Dezinfectanții de mâini ar putea afecta creierul - studiu

Dezinfectanții de mâini ar putea afecta creierul - studiu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un studiu recent realizat pe culturi de celule umane și șoareci a scos la iveală că diverse substanțe chimice care se găsesc în dezinfectanții de uz casnic, în cleiurile și în textilele de mobilier obișnuite și în multe dintre lucrurile care ne înconjoară ne pot afecta creierul, mai cu seamă în timpul etapelor cruciale de dezvoltare.

Cercetarea realizată în SUA și publicată de Nature Neuroscience a identificat două tipuri de substanțe chimice care fie au omorât, fie au împiedicat creșterea celulelor cunoscute sub numele de oligodendrocite, care au rolul de a oferi sprijin neuronilor prin crearea unui înveliș izolator pentru semnalele cerebrale.

ADVERTISING

Prima clasă de substanțe chimice identificată includea compuși cuaternari, utilizați adesea în produse precum dezinfectanții, în spray, șervețele și articole de îngrijire personală pentru a elimina bacteriile și virusurile. Utilizarea incorectă sau expunerea în spații slab ventilate poate duce la ingestie sau inhalare.

Cea de-a doua clasă, organofosfații, se poate găsi în substanțele ignifuge prezente în textile, adezivi și articole de uz casnic obișnuite. Și aceștia pot fi eliberați în aer în mediile interioare în care petrecem mult timp. Fiind liposolubili, organofosfații pot fi absorbiți prin piele și pot ajunge, în cele din urmă, la creier, scrie Science Alert.

ADVERTISING

În timp ce rezultatele acestui studiu de laborator au ridicat îngrijorări cu privire la potențialele riscuri pentru sănătate, experții subliniază că, în cadrul experimentelor, au fost folosite concentrații mai mari decât cele la care sunt supuși de obicei oamenii, în viața lor de zi cu zi.

Cu toate acestea, studii recente au constatat niveluri duble de compuși cuaternari în sângele oamenilor în timpul pandemiei, posibil din cauza utilizării frecvente a dezinfectanților.

Cercetătorii au analizat probe de urină de la copii cu vârste cuprinse între 3 și 11 ani din SUA și au descoperit că marea majoritate aveau un astfel de compus în urină.

ADVERTISING

Copiii cu niveluri mai ridicate de expunere la astfel de compuși aveau o probabilitate mai mare de a se confrunta cu probleme ce țin de dezvoltarea neurologică, cum ar fi disfuncțiile motorii, dar nu numai.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇