Moartea este încă inevitabilă pentru noi toți. Dar numărul de ani în care suntem sănătoși și ne putem bucura pe deplin de viață ar putea crește considerabil pentru fiecare dintre noi, susțin specialiștii care încearcă să încetinească îmbătrânirea.
E antreprenor în domeniul tehnologiei, fondator al companiei Kernel. Are 45 de ani, e bogat – cu o avere de circa 400 de milioane de dolari – și are o vilă în California. Dar ambițiile lui sunt mai puțin obișnuite. Mai exact, în loc să petreacă și să se bucure cât mai mult de fiecare zi, Bryan Johnson își dedică timpul încercării de a întineri, transmite CNN.
Și-a transformat una dintre camerele vilei într-un fel de clinică. Se trezește la 5:00 dimineața, ia micul dejun o oră mai târziu. Iar până la ora 11:00, își termină și celelalte două mese ale zilei. În restul timpului, nu mănâncă.
Ia însă un cocktail de 54 de pastile, în fiecare zi. Și urmează o rutină de exerciții fizice severe, aproape de limita torturii.
Dar deja se văd rezultatele, susține Bryan Johnson. Acesta i-a explicat reporterului CNN că și-a întinerit pielea - cel mai mare organ al corpului uman - cu nu mai puțin de 22 de ani.
E foarte posibil ca întinerirea să nu fie doar un aspect cosmetic sau o impresie eronată a lui Bryan Johnson.
Eric Verdin, director executiv la Institutul Buck pentru Cercetări legate de îmbătrânire, spune că stilul de viață este cel care ne îmbătrânește cel mai mult.
„Stilul de viață e responsabil pentru 93% din longevitatea noastră. Doar restul de circa 7% ține de genetică. Predicția mea este că, dacă ar avea un stil de viață sănătos, cei mai mulți oameni ar putea trăi fără mari probleme de sănătate până pe la 95 de ani”, susține Eric Verdin.
Ce înseamnă stil sănătos de viață?
Verdin - care susține că își pune în practică sfaturile pentru ceilalți - susține că stilul de viață pe care-l consideră sănătos se bazează pe „mult exercițiu fizic, ceva post (perioade în care nu consumă alimente - n.red.), somn de bună calitate, multă socializare și foarte puțin alcool”.
Pe ceilalți îi sfătuiește să petreacă măcar 14 din cele 24 de ore fără să mănânce nimic „pentru că asta are un efect profund asupra metabolismului”.
În plus, cheia longevității ar putea consta și în atenția pe care fiecare dintre noi o acordă monitorizării atente a stării sale de sănătate. Mai ales că acum o putem face cu ajutorul diverselor dispozitive, cum ar fi ceasurile inteligente.
În acest fel, am putea chiar depista din stadii incipiente aproape orice probleme de sănătate. Și am putea lua măsuri rapide, prelungind perioada din viață în care suntem sănătoși.
Poate că la un moment dat se va inventa și o pastilă minune, care să lupte cu toate probleme pe care ni le cauzează îmbătrânirea și, astfel, să ne dea - fără vreun efort considerabil din partea noastră - ani în plus de sănătate.
O întrebare esențială este: cât va costa acea pastilă, odată inventată și pusă în vânzare? Momentan nu știm.
Danny Fortson, unul dintre reporterii CNN care transmite din Silicon Valley - un adevărat pol de bogăție la nivel mondial - spune că „să faci exerciții fizice e greu, iar pastila-minune ar fi ușor de luat. Din acest motiv lumea vrea pastila-minune”.
Și Lara Lewington - jurnalista BBC care a vorbit cu Bryan Johnson, pasionat de întinerire - are o abordare similară.
„M-am întors acasă mai hotărâtă ca niciodată să trăiesc sănătos - să dorm mai bine, să fac mișcare fără să găsesc scuze, să mănânc sănătos și să pun preț pe relațiile mele sociale.
Cu puțin noroc, s-ar putea să căștig suficient timp în acest fel încât să mă bucur de orice descoperire științifică în domeniu”, a scris Lara Lewington.