Prima bancă de alimente a fost deschisă la Berlin acum 30 de ani. Oamenii nevoiași primesc acolo alimente rămase neconsumate în altă parte. Ceea ce a început ca o idee umanitară a prins în timp dimensiuni politice.
Inspirația a venit din Statele Unite: o membră a unei asociații de femei din Berlin citise un articol despre voluntari din New York care distribuiau persoanelor fără adăpost alimente ce urmau să fie aruncate. „Ne-am gândit că și noi putem face asta”, își amintește Sabine Werth, într-un interviu pentru DW.
„Am vrut să oferim o masă celor care nu-și permiteau să își cumpere de mâncare”. În urmă cu 30 de ani, împreună cu colegele ei din grupul de inițiativă Femeile Berlinului, Werth a fondat prima și cea mai mare bancă de alimente din Germania, Tafel (Masa), devenită între timp asociație independentă și autonomă.
Ideea de a-i hrăni pe cei nevoiași s-a răspândit rapid. Astăzi există 936 de filiale ale acestei inițiative în toată Germania. O dată sau de două ori pe săptămână, lanțurile mari de supermarketuri își livrează, seara, mărfurile nevândute unor astfel de bănci de alimente. De exemplu, mere, cârnați sau pâine.
Beneficiarii sunt persoane care, în baza unei dovezi eliberate de serviciile de asistență socială, demonstrează că sunt cu adevărat în situație critică. Nu doar oameni fără adăpost, ci și părinți singuri, pensionari cu venituri minime sau refugiați. Orice se poate economisi din bugetul lunar pentru mâncare permite alte cheltuieli: un caiet pentru copil sau un film la cinema. „Urmăm vechiul principiu al lui Robin Hood: luăm de unde este prea mult și dăm unde este prea puțin. Dar o facem legal", explică Werth.
Sărăcia în Germania
Tafel, organizația umbrelă a băncilor de alimente, estimează că două milioane de oameni din Germania au folosit acest serviciu anul trecut. Aceasta înseamnă în jur de 50 la sută mai mulți decât în anul precedent. Deși Germania este una dintre cele mai bogate țări din lume, statisticile federale arată că, anul trecut, 13,8 milioane de oameni erau expuși riscului de sărăcie sau chiar afectați direct. De regulă, în cazul Germaniei se vorbește mai degrabă de sărăcie relativă decât absolută, deoarece oamenii nu ajung să moară de foame sau să înghețe. Sărăcia în Germania înseamnă mai degrabă zile fără un prânz cald pentru copii, fără călătorii de vacanță sau limitarea accesului la educație.
Băncile de alimente au început ca recuperatori de alimente și ajutor pentru cei în dificultate, dar între timp au devenit o interfață a sărăciei. Sau, așa cum a spus președintele organizației, Jochen Brühl, într-un interviu pentru DW: „Suntem un seismograf pentru evoluțiile sociale”. Când s-a deschis primul astfel de centru, în 1993, sărăcia nu era încă o problemă socială percepută ca atare în Germania. Motto-ul populației era: „Sărăcia nu există, dacă vrei să muncești, muncești”.
Lucrurile s-au schimbat foarte mult de-a lungul a 30 de ani, spune Sabine Werth. „Cu siguranță nu mai există niciun partid, nimeni pe scena politică, care să spună că nu există sărăcie în Germania”. Și Brühl adaugă: „S-a ajuns aici și pentru că există o filială a noastră în aproape fiecare oraș iar aceasta a creat vizibilitate”.
„Mâncarea este politică”
În Eitorf, un orășel nu departe de Bonn, Paul Hüsson coordonează 56 de voluntari implicați în programul Tafel. În depozitul din curtea asociației vine marfă în fiecare luni și marți. Aici sunt stivuite pungi de paste, pachete de făină, conserve de legume.
Dincolo de donațiile de alimente sunt și chestiuni de natură politică: tarifele de asistență socială nu sunt suficiente, abonamentele de transport public de 9 euro lunar, oferite în vara lui 2022, au fost o binecuvântare pentru cei nevoiași, spune Hüsson. Tafel nu ezită să se implice în dezbateri socio-politice. „Dacă ne ocupăm de aceste probleme, suntem automat politici”, spune Brühl, care precizează imediat: „Nu suntem afiliați politic. Suntem o oglindă pentru societate și scoatem în evidență ceea ce nu funcționează”. Sau, cum punctează succint Sabine Werth: „Mâncarea este politică”.
Paul Hüsson din Eitorf a înțeles repede asta. Când a început să facă voluntariat la Tafel, în urmă cu șase ani, i s-a spus: „Munca asta este mai mult decât împinsul unei căpățâni de salată verde dintr-o parte a mesei în alta”. Hüsson mărturisește că a trebuit întâi de toate să învețe cât de complexă este sărăcia. Între timp, munca lui include și cooperarea cu organizațiile locale de tineret, lecții de gătit sau donații de ghiozdane pentru copii. Pentru că, în acest moment, jumătate dintre beneficiarii băncii de alimente pe care o coordonează sunt copii. „Asta doare aici adânc”, spune Hüsson, arătând cu degetul către inimă.
De când există aceste bănci de alimente există și critici la adresa lor: unii spun că scot prea tare în evidență sărăcia, alții că simplifică munca statului față de cei nevoiași. Oamenii de la Tafel nu vor însă nici un fel de asociere cu sistemul social de stat. La Berlin, precizează Sabinei Werth, banca de alimente nici măcar nu acceptă sprijin financiar din partea statului, tocmai pentru a-și menține independența.
Ce se va întâmpla peste alți 30 de ani?
Ultimii trei ani au fost o mare provocare pentru Tafel. Pandemia Covid, războiul din Ucraina și inflația au generat, fiecare în parte, o povară suplimentară semnificativă, așa că acum numărul celor care beneficiază de aceste servicii este cu 50% mai mare și continuă să crească. Mulți sunt la limită, descrie Brühl situația.
Sabine Werth nu și-a pus problema ce se va întâmpla după alți 30 de ani. „E o dimensiune la care nu m-am gândit niciodată, Nu mi-aș fi imaginat, acum 30 de ani, că vom fi acolo unde suntem astăzi. Munca la Tafel este un pachet-surpriză, în fiecare zi apare ceva nou”. Jochen Brühl este sigur că asociația „se va reinventa întotdeauna când este nevoie de ea”.
La Eitorf, Paul Hönnes are preocupări foarte pragmatice: încearcă să găsească noi spații, pentru că cele actuale devin, încetul cu încetul, neîncăpătoare. Premisele actuale arată că va mai fi nevoie de Tafel și peste 30 de ani, oricât de prosperă va fi Germania.
Autor: Lisa Hänel