Cât de optimiști sunt românii în privința viitorului lumii și al țării noastre. Care sunt preocupările legate de securitate și siguranță (Grafice)

Cât de optimiști sunt românii în privința viitorului lumii și al țării noastre. Care sunt preocupările legate de securitate și siguranță (Grafice)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mai mult de jumătate dintre români se declară foarte optimiști în privința viitorului lumii, al UE, al țării noastre și al familiei, se arată într-un sondaj realizat de Parlamentul European în perioada 6 noiembrie – 30 noiembrie 2025 și remis spotmedia.ro astăzi.

Astfel, 56% dintre români spun că sunt foarte optimiști în privința viitorului lumii, față de 44% media UE.

39% dintre români au declarat că sunt total pesimiști, iar 5% au răspuns ”Nu știu”.

În ceea ce privește viitorul UE, 59% dintre români au declarat că sunt foarte optimiști. Și aici numărul lor este peste media UE. Însă, în ceea ce privește apartenența țării noastre la UE, doar 49% dintre români consideră că este un lucru bun, sub media UE de 62%.

Tot 59% dintre români sunt foarte optimiști cu privire la viitorul țării noastre.

perspectiva viitor

Foto: Parlamentul European

În ceea ce privește preocupările legate de securitate și siguranță, cei mai mulți dintre români (68%) spun că sunt foarte îngrijorați de conflictele și războaiele active în apropierea Uniunii Europene. Aici suntem sub media UE, care este de 72%.

65% dintre români sunt foarte îngrijorați de terorism și 62% de faptul că UE trebuie să se bazeze pe țări din afara UE pentru apărare.

De atacurile cibernetice din țări din afara UE sunt foarte îngrijorați 61% dintre români.

Același procent este foarte îngrijorat și de dronele din țări din afara UE care sunt operate peste sau în apropierea țărilor UE, de dezastrele naturale agravate de schimbările climatice și de țările din afara UE care încearcă să influențeze alegerile sau politica din țara noastră.

preocupari securitate siguranta

Referitor la preocupările legate de comunicare și societate, cei mai mulți dintre români, 68%, au declarat că sunt foarte îngrijorați de dezinformare. Procentul este puțin sub media UE, de 69%.

65% dintre români sunt foarte îngrijorați de protecția datelor cu caracter personal online, de amenințările la adresa libertății de exprimare și de polarizarea societății.

preocupari comunicare

47% dintre români consideră că, în viitor, rolul Uniunii Europene de a proteja cetățenii europeni împotriva crizelor globale și a riscurilor de securitate ar trebui să devină mai important. Suntem sub media UE (66%).

De asemenea, 22% dintre români spun că rolul UE ar trebui să rămână la fel, iar 27% să devină mai puțin important.

confruntare provocari globale

Întrebați pe care aspecte ar trebui să se concentreze UE pentru a-și consolida poziția în lume, 34% dintre români au menționat apărare și securitate, față de 40% media UE.

29% au răspuns competitivitate, economie și industrie (32% media UE), 26% independența, resursele și infrastructurile energetice (29% media UE) și 22% educație și cercetare (25% media UE).

consolidare pozitie UE

În ceea ce privește apartenența țării noastre la UE, doar 49% dintre români consideră că este un lucru bun, sub media UE de 62%. 30% spun că este un lucru nici bun, nici rău, iar 19% afirmă că este un lucru rău.

49% dintre români au o imagine total pozitivă despre UE, 34% neutră și 16% total negativă.

apartenenta UE

Întrebați ”Pe care dintre următoarele subiecte ați dori să le vedeți abordate cu prioritate de către Parlamentul European?”, 40% dintre români au răspuns inflația, creșterea prețurilor și costul vieții. Media UE este de 41%.

38% dintre români au spus economia și crearea de locuri de muncă și 27% apărarea și securitatea UE.

prioritatile cetatenilor

Sondajul mai arată că doar 20% dintre români consideră că nivelul lor de trai va crește în următorii cinci ani, peste media UE care este 16%.

48% spun că nivelul lor de trai nu se va schimba, iar 29% au declarat că va scădea.

nivel de tri

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇