Peste 600 de posturi din specialități deficitare, neocupate după examenul de Rezidențiat. Medicii trag un semnal de alarmă: „Poate să mai organizeze onor Ministerul Sănătății și 3 sesiuni. Nu își văd limitele gândirii?”

Peste 600 de posturi din specialități deficitare, neocupate după examenul de Rezidențiat. Medicii trag un semnal de alarmă: „Poate să mai organizeze onor Ministerul Sănătății și 3 sesiuni. Nu își văd limitele gândirii?”

Mai mulți medici trag un semnal de alarmă cu privire la refuzul multor absolvenți de Medicină de a se înscrie la rezidențiat. De vină, susțin parte dintre specialiști, este sistemul de învățământ medical românesc.

Un semnal de alarmă pentru toți decidenții din Sănătate.

Dacă după 6 ani de facultate, un tânăr refuza rezidențiatul , înseamnă ca motivele sunt întemeiate și foarte dureroase. Să rămână neocupate 600 de posturi, este o tragedie..

Nu credeți ca trebuie regândită strategia națională pe termen scurt, mediu și lungi? Cum de cei responsabili nu își văd limitele gândirii? Pentru colegii din Parlament.. cum vi se pare situația?”, a scris pe Facebook Livia David, medic la Spitalul Clinic de Urgență Craiova.

Un semnal de alarma pentru toti decidenții din Sănătate. Dacă după 6 ani de facultate, un tânăr refuza rezidențiatul ,...

Publicată de Livia David pe Marţi, 29 noiembrie 2022

Tot de la Craiova, medicul nefrolog Ionuț Poeană transmite că a fost rezident și în România, dar și în Suedia. Iar în timp ce în România a făcut mai mult hărtii, în țara nordică a descoperit că rezidenții chiar se pregătesc să devină medici și tratează pacienți.

Au rămas neocupate peste 600 de locuri la rezidențiat, majoritatea pe specialități care oricum erau deficitare.Acuma...

Publicată de John Smith pe Marţi, 29 noiembrie 2022

„Au rămas neocupate peste 600 de locuri la rezidențiat, majoritatea pe specialități care oricum erau deficitare.

ADVERTISING

Acuma să mă ierte onor. Min. Sănătății, însă degeaba organizeaza o nouă sesiune de rezidențiat. Degeaba organizează și trei.

Hai să socotim puțin. În urmă cu 6 ani, locurile la facultatea de medicină generală nu au rămas neocupate. Însă acum, 6 ani mai târziu, brusc sunt vreo 600 de oameni mai puțin. Unde-i diferența? Simplu, majoritatea in Germania, Franța, U.K., Suedia, etc. Iar motivul e simplu.

Eu am făcut rezidențiat în România, și fără falsă modestie, nu eram chiar împiedicat mintal. Cu toate astea, am sfârșit prin a face foi de observație, a lua tensiuni la pacienți și a face în general scriptologie. Și alături de mine, restul colegilor au făcut la fel. 4 ani în care ar fi trebuit să învățăm să fim medici, au fost irosiți pe hârtii.

ADVERTISING

Totodată, în Suedia, am avut ocazia să lucrez alături de rezidenti și de studenți de an mare. Nici nu vreau să vă povestesc rușinea pe care am încercat-o când am văzut cât de multe responsabilități aveau rezidenții acolo. Cum un rezident de an 3 avea siguranța unui specialist în deciziile clinice, singura diferență fiind dată de lipsa de experiență. Cum erau implicați toți în îngrijirea pacientului și cum erau toți făcuți să inteleaga faptul că sunt parte dintr-o echipă cu un singur scop, îngrijirea pacientului la un standard cât mai înalt.

Și atunci hai să nu ne mai lamentăm. E clar de ce nu mai face nimeni efortul de a face rezidențiat în România. Cât timp diferența dintre tehnica, resursele materiale și felul în care ești tratat ca rezident va fi atât de vastă, să nu ne mirăm că pierdem oameni în afară, unde sunt tratați ca egali, nu ca sclavi personali(da, uneori ca rezident ești trimis după cafea sau după alte cumparaturi personale- nu detaliez că mă enervez de dimineață).

ADVERTISING

Lipsa de respect este aia care a dus studenții în afară, nu un număr prea mic de examene de rezidențiat. N-o să uit în veci cum unul dintre medicii "mari" îi spunea unui alt coleg despre mine la persoana a treia, deși eram în cameră, de parcă aș fi fost piesă de mobilier:"Așa cum vițelul suge de la aceeași țâță, și rezidentul trebuie să sugă (hăhăhă) cunoștințe de la același îndrumător", a scis dr. Ionuț Poeană pe Facebook.

CE A TRANSMIS MINISTERUL SĂNĂTĂȚII

Ministerul Sănătăţii a anunțat că ia în considerare să organizeze o a doua sesiune de rezidenţiat. Concursul ar urma să fie organizat în mod extraordinar în prima jumătate a anului 2023 pentru locurile și posturile rămase neocupate la Medicină.

Ministerul Sănătăţii îşi motivează intenţia prin faptul că la domeniul Medicină au rămas neocupate 628 de locuri și posturi din cele 4.734 scoase la concurs, iar multe posturi neocupate sunt din categoria specialităților deficitare, precum medicină de urgență, medicină de familie, ATI, neonatologie, specialități chirugicale pediatrice, sănătate publică și management, epidemiologie, microbiologie medicală.

La domeniile Medicină Dentară și Farmacie, locurile au fost ocupate în totalitate în sesiunea 20 Noiembrie 2022. Însă absolvenții licențiați ai acestor facultăți au drept de liberă practică, fără a fi necesară promovarea concursului de rezidențiat și dobândirea titlului de specialist.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇