Absolvenții de Medicină cer alt examen de rezidențiat: Peste 600 de posturi sunt vacante, în timp ce Rafila vrea să aducă medici din afara UE

Absolvenții de Medicină cer alt examen de rezidențiat: Peste 600 de posturi sunt vacante, în timp ce Rafila vrea să aducă medici din afara UE
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Studenții au lansat o petiție și au creat grupuri pe Facebook și WhatsApp, cerând Ministerului Sănătății să organizeze o sesiune extraordinară a examenului de rezidențiat.

În sistemul medical public există în prezent 630 de posturi vacante, iar studenții facultăților de medicină solicită ocuparea lor prin refacerea examenului de rezidențiat, relatează Libertatea.

Patru specializări figurează cu cele mai multe posturi neocupate, potrivit unui tabel prezentat de Ministerul Sănătății:

  • Chirurgie generală (99)
  • Medicină de urgență (93)
  • Ortopedie și traumatologie (56)
  • Medicină de familie (46)
tabel-MS

În aceste condiții, ministerul a anunțat pe 29 noiembrie posibilitatea organizării în prima parte a acestui an a unei sesiuni extraordinare a examenului de rezidențiat. "Ministerul Sănătății evaluează posibilitatea organizării unui nou concurs de rezidențiat pentru locurile și posturile rămase neocupate. Acest concurs ar putea fi organizat în mod extraordinar în prima jumătate a anului 2023", a transmis instituția condusă de Alexandru Rafila.

ADVERTISING

Examenul de medic specialist, în urma căruia se poate obține dreptul de liberă practică, poate fi susținut doar la finalul rezidențiatului.

Din toamnă, Ministerul Sănătății nu a mai revenit, însă, cu informații pe această temă, iar absolvenții facultăților de medicină cer o nouă sesiune a examenului de rezidențiat. Aceștia s-au organizat în grupuri de WhatsApp și Facebook și solicită ministerului să ofere informații.

Ei au creat și o petiție semnată de 500 de candidați din 13 facultăți de medicină din România și una din Republica Moldova (UMF Carol Davila – București, UMF Craiova, UMF Iași, UMFST Tg. Mureș, UMF Cluj, UMF Timișoara, Universitatea Ovidius Constanța – Facultatea de Medicină, Universitatea Dunărea de Jos Galați – Facultatea de Medicină, Universitatea Vasile Goldiș – Arad, UTM Titu Maiorescu – București, Facultatea de Medicină Brașov, Universitatea Oradea – Facultatea de Medicină, Universitatea Lucian Blaga – Sibiu, USMF Chișinău).

ADVERTISING

Medicii critică Ministerul Sănătății

Multe locuri au rămas neocupate din cauza refuzului unor absolvenți de Medicină de a se înscrie la rezidențiat. De vină, susțin unii dintre specialiști, este sistemul de învățământ medical românesc.

„Un semnal de alarmă pentru toți decidenții din Sănătate. Dacă după 6 ani de facultate un tânăr refuză rezidențiatul înseamnă ca motivele sunt întemeiate și foarte dureroase. Să rămână neocupate 600 de posturi este o tragedie. Nu credeți ca trebuie regândită strategia națională pe termen scurt, mediu și lungi? Cum de cei responsabili nu își văd limitele gândirii? Pentru colegii din Parlament… cum vi se pare situația?", a scris, în noiembrie, pe Facebook, Livia David, medic la Spitalul Clinic de Urgență Craiova.

Un semnal de alarma pentru toti decidenții din Sănătate. Dacă după 6 ani de facultate, un tânăr refuza rezidențiatul ,...

Publicată de Livia David pe Marţi, 29 noiembrie 2022

Un alt medic din Craiova, nefrologul Ionuț Poeană, a criticat atunci situația: "Au rămas neocupate peste 600 de locuri la rezidențiat, majoritatea pe specialități care oricum erau deficitare. Acuma să mă ierte onor. Min. Sănătății, însă degeaba organizează o nouă sesiune de rezidențiat. Degeaba organizează și trei."

ADVERTISING

"Hai să socotim puțin. În urmă cu 6 ani, locurile la facultatea de medicină generală nu au rămas neocupate. Însă acum, 6 ani mai târziu, brusc sunt vreo 600 de oameni mai puțin. Unde-i diferența? Simplu, majoritatea în Germania, Franța, U.K., Suedia, etc.", a adăugat acesta.

Au rămas neocupate peste 600 de locuri la rezidențiat, majoritatea pe specialități care oricum erau deficitare.Acuma...

Publicată de John Smith pe Marţi, 29 noiembrie 2022

În ultimii ani, sute de medici au ales să plece în străinătate: 1.462 de medici în 2016,
858 în 2020 și 776 în 2021, potrivit unui raport al Colegiului Medicilor, citat de Radio Europa Liberă.

Rafila a promis un nou examen și vrea medici din afara UE

La sfârșitul lunii decembrie, Alexandru Rafila a declarat că în primăvară va organiza un nou examen de rezidenţiat pentru ocuparea locurilor libere. "Eu aş vrea să organizăm un nou examen de rezidenţiat în această primăvară pentru locurile rămase neocupate. Sunt câteva sute de locuri care nu au fost ocupate la examenul de rezidenţiat. La medicină de familie s-au ocupat aproape 90% din locurile scoase la concurs, dar la altele… la medicină de urgenţă, de exemplu, s-au ocupat foarte puţine", a spus acesta la TVR Info.

"Trebuie să facem medicina de urgenţă atractivă. E o criză de personal la serviciile de ambulanţă şi inclusiv în unităţile de primiri urgenţe şi trebuie să găsim o soluţie încât strategia de resurse umane să ofere suficient personal, să-l încurajăm, să găsim un mecanism, să vedem de ce oamenii evită.

Nu e vorba numai că lucrează mult, e vorba că trebuie să existe un confort profesional. Trebuie să existe o încredere în dezvoltarea coerentă a sistemului, care e parte a sistemului de sănătate", a mai spus Rafila.

Ministrul a anunțat atunci și că încearcă să găsească pârghiile care să permită un flux de personal medical calificat din afara Uniunii Europene pentru a acoperi deficitul actual din spitalele noastre.

"Vă spun un lucru, în premieră vom organiza o întâlnire regională la nivel înalt, anul viitor în luna martie, în România, care are ca subiect exact problemele legate de resursa umană în sănătate", a anunțat Rafila.

"Participă reprezentanţi ai celor 53 de state membre ai regiunii europene a OMS, reprezentanţi ai Comisiei Europene vor fi prezenţi şi ne dorim să aducem în dezbatere, să găsim soluţii, pentru că recunoaşterea calificării profesionale în Uniunea Europeană este foarte strictă şi nu poate fi făcută oricum şi trebuie să găsim pârghiile prin care eventual un flux de personal medical calificat din alte ţări decât din Uniunea Europeană să fie posibil, dar în nişte condiţii reglementate, care să poată să fie eventual aplicate, inclusiv proceduri de echivalare sau de completare a studiilor în ţările membre ale UE, pentru că România trebuie să adopte acelaşi model ca şi celelalte state, recunoaşterea calificărilor profesionale fiind unul dintre capitole care au fost dezbătute şi încheiate în momentul aderării României, la 1 ianuarie 2007", a detaliat ministrul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇