Cum arată candidatul ideal?
Euronews a întrebat membri ai Parlamentului Tineretului European (EYP) pentru cine vor vota la alegerile europene din iunie, aceasta fiind prima dată când ei pot vota, conform legislaţiei naţionale din ţările lor.
Au între 16 şi 23 de ani, nu ştim câţi dintre ei vor merge să voteze, dar priorităţile celor mai implicaţi politic par a fi destul de clare: schimbări climatice, egalitate şi securitate.
Temerile tinerilor
Schimbările climatice ''sunt o ameninţare iminentă'', este de părere belgianul Kevin Van Hevel, 22 de ani. ''Mă gândesc să am copii cândva în viitor, vreau să fiu capabil să îi aduc într-o lume sănătoasă, care prosperă'', a spus tânărul.
În vârstă de 18 ani, Gabriel Georgiou, din Cipru, afirmă că urgenţa climatică este unul dintre lucrurile care îl ţin treaz noaptea: ''Mă face cu adevărat să mă gândesc la viitor, dacă avem unul''.
Tot la 18 ani, Sofie Ingrid Stor, din Cehia, împărtăşeşte aceleaşi îngrijorări. ''Ar trebui să ne concentrăm mai mult pe Acordurile de la Paris privind schimbările climatice. Prea multe ţări le ignoră'', explică ea.
Un recent sondaj de opinie Euronews/IPSOS, realizat în 18 state membre ale Uniunii Europene, a confirmat faptul că pentru tineri schimbările climatice sunt o problemă esenţială ce trebuie abordată. Astfel, 53% din tineri consideră schimbările climatice o prioritate de top, în timp ce 83% cred că acestea sunt o chestiune cel puţin importantă.
Dacă încălzirea globală nu îi lasă pe unii tineri să doarmă, pentru alţii principalul motiv este războiul dintre Rusia şi Ucraina.
"Europa se află chiar acum la o răscruce. Există o nouă ameninţare ce vine dinspre Est, cu Rusia mai agresivă ca oricând de la invadarea Ucrainei'', spune finlandezul Niko Juntunen, care are 18 ani.
Numeroşi votanţi tineri nu se simt mai siguri nici pe Internet, declară Maria Politi, o tânără de 16 ani din Grecia, care crede că noul Parlament European ar trebui să abordeze imediat problema hărţuirii online împotriva minorităţilor.
''Tinerii petrec mult timp pe Internet, ei ar trebui să fie informaţi despre pericolele cu care se pot confrunta online şi despre impactul pe care acestea le pot avea asupra sănătăţii lor mintale şi vieţii lor de zi cu zi. Ar trebui să vorbim despre asta mai mult'', a afirmat ea.
Ce este Parlamentul Tineretului European
Parlamentul Tineretului European (EYP) este o organizaţie recunoscută şi parţial finanţată de Uniunea Europeană şi al cărei scop este să contribuie la creşterea implicării politice a tinerilor. EYP are în jur de 30.000 de membri şi filiale în toate ţările membre, dar şi în unele ţări din afara Uniunii, cum sunt Ucraina şi Serbia.
Fiecare ţară alege delegaţi care, în urma unor dezbateri, fac propuneri privitoare la subiecte specifice, precum situaţia financiară, securitatea sau schimbările climatice.
Rezoluţiile EYP sunt apoi prezentate Uniunii Europene, care în 2018 a elaborat o listă cu 11 obiective de urmărit pentru generaţia următoare.
Membră a EYP, Anastasia Jukova apreciază pozitiv ceea ce s-a făcut până acum, dar adaugă că ar trebui făcut mai mult: ''Încă există o mulţime de comunităţi şi oameni marginalizaţi care sunt discriminaţi pe motiv de gen, rasă, orientare sexuală. Încă există o mulţime de probleme sociale, numeroşi oameni care supravieţuiesc cu greu până la finalul lunii, o mulţime de tineri care nu găsesc locuri de muncă. Aşa că, evident, apreciem şi ştim că se fac eforturi de către politicieni, dar încă sunt multe de făcut''.
Aşa cum s-a întâmplat şi înaintea alegerilor europene din 2019, votul generaţiilor mai tinere s-ar putea dovedi esenţial în creşterea prezenţei la vot la alegerile europene din 6 - 9 iunie 2024. În această categorie de vârstă prezenţa la vot nu este foarte ridicată, în general.
Liderii europeni speră că faza finală a campaniei electorale va aduce în prim plan staruri internaţionale pentru a atrage la vot cât mai mulţi tineri posibil. Printre numele care sunt luate în discuţie sunt Taylor Swift, Rosalia, Maneskin, Angele şi Stromae.