sunt și devine din ce în ce mai ușor să îți asiguri un nivel de confort similar cu cel al unui oraș. Deci o barieră deja s-a rezolvat. 

Trimite-ne o poză din perioada cât ai stat in Slătioara și spune-ne de ce iți place atât de mult momentul respectiv de ai simțit nevoia să îl imortalizezi.

119365766_3312686548807760_3150100126481500660_o
Foto: Claudiu Jojatu

I am a sucker for sunsets. Peste tot pe unde merg îmi planific să prind apusul într-un loc cool, de unde se vede mișto. Asta a fost întâmplător prins. Era ultima zi de stat la țară, următoarea zi plecăm spre București și a fost fix încheierea aia de îți vine să te ridici în picioare și să începi să aplauzi.  

Ce crezi ca trebuie sa se schimbe in mentalitatea orășenilor ca să îmbrățișeze mai cu drag viața sat?

Lucrurile sunt destul de simple. Nu cred că trebuie să se schimbe ceva anume în mentalitate. Aș zice că în primul rând e important să testezi înainte să te arunci cu capul înainte.

Apoi e important de înțeles că se poate crea un anumit confort apropiat cu cel din oraș. DAR (și aici e un dar cu litere mari): Lemnele pentru iarnă nu se sparg singure. Și nici mașina de deszăpezit nu mai trece așa des. Și iarba nu se taie nici ea singură. Nu e chiar o schimbare ușoară. Dar dacă ai nevoie de liniște în viața ta, merită cu vârf.

Cred că trebuie ținut cont că nu e pentru toată lumea. Așa cum nici orașul mare și aglomerat nu este pentru toată lumea. Pentru că suntem diferiți. Și asta e minunat.

Ce rol au autoritățile în această schemă?

Un singur cuvânt spus pe litere. I-N-F-R-A-S-T-R-U-C-T-U-R-Ă. 

În ce condiții te-ai muta tu la sat?

În condițiile în care aș avea confortul de la bloc atunci când vine vorba despre utilități. 

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇