Aglomerație și căldură insuportabilă la Gara Costinești, după festivalul Beach Please (Video)

Aglomerație și căldură insuportabilă la Gara Costinești, după festivalul Beach Please (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Zeci de mii de persoane au participat zilele trecute la Festivalul Beach Please de la Costinești.

Când să plece acasă, sute de tineri au fost nevoiţi să aştepte trenul în soare, luni, pe peronul haltei CFR din Costineşti, în condiţiile în care nu există copertină şi niciun loc cu umbră în staţia de cale ferată de pe litoral.

Şi să nu uităm că suntem în ziua 3 a codului roșu de caniculă emis de meteorologi. Prognozat inițial pentru weekend, codul roșu a fost extins de două ori deja, dar și ca suprafață, aproape toată țara fiind acum sub impactul temperaturilor extreme, inclusiv litoralul.

ADVERTISING

Oficialii CFR regretă situaţia şi transmit scuze, subliniind că halta Costineşti, alături de cea de la Neptun, se află într-un proces de modernizare.

În imaginile surprinse pe peronul haltei din staţiunea Costineşti se văd sute de tineri care aşteaptă trenul în soare.

Unii dintre băieţi şi-au dat jos tricourile în aşteptarea trenului, alţii s-au aşezat pe jos, pe bordura care mărgineşte linia de cale ferată. Cei mai mulţi au participat la festivalul Beach, Please! şi se întorc spre casă. 

Aglomerație în Gara Costinești la finalul Festivalului Beach Please! Sute de persoane așteaptă

ADVERTISING

„Regretăm situaţia semnalată de dumneavoastră şi transmitem scuze întregului grup de călători, care este nevoit, în această perioadă cu temperaturi ridicate, să aştepte sosirea trenului în aer liber, pe un peron fără copertină.

După cum am informat în luna mai a acestui an, atât halta Costineşti Tabără, dar şi Neptun, au intrat în programul de modernizare, contractele fiind semnate în data de 15 mai a acestui an. Ambele obiective feroviare au, din acest an, finanţare asigurată, pentru modernizare, din fonduri nerambursabile prin Programul Transporturi”,  transmite CFR, luni. 

ADVERTISING

Compania precizează că lucrările sunt realizate de o asociere de firme româneşti, care are ca termen de implementare a contractului de 12 luni, dintre care 4 luni pentru elaborarea proiectului tehnic şi 8 luni pentru execuţia propriu-zisă a lucrărilor.

„Ne dorim ca această asociere de firme româneşti să reuşească finalizarea lucrărilor conform termenului din contract, iar din sezonul estival viitor să le putem oferi călătorilor condiţii mai bune pentru aşteptarea trenurilor”, menţionează reprezentanţii CFR.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇