Progres important în lupta împotriva unui cancer rar și agresiv. Un tratament inovator a îmbunătățit ratele de supraviețuire în studiile clinice

Progres important în lupta împotriva unui cancer rar și agresiv. Un tratament inovator a îmbunătățit ratele de supraviețuire în studiile clinice
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un tratament inovator a crescut semnificativ rata de supravieţuire a persoanelor cu mezoteliom malign, un tip de cancer rar, dar care progresează rapid ducând la deces, cu puţine opţiuni de tratament eficiente, potrivit rezultatelor unui studiu clinic desfăşurat de Universitatea Queen Mary din Londra.

Rezultatele au fost publicate în revista JAMA Oncology. Studiul clinic de fază III, condus de profesorul Peter Szlosarek de la Queen Mary, a dezvăluit o descoperire importantă în tratamentul mezoteliomului pleural malign (MPM).

ADVERTISING

Studiul ATOMIC-meso, un studiu randomizat, controlat cu placebo, efectuat pe 249 de pacienţi cu MPM, a constatat că un tratament – care combină un nou medicament, ADI-PEG20, cu chimioterapia – a crescut supravieţuirea mediană a participanţilor cu 1,6 luni şi a crescut de patru ori supravieţuirea la 36 de luni, în comparaţie cu placebo-chimioterapia.

Rezultatele sunt semnificative, deoarece MPM are una dintre cele mai mici rate de supravieţuire la cinci ani dintre toate tipurile de cancer solid, de aproximativ 5-10%.

ADVERTISING

Această abordare inovatoare marchează prima combinaţie reuşită de chimioterapie cu un medicament care vizează metabolismul cancerului, dezvoltată pentru această boală în ultimii 20 de ani.

MPM este un cancer rar, agresiv, care afectează mucoasa plămânilor şi este asociat cu expunerea la azbest. De obicei, este tratat cu medicamente chimioterapice puternice, dar acestea reuşesc rareori să oprească evoluţia bolii.

Premisa acestui nou tratament medicamentos constă în ”înfometarea” tumorii prin întreruperea aprovizionării sale cu hrană. Toate celulele au nevoie de nutrienţi pentru a creşte şi a se înmulţi, inclusiv aminoacizi precum arginina.

ADVERTISING

Medicamentul ADI-PEG20 acţionează prin epuizarea nivelului de arginină din fluxul sanguin. Pentru celulele tumorale care nu-şi pot fabrica arginina din cauza unei enzime lipsă, acest lucru înseamnă împiedicarea înmulţirii lor.

Studiul ATOMIC-meso este punctul culminant a 20 de ani de cercetare la Institutul de Cancer Barts de la Queen Mary, care a început cu o descoperire a profesorului Szlosarek conform căreia celulele mezoteliomului malign nu au o proteină numită ASS1, care permite celulelor să îşi fabrice propria arginină.

De atunci, el şi echipa sa şi-au dedicat eforturile pentru a utiliza aceste cunoştinţe în vederea creării unui tratament eficient pentru pacienţii cu MPM.

„Este cu adevărat minunat să vedem că cercetările privind privarea de arginină a celulelor canceroase au ajuns la bun sfârşit. Această descoperire este ceva ce am condus încă din primele sale etape în laborator, cu un nou tratament, ADI-PEG20, care îmbunătăţeşte acum vieţile pacienţilor afectaţi de mezoteliom”, a declarat profesorul Szlosarek, într-un comunicat al universităţii.

Succesul acestei chimioterapii noi în MPM sugerează, de asemenea, că medicamentul poate fi benefic în tratamentul mai multor alte tipuri de cancer.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇