Spitalul și tortura: Cum au ajuns medicii de la eroi la torționari și care vor fi efectele

Spitalul și tortura: Cum au ajuns medicii de la eroi la torționari și care vor fi efectele

Din linia întâi a luptei contra pandemiei, așa cum erau prezentați în toate discursurile politicienilor, medicii au ajuns personajele unui scenariu negativ, în care sunt suspecți de aplicarea unor metode de tortură asupra pacienților bolnavi de COVID-19.

O demonizare întreținută – involuntar sau nu – de un document al Avocatului Poporului, Renate Weber, trimis spitalelor într-un context social fragil, în care oamenii sunt ținta unor campanii organizate de manipulare și din care nu lipsește nici bagatelizarea bolii, nici alimentarea conspirației în care fie statul, fie mari magnați ne mint, pentru a ne controla viețile și morțile.

În tot acest tablou, așadar, medicii din spitalele care tratează pacienții bolnavi de COVID-19 sunt nevoiți să scaneze documente, să anonimizeze date și să adune hârtii care să arate că spitalul rămâne unitate de îngrijire, nu spațiu de detenție unde au loc acte de tortură.

Sensul juridic al termenilor ar putea să inducă în eroare pe orice om de bună-credință.

E știut că, în situații de criză, care pun în joc fricile atavice, oamenii sunt mai dispuși să creadă în scenarii conspiraționiste, în general pentru că acestea simplifică lucrurile și livrează un țap ispășitor.

E mai confortabil să crezi că nu e vorba despre un virus puțin cunoscut și prin asta deloc previzibil, ci despre un plan al lui Bill Gates de a ne băga pe gât un medicament.

Cum știm când fake news-ul vine de la China și de ce l-a înlocuit Gates pe Soros la facerea relelor. Bonus: cine pe cine plătește să aibă Covid-19 – Interviu

Sau despre autoritățile malefice, care ne internează forțat în spitale, pentru a ne controla prin teroare/tortură. Odată ce cunoști dușmanul, lumea e reîmpărțită în personaje pozitive și personaje negative.

Efectul e că societatea e polarizată și cu insule de revoltă, fără încredere în instituțiile esențiale, în acest context spitalele.

Să revedem contextul.

În 10 iunie, spitalele din România primeau o adresă a Avocatului Poporului, prin care li se solicita să pună la dispoziția instituției o serie de documente și date privind tratarea pacienților bolnavi de COVID-19.

Asta, după ce în spațiul public au fost vehiculate informații despre condițiile rele din spitale și mai ales despre internarea celor cu test pozitiv la infectarea cu SARS-CoV2, dar fără simptome.

Așa se face că Avocatul Poporului a decis să supravegheze activitatea medicilor, cu scopul declarat de a preveni tortura în spațiile de detenție.

Foto: Andreea Alexandru / Mediafax Foto/ Hepta.ro

Așa sună încadrarea juridică pe care Renate Weber, a cărei primă parte a carierei a fost legată de drepturile omului și de Fundația Soros, a ales-o și așa a ajuns la medicii care tocmai vedeau cum spitalele încep să fie suprasolicitate și care au fost cei mai expuși contaminării – în total, 3.195 de cazuri în rândul personalului, din care 1.862 personal medical.

Citește documentul transmis de Avocatul Poporului spitalelor COVID

Am întrebat un medic, director al unui spital vizat de solicitarea Avocatului Poporului, un avocat specializat în drepturile omului și un expert în comunicare strategică și public affairs care sunt consecințele unui astfel de gest, în acești termeni.

Medicii se simt umiliți

Spitalele au primit în mod direct documentul Avocatului Poporului, prin care li se cerea să pună la dispoziția acestuia documente care priveau internarea și tratarea pacienților pozitivi la SARS-CoV2.

Medicii s-au văzut puși în fața unei situații care ar putea să pară ironică, dacă nu s-ar fi petrecut într-un context grav, în care tot mai multe cazuri de COVID-19 erau confirmate. Și așa în deficit de personal, spitalele au fost nevoite să aloce resurse nu pentru tratarea noilor cazuri, ci pentru scanarea și adunarea documentelor.

Am vorbit despre cum au perceput medicii această presiune suplimentară cu Dr. Beatrice Mahler, manager al Institutului de pneumoftiziologie Marius Nasta.

Cum a ajuns la dumneavostră solicitarea Avocatului Poporului?

”A ajuns printr-o scrisoare, în mod direct, adresată Institutului Marius Nasta. În plic, pe suport de hârtie”.

Se folosește o sintagmă destul de dură: ”prevenirea torturii în spațiul de detenție”. Juridic vorbind, este asimilat spitalul unui spațiu de detenție

”Am văzut explicația celor de la Avocatul Poporului, în privința părții juridice a explicației nu am competența să comentez, însă aș vrea să subliniez ca idee originea cuvântului ”spital” și cum au apărut spitalele.

Originea cuvântului provine din “hospital” casă de oaspeți, nu casă de detenție, spitalele fiind înființate pe vremea Sf. Vasile cel Mare, pentru oamenii care aveau nevoie de odihnă sau care aveau diverse probleme, în timpul călătoriilor lungi pe care le făceau.

De la acel moment, lucrurile au evoluat, s-au schimbat, mai sunt multe de schimbat în spitalele românești ca să răspundă cât mai bine nevoilor pacienților, din punct de vedere al circuitelor sau al dotării, dar în niciun caz nu putem spune că sunt locuri de detenție.

Înțeleg supărarea celor care au trebuit asimptomatici fiind să stea internați, trebuie însă să nu uităm că vorbim de o pandemie cu un virus nou și de o problemă de sănătate publică.

Pentru mine ca medic spitalul este un loc de îngrijire a sănătății, iar din punct de vedere al managerului consider că spitalul trebuie să reprezinte un sistem de sănătate care să funcționeze cât mai bine în și spre folosul pacientului, și nu sunt vorbe.

Sunt lucruri pentru care mă trezesc și merg zi de zi la spital”.

Care a fost reacția medicilor? S-au simțit demotivați, au simțit o presiune suplimentară?

”S-au simțit umiliți, revoltați. Sunt în aceeași stare și acum, nu s-a schimbat nimic vizavi de percepția acestui lucru.

Își fac treaba în continuare, pentru că își iubesc meseria și în marea lor majoritate, angajații din Marius Nasta sunt persoane care își fac treaba bine și iubesc ceea ce fac, dar cu toții solicita o poziție publica legală, dar ferma împotriva unei astfel de insinuări”.

La debutul pandemiei a fost un mare efort de solidaritate al societății civile, pentru medici. Acum medicii par diabolizați, sunt supectați că ar putea aplica rele tratamente pacienților. A contribuit documentul acesta la percepția negativă asupra medicilor?

”A fost un efort deosebit de solidaritate și în final acest efort a fost pentru pacienți. Este foarte greu să mulțumești pe toată lumea, cu siguranță vor fi lucruri care nu ies perfect și atunci când vine un pacient în spital, gradul de sensibilitate, atât al lui, cât și al familiei, este mult mai mare.

Cred ca instituțiile statului trebuie să reglementeze, sa verifice activitatea din spitale, pe medici, dar și să poziționeze corect medicul în societate, mai ales pe medicii care sunt medici, dar vorbim și de alte categorii de personal medical, asistenți , infirmiere. Cred și simt nevoia să crească încrederea în medicina românescă.

Și din păcate această neîncredere se amprentează direct asupra pacientului. Tot el este cel care suferă.

Dacă eu sau dumneavoastră mergem într-o instituție medicală, trebuie să avem încredere că viața noastră va fi îngrijită, protejată acolo. Bineînțeles și cei din spital trebuie sa îngrijească pacientul, să-l respecte și să-l protejeze și sa acționeze cu corectitudine responsabilitate și implicare”.

Ați avut timp, resurse, pentru a răspunde solicitării Avocatului Poporului?

„Nu avem resurse suplimentare, avem un deficit de personal foarte mare în Institutul Marius Nasta. Avem în structură 900 de posturi, dintre care sunt ocupate 700. Lucrăm oricum cu un deficit mare de personal. Nu avem resurse suplimentare, se fac foarte multe ore suplimentare în această perioadă.

Volumul de documente care trebuie scanate este foarte mare, fiecare pagină a trebuit scanată cu secretizarea datelor pacientului, un efort extrem, care necesită mult timp, astfel ca nu avem pregătite toate documentele, și astăzi (miercuri) este ultima zi, noi trimitem acum informare către Avocatul Poporului, cu documentele pe care am reușit să le scanăm, dar pentru celelalte vom cere derogare de termen, pentru că este absolut imposibil să scanezi sute de foi de observație și fiecare foaie are la rândul ei zeci de pagini”.

Doamna doctor, direct – există un singur element care să acrediteze suspiciunea că pacienții de COVID-10 au fost tratați inuman?

”Din punctul meu de vedere, nu.

Mai spun ceva: de ce nu s-a pus problema până acum și de ce Avocatul Poporului nu și-a pus problema că bolnavii psihici sunt obligatoriu internați, atunci când sunt agresivi și când pun în pericol siguranța celor din jur?

Sau pentru pacienții cu TBC multidrog rezistentă? Și pentru ei este foarte greu să stea șase luni internați în spital, perioadă în care se așteaptă negativarea examenului de sputa tocmai pentru a nu mai fi un pericol pentru cei din jur.

Astea sunt doar două exemple, pentru două probleme de sănătate publică, în care statul român are grijă de comunitate prin internarea pacienților, protejând comunitatea și cerându-le persoanelor bolnave și/ sau aparținătorilor să accepte că este nevoie de acestă modalitate de îngrijire”.

Poate fi internarea în spital asimilată torturii? O interpretare extravagantă

Care e miza acestei încadrări, care practic asimilează spitalul cu un spațiu de detenție și internarea cazurilor non-grave cu tortura? Era ea necesară? Ar fi existat o altă cale, care să nu servească diabolizării medicilor și, prin extensie, campaniilor conspiraționiste?

Am întrebat-o pe Claudia Postelnicescu, avocat specializat în drept internațional și drept civil/drepturile omului, cum arată lucrurile, din această perspectivă.

”Conform Convenției împotriva torturii și a altor pedepse ori tratament cu cruzime, inumane sau degradante, din 10 decembrie 1984, ratificată de România în 1990, tortura înseamnă ”orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenție, o durere sau suferințe puternice, fizice sau psihice, mai ales cu scopul de a obține de la această persoană sau de la o persoană terță informații sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terță persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terțe persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau astfel de suferințe sunt aplicate de către un agent al autorității publice sau de orice altă persoană care acționează cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimțământul expres sau tacit al unor asemenea persoane.

Acest termen nu se referă la durerea ori suferințele rezultând din sancțiuni legale, inerente acestor sancțiuni sau ocazionate de ele”.

Așadar, din analiza și interpretarea acestui articol în contextul monitorizării spitalelor care găzduiesc pacienți infectați cu COVID-19 de către Avocatul Poporului, observăm că nu putem încadra la tortură privarea de libertate, suferințele fizice sau psihice induse sau aplicate acestor pacienți – fie din rea-voință, incompetență, nepăsare, neatenție -, chiar dacă ele există, întrucât nu sunt cauzate cu scopul de a obține informații sau mărturisiri, a pedepsi pacienții sau terți afiliați pacienților.

Singura interpretare, lato sensu, pe care o putem face astfel încât să definim ca fiind tortură tratamentul aplicat pacienților cu Covid-19 în unele din spitalele românești ar fi acel ”mai ales”, care ne poate duce cu gândul că legiuitorul nu a restrâns sfera aplicării definiției torturii și tratamentelor cu cruzime, inumane sau degradante doar situațiilor în care se încearcă obținerea unor informații sau mărturisiri sau de a pedepsi persoana pentru un act personal sau al unui terț.

Ar fi însă o interpretare mult prea extravagantă care ar deschide oportunități pentru folosirea acestei convenții în nenumărate alte cazuri, iar practica internațională ne arată că această convenție se referă la torturi aplicate de un agent statal sau de persoane afiliate unei autorități statale unor prizonieri, unor oameni deținuți fie legal, fie ilegal pentru a se afla anumite date cheie pe care aceștia le-ar deține. Este o practică preponderent de război.

Aici cred că se poate face mai degrabă aplicarea prevederilor din Codul Penal privind lipsirea de libertate și punerea în pericol a vieții sau sănătății persoanei.

În ceea ce privește personalul medical care tratează în mod inuman, degradant sau cu cruzime pacienții avem răspunderea pentru fapta proprie din Codul Civil și legea care definește malpraxisul medical, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (http://www.cnas.ro/national-page/legea-nr-95-raspunderea-civila.html), care însă nu este perfectă și ar trebui modificată, întrucât în instanțe rareori putem câștiga un dosar de malpraxis cu actualele prevederi.

Cu toate acestea, nici încadrarea la tortură, în sensul Convenției din 1984, nu o văd adecvată, decât dacă extindem nepermis de mult înțelesul actual al definiției torturii”.

Cui folosește diabolizarea medicilor, chiar și din accident?

Gestul radical al Avocatul Poporului survine într-un context vulnerabil.

Pe de o parte, au existat suficiente lacune și stângăcii în comunicarea autorităților, care mai degrabă au menținut terenul fertil pentru speculații decât să le transmită oamenilor un sentiment de siguranță.

Pe de altă parte, multe dintre tușele groase, de tipul 5G sau Bill Gates, nu sunt deloc inocente și, la nivel european măcar, există analize care merg pe fir până spre laboratoarele de propagandă și fake news ale Rusiei și Chinei.

Toate acestea au ca miză nu îndoctrinarea sau conversia de credințe, ci mai degrabă întreținerea faliilor, zumzetul și zâzania, decredibilizarea autorităților. O societate disfuncțională aici e ceea ce poate fi util Moscovei.

Or, atunci când medicii devin suspecți, când o instituție de sănătate e percepută ca ostilă omului, e infuzată o stare generalizată de suspiciune. Fără să fi avut în intenție și nu există vreo probă că ar fi fost altfel, Avocatul Poporului Renate Weber a dat tonul unei teze de diabolizare a medicilor.

Iar medicii erau tocmai cei pe care oamenii îi investiseră cu încredere, de la debutul pandemiei, și în jurul cărora se coagulase solidaritatea și astfel coeziunea socială.

Oana Marinescu, expert Comunicare Strategică și Public Affairs: „Pe fond, plec de la premisa că instituția Avocatului Poporului își face datoria, conform legislației interne și internaționale, în domeniu. Oricum, nu sunt eu în măsură să evaluez partea aceasta.

Însă pot să vă spun că, dintr-o perspectivă de comunicare instituțională, corespondența transmisă de Avocatul Poporului spitalelor, inclusiv cu recomandarea ca părți din ea să fie prezentată medicilor și pacienților, poate fi un excelent studiu de caz pentru „așa nu”. Așa cum este construită, scrisoarea pune accentul pe „tortură”.

Este primul lucru pe care îl găsești în paragraful de deschidere și este referința care se repetă de mai multe ori în interiorul ei.

Probabil că intenția autorilor a fost să se ancoreze în prevederile legale, care dau atribuții Avocatului Poporului în acest sens și în schimbarea statutului spitalelor COVID-19, pe fondul restricționării libertăților individuale.

Însă felul în care autorii au construit acea corespondență arată că nu s-au gândit deloc la cei care o vor citi, care nu vor înțelege limbajul juridic specializat, dar vor reține și vor resemnifica, în grila proprie, termenul de „tortură”.

Este vorba în primul rând de cei care conduc spitalele, de medici și personal medical care lucrează de câteva luni în condiții de stres maxim, pacienți și aparținători.

Odată ce subiectul a ajuns în presă, este vorba de publicul larg, cu toată diversitatea lui: oameni cu niveluri diferite de educație, de atenție, de înțelegere și cu raportări diferite față de criza COVID-19.

Pe de altă parte, nu trebuie niciodată să omitem că spațiul public este în acest moment un mediu ostil interesului public, din cauza propagandei susținute de doi actori statali cu comportament agresiv – Rusia și China – și pe fondul dezinformărilor și al intoxicărilor promovate de diverse site-uri românești.

Aruncarea neglijentă a unor termeni precum „tortură”, sau „spitalele – spații de detenție”, fără să fie corect puși în context, poate avea un efect destabilizator asupra medicilor și a personalului medical, asupra pacienților și a aparținătorilor, asupra acelor oameni din cadrul publicului larg care nu au încredere în felul în care autoritățile tratează criza coronavirusului.

Mai grav este că așa se pot alimenta noi scenarii de intoxicare, iar în condițiile în care este citată o instituție publică, ele au o greutate mai mare.

Ar fi fost de așteptat ca Avocatul Poporului să nu sufere de aceeași boală ca toată administrația românească – lipsa totală de empatie pentru cetățean și absența integrării unor informații relevante despre contextul în care își desfășoară acțiunea în deciziile și demersurile sale.

Altfel, dacă citești cu atenție corespondența, poți vedea că instituția vrea de fapt să se asigure că nu se comit abuzuri la adresa cetățenilor, inclusiv la adresa personalului medical.

În condițiile în care informațiile din spitale arată că informarea, formarea și dotarea cu echipamente a personalului medical au fost deficitare, o anchetă a Avocatului Poporului poate să scoată la lumină tocmai faptul că medicii și asistenții au fost supuși unor tratamente inumane.

Însă, la o citire sumară sau la prima vedere, corespondența induce mai degrabă teama că medicii și asistenții aplică tratamente inumane, de tortură, pacienților.

Din păcate, nici felul în care reprezentanta Avocatului Poporului a explicat public lucrurile nu a ajutat foarte mult, demonstrând aceeași neasumare ca majoritatea instituțiilor românești.

Dacă ordonau un pic diferit ideile și porneau de la faptul că fac o verificare a respectării drepturilor omului în spitalele COVID-19, atât în ceea ce-i privește pe pacienți și aparținători, cât și pe personalul unităților sanitare, iar apoi fundamentau demersul citând prevederile legale, era suficient pentru a obține informațiile solicitate.

În legătură cu informațiile cerute, mă întreb – și poate ar fi trebuit să clarifice Avocatul Poporului – cum are această instituție capacitatea de a evalua tratamentele aplicate pacienților, pentru că a cerut și aceste informații.

Câtă vreme Avocatul Poporului nu explică transparent procedura de lucru, riscul este ca medicii să se teamă că vor fi evaluați de persoane care nu au competențe medicale și că vor fi acuzați de… tortură și rele tratamente aplicate pacienților. Să nu uităm că trăim în România, unde abuzul și abuzul de funcție publică sunt o practică uzuală”.

Rămâne de menționat, totuși. că traseul lui Renate Weber a cotit serios înspre o atitudine dacă nu pro-Rusia, măcar anti-SUA, așa cum amintește Sabina Fati, într-o analiză publicată pe site-ul Europei Libere: ”Weber, care a profitat ani la rând de educație și finanțare americane, spune că proasta relație a României cu Rusia e cauzată de implicarea prea insistentă a SUA în regiune, iar această implicare ar avea legătură doar cu profitul”.

Prim-ministrul Ludovic Orban a anunțat că demarează procedurile pentru schimbarea Renatei Weber din poziția de Avocat al Poporului, deși nu are la îndemână pârghii directe să o facă, unul dintre motive fiind depășirea atribuțiilor în chestiunea supravegherii spitalelor.

Înapoi în vara lui 2012. Consecvența PNL și răzbunarea precedentului