Primele două cazuri de Covid Kraken în România

Primele două cazuri de Covid Kraken în România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România a confirmat deja primele două cazuri de Covid Kraken, subvarianta tulpinii Omicron considerată mai contagioasă și care deja e răspândită în SUA, și mai multe țări din Asia și Europa.

Primul caz confirmat este la un bebeluș de doar 5 luni, al doilea fiind mama copilului.

„Copilul, o fetiță în vârstă de cinci luni, a fost internat împreună cu mama și apoi externat. A avut o formă ușoară. Un caz a fost confirmat prin secvențiere și mai este contactul reprezentat de mamă. Evident ca dacă a fost contact direct, este vorba despre aceeași variantă”, a declarat directorul medical al institutului, dr. Adrian Marinescu, pentru Libertatea.ro.

ADVERTISING

Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) a anunțat luni că încă din ultimele zile ale anului trecut a fost confirmat un caz de infectare cu subvarianta XBB a tulpinii Omicron, denumită Kraken.

Ulterior, presa a aflat că există și un al doilea posibil caz. Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a refuzat să le confirme jurnaliștilor, spunând că nu este relevant numărul de cazuri, însă în cele din urmă informația a fost validată de la Balș.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, despre noua subvariantă COVID-19.

ADVERTISING

„N-are niciun fel de importanţă dacă sunt două sau dacă sunt zece (cazuri de Covid Kraken, n.red.), nu este relevant acest lucru, important este dacă o astfel de variantă este dominantă într-un anumit moment şi cel mai important lucru este dacă varianta care este dominantă într-un anumit moment, fie că este BA4, BA5, fie că este XBB produce îmbolnăviri printr-o transmisibilitate mai mare şi cel mai important e dacă există mai multe spitalizări.

Nu există date în momentul de faţă privind o gravitate mai mare a infecţiilor cu aceste tulpini noi, ceea ce este o informaţie bună. Sigur, numărul de cazuri vedeţi că este în creştere, dar nu avem elemente de îngrijorare apropo de capacitatea de spitalizare inclusiv în zona de Terapie Intensivă”, a explicat el, potrivit News.ro.

ADVERTISING

Cum ne protejăm de Kraken

Noua tulpină produce un număr mare de îmbolnăviri în Asia şi SUA şi a ajuns deja şi în mai multe ţări europene.

Ştefan Dascălu, cercetător român la Oxford, a explicat pentru News.ro că îngrijorarea provine tocmai din faptul că poate duce la un număr mare de îmbolnăviri şi la o presiune crescută pe sistemul de sănătate.

Noua variantă nu pare însă să ducă la simptome mai severe de boală, a spus Ştefan Dascălu. 

Prof. Dr. Emilian Popovici, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, spune că doza booster adaptată la varianta Omicron se menţine eficientă şi în cazul acestei noi tulpini a virusului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇