Nu toți pacienții sunt egali atunci când vine vorba despre tratamente cu medicamente de ultimă generație. Piața unică se află chiar în centrul Uniunii Europene. Dar când vine vorba de medicamentele care salvează vieți, fiecare țară este pe cont propriu.
Pacienții din statele Uniunii Europene nu beneficiază de aceleași medicamente atunci când se luptă cu o boală. Un medic din România așteaptă în medie doi ani pentru a prescrie același medicament de ultimă generație spre deosebire de un medic din Germania, scrie Politico într-o analiză.
Dacă cineva suferă de o boală care îi pune viața în pericol, cum ar fi cancerul, această perioadă face diferența dintre viață și moarte.
Oficialii de la Bruxelles sunt conștienți de această ”loterie” și doresc să facă schimbări în acest sens.
„Pacienții din statele membre occidentale și din cele mai mari au acces la 90% din medicamentele nou aprobate. În statele membre estice și mai mici, această cifră este de până la 10%. Acest lucru este cu adevărat inacceptabil”, a declarat, în aprilie, comisarul pentru sănătate Stella Kyriakides.
Oficialul UE a prezentat propunerea Comisiei Europene de a reforma piața farmaceutică a Europei, al cărei scop principal este acela de a rezolva problema accesului inegal la medicamente. Propunerea era de a sancționa companiile care nu lansează produsele în toate cele 27 de țări membre într-un termen de doi ani. Dacă refuză să o facă, vor intra în competiție cu rivalii lor mult mai repede.
Dar problema este una complicată și nu se știe sigur dacă această soluție va funcționa. Sunt multe obstacole în calea unei piețe mai echitabile a medicamentelor, precizează Politico.
Bani
Primul motiv este simplu: unele medicamente sunt cu adevărat scumpe. Și există diferențe economice mari între cele 27 de țări ale UE. PIB-ul Bulgariei pe cap de locuitor este de aproape cinci ori mai mic decât în Olanda, de exemplu. Înseamnă că unele țări pot cheltui mai mult pentru medicamente decât altele.
O analiză a Institutului Suedez pentru Economie și Sănătate (IHE) constată că Austria, Germania și Elveția au plătit între 92 și 108 euro de persoană pentru medicamente pentru cancer, comparativ cu 13-16 euro în Cehia, Letonia și Polonia.
Cheltuielile mai mici se traduc în mai puține medicamente prescrise. În cazul medicamentelor imuno-oncologice, de exemplu, utilizarea lor în țările mai sărace a fost între o zecime și o cincime din cea observată în țările mai bogate.
„O mare parte a pacienților europeni cu cancer, în special în Europa de Est, nu pot avea acces la medicamente eficiente din motive legate de prețurile prea mari”, scriu cercetătorii.
Negocierile secrete
Un motiv mai complicat constă în modul ascuns în care este stabilit prețul medicamentelor.
De departe, cel mai obișnuit mod de a negocia prețurile în Europa este cel în care companiile farmaceutice negociază prețurile direct și în secret cu guvernele, astfel încât nicio altă țară să nu știe cu adevărat cât plătește alta pentru un medicament.
„Ele (companiile farmaceutice - n.red.) aleg să lanseze mai întâi medicamentele în țările în care se așteaptă să obțină prețuri mai mari, de obicei, țări cu venituri mai mari care pot plăti mai mult. În țări precum Grecia și Portugalia și în țările din Europa de Est, medicamentele sunt propuse mult mai târziu, peste doi sau trei ani”, a spus Sabine Vogler, care conduce departamentul de farmaco-economie al Institutului Național de Sănătate Publică din Austria.
Guvernele din țările cu care companiile negociază primele vor stabili un așa-numit preț de referință, care este disponibil publicului. Dar acest preț este negociat în scădere în discuții confidențiale în care se convine asupra unei reduceri secrete. Procesul începe din nou cu următoarea țară, care folosește prețul public de referință ca punct de plecare.
Negocierile se desfășoară în timp – iar țările cu piețele cel mai puțin atractive sunt ultimele la rând.
Birocrația
Pentru industria farmaceutică, vinovatul nu este dorința de a obține un preț cât mai mare, ci maldărul de documente necesare pentru a obține acordul guvernelor.
„Solicitarea pentru negocieri privind medicamentele este un proces care consumă timp. Fiecare țară cere un dosar personalizat în limba locală și respectarea regulilor locale”, se arată într-o analiză publicată de lobby-ul farmaceutic EFPIA asupra cauzelor fundamentale ale întârzierilor în lansarea medicamentelor.
În teorie, Directiva UE privind transparența limitează la 180 de zile timpul pe care îl au țările pentru a ajunge la o decizie cu privire la cât vor plăti pentru un medicament. Dar, în practică, permite înghețarea negocierilor atunci când autoritățile de reglementare și agențiile guvernamentale le cer companiilor mai multe date înainte de a lua o decizie.
O analiză privind timpul mediu de acces pentru medicamentele personalizate împotriva cancerului în cinci țări a arătat că în Danemarca durează puțin peste patru luni pentru a decide dacă plătește pentru un medicament. În Polonia, este nevoie de 30.
Ce se poate face?
Câteva soluții sunt deja în lucru. Așa-numita ”Evaluare comună a tehnologiei în sănătate” va produce singură o evaluare la nivelul UE a noilor medicamente pentru a ajuta țările să decidă prețul pe care îl vor plăti. Nu vor mai exista astfel 27 de dosare naționale pentru fiecare medicament, așa cum este cazul în prezent.
Grupuri regionale de țări, precum inițiativa Beneluxa, care include Belgia, Olanda, Luxemburg, Austria și Irlanda, au început deja să negocieze pentru a cumpăra medicamentele împreună, simplificând procesul pentru producătorii de medicamente.
Reforma farmaceutică a Comisiei Europene este cea mai ambițioasă soluție propusă până acum. Dar, având în vedere că pachetul se confruntă deja cu o opoziție puternică din partea grupurilor de lobby din industrie, oficialii europeni vor avea mult de muncă pentru ca propunerea să dea roade.