Cât câștigă șefii și funcționarii de la Primăria Sectorului 5, comparativ cu cei din alte sectoare

Cât câștigă șefii și funcționarii de la Primăria  Sectorului 5, comparativ cu cei din alte sectoare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La Primăria Sectorului 5, parte dintre directori au salarii comparabile cu cei de Primăria Capitalei. Restul angajaților câștigă, însă, mult mai puțin.

Primăria Sectorului 5 a avut, în prima lună din an, 568 de angajați, dintre care circa 90% erau funcționari publici.

Pentru a le plăti salariile pe ianuarie, primăria a cheltuit 1.850.000 de lei, cu 13,5% mai mult decât în aceeși lună a anului trecut, potrivit unui răspuns formulat de instituție la solicitarea SpotMedia.ro.

Primăria de sector plătește și salariile serviciului de Evidența Populației, dar și pe cele ale Poliției Locale. Adunate, în ianuarie 2021, aceste salarii au costat încă 1.974.540 lei, potrivit informațiilor comunicate de primărie.

Salariul mediu, cu o treime mai mic decât în alte primării de sector

Salariul mediu brut la Primăria Sectorului 5 a fost, în ianuarie 2021, de 6.009 lei.

ADVERTISING

E puțin mai mare decât cel de la Primăria Sectorului 3. Dar e cu 32% mai mic decât cel de la Primăria Sectorului 1 și cu 44% la sută mai mic decât cel de la Primăria Capitalei.

Potrivit legii, salariul unui funcționar se stabilește în funcție de o grilă. Se ține cont de studii, dar și de vechime. Acestea sunt criterii care se aplică unitar, în toate primăriile. Cu toate acestea, conducerea insituției are și unele pârghii pentru a ține în frâu cheltuielile cu salariile.

Spre exemplu, la Primăria Sectorului 5, toți salariații primesc indemnizație de hrană (în cuantum de cel mult 347 de lei, potrivit legii - n.red.). Dar numai 34 dintre ei încasează sporuri, susține instituția.

Iar dintre cei 34, unii primesc unul sau mai multe sporuri acordate pentru handicap, doctorat sau de utilizare a Registrului Electoral. Iar sumele încasate sunt consistente.

ADVERTISING

Instituția ne-a transmis, de exemplu, că un director încasează spor de handicap, dar și spor pentru Auroritatea Electorală permanentă. Ambele sporuri reprezintă 15% din salariul brut de bază al acestui director din Primăria Capitalei.

În plus, același director beneficiază și de scutire de la plata impozitelor, iar asta înseamnă că rămâne cu bună parte din banii pe care alți salariați îi dau la stat.

Rezultatul: în ianuarie 2021, respectivul director de la Primăria Sectorului 5 a încasat un salariu net de 17.534 de lei (mai mare decât cel al oricărui primar din București - n.red.).

Cea mai mare sumă sub formă de sporuri o încasează, însă, administratorul public al sectorului.

Primăria condusă de Cristian Popescu Piedone a menționat - într-un răspuns formulat la solicitarea SpotMedia.ro - că acest administrator public primește 2 sporuri, în sumă brută de 2.387 lei, respectiv 4.680 de lei.

ADVERTISING

Asta însemnă, per total - din calculele noastre - cam 4.200 de lei în plus la salariu.

Cu tot cu sporuri, administratorul public al Sectorului 5 a încasat, în luna ianuarie 2021, suma de 16.117 lei.

Cele mai mari și cele mai mici salarii

Primarul de sector, Cristian Popescu Piedone, are un venit brut de 18.720 de lei lunar de la primăria de sector. Asta înseamnă cam 11.000 lei net, pe lună.

Venitul lui Piedone este similar cu cel încasat de Clotilde Armand, primarul Sectorului 1. Armand conduce, însă, o instituție ai cărei angajați sunt mult mai bine plătiți decât cei de la Primăria Sectorului 5.

Viceprimarii Sectorului 5 primesc, fiecare, un venit brut de 16.640 de lei. Asta înseamnă cam 9.700 de lei net, pe lună.

Iată ce funcții ocupă ceilalți angajați care au primit, în luna ianuarie 2021, unele dintre cele mai mari salarii din instituție:

  • doi șefi de serviciu de la Organizarea muncii au încasat salarii de 15.858 de lei și 11. 308 lei
  • directorul general al Direcției de Administrare a Domeniului Public a luat 10.205 lei
  • directorul general adjunct al Direcției de Poliție Locală a încasat 10.105 lei
  • directorul general al direcției Economice a primit 9.772 de lei
  • un consilier la cabinetul primarului de sector a încasat 9.674 de lei
  • directorul executiv al Direcției de Ordine Publică și Circulație a fost plătit cu o sumă netă de 9.432 de lei
  • directorul general al Direcției Juridice a încasat 9.041 de lei.

Comparativ, la Primăria Generală, administratorul public ia 12.176 de lei pe lună (față de 16.117 lei, la Primăria Sectorului 5), iar secretarul general si mai mulți directori executivi încasează câte 10.951 de lei pe lună.

Există și șefi de serviciu la Primăria Generală cu 9.335 de lei pe lună, dar și șefi de birou care iau 8.828 de lei net pe lună.

Cu titlu general, salariile șefilor din Primria Generală și cea a Sectorului 5 sunt comparabile. Doar cele ale angajaților fără funcții de conducere sunt mult mai mici la primăria de sector.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇