Cazul Pantelimon: Experții internaționali nu vor face anchetă. Secția ATI va fi relocată

Cazul Pantelimon: Experții internaționali nu vor face anchetă. Secția ATI va fi relocată

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a venit cu noutăţi despre cazul Pantelimon.

În primul rând, Secţia de Terapie Intensivă va fi relocată pentru a intra într-un proces de renovare. Iar experţii de la societatea europeană şi cea mondială de anestezie şi terapie intensivă nu vor realiza „o anchetă” la Spitalul Sf. Pantelimon, ci o evaluare profesională legată de protocoale şi proceduri.

”M-am întâlnit în repetate rânduri cu noua conducere a spitalului, a existat şi o vizită pe teren, la spital, ceea ce vom face în perioada următoare va fi de amenajare a unui spaţiu, în care să fie relocată secţia sau parte din secţia de Terapie Intensivă, care va intra într-un proces de renovare complet, aşa cum am promis şi eu şi premierul din perioada acelui scandal”, a spus ministrul Sănătăţii.

ADVERTISING

Ministrul a subliniat că Spitalul Pantelimon nu a beneficiat de astfel de reabilitări, de mulţi ani. Inclusiv condiţiile de lucru ale medicilor nu erau cele mai bune.

”Am identificat un spaţiu în care a funcţionat un compartiment de terapie intensivă, în timpul pandemiei, va fi igienizat, renovat, dotat corespunzător, se vor muta echipamentele. Chiar dacă activitatea va fi mai restrânsă, este important să fie liberă secţia actuală pentru a putea fi renovată în totalitate”, a adăugat el.

”Trebuie să dăm şi noi un semnal clar opiniei publice, pacienţilor, că în Spitalul Pantelimon lucrurile evoluează într-un mod care să le dea încredere să se adreseze acestui spital. E un lucru pe care mi-l asum, spitalul are mulţi profesionişti de bună calitate şi e păcat să nu utilizăm acest corp medical profesionist din spital”, a arătat Rafila.

ADVERTISING

Experţii internaţionali nu vor face anchetă la Spitalul Sf. Pantelimon

Despre experţii internaţionali care urmează să vină în ţara noastră, în urma acestui scandal, Rafila a afirmat că aceştia vor veni cu siguranţă anul acesta.

”Noi am accesat două organizaţii, organizaţia europeană şi cea mondială a specialiştilor în terapie intensivă.

Ideea nu este neapărat să evalueze situaţia de acolo de pe Pantelimon, ei nu vin să facă o anchetă, ei vin să facă o evaluare profesională, legată de protocoale, proceduri şi mai mult decât atât, să putem avea o discuţie deschisă în spaţiul public dar şi în zona profesională, în ceea ce priveşte protocoalele care trebuie utilizate şi în România pentru pacienţii aflaţi în faze terminale”, a arătat Rafila. 

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇