Oamenii de știință au descoperit în alunițe o proteină care ajută la creșterea viguroasă a firelor de păr. Substanța ar putea fi înglobată curând într-un tratament pentru alopecie.
Un prim test ce presupune injectarea sa asemenea Botoxului va avea loc chiar în această vară, notează Business Insider.
Un studiu publicat recent în revista Nature a arătat că o moleculă care determină creșterea în exces a firelor de păr din alunițele de pe pielea noastră poate fi folosită pentru a trata căderea podoabei capilare.
”Nu este nevoie să inventezi de fapt nicio moleculă nouă", a declarat Maksim Plikus, cercetător în domeniul părului de la Universitatea din California, Irvine. „Natura le are pe toate", a mai spus acesta.
Oamenii de știință au analizat celulele stem ale foliculilor de păr și au descoperit că o moleculă denumită osteopontină este foarte activă în alunițe și determină creșterea accelerată a firelor de păr.
Omul de știință este de părere că acest compus ar putea fi injectat cu ajutorul unor ace minuscule în scalpul celor care își pierd podoaba capilară, pentru a trezi foliculii de păr care au intrat în stare latentă. Procedura ar fi una asemănătoare administrării toxinei botulinice, aproape nedureroasă.
Dar, mai întâi, această nouă tehnică anti-calviție, care a fost deja testată cu succes pe șoareci, trebuie să se dovedească a fi de succes în studiile clinice pe oameni, care vor începe în această vară.
Plikus bănuiește că, prin injectarea osteopontinei în jurul foliculilor vechi care au încetat să mai producă păr, celulele stem latente ar putea fi reactivate.