Copiii care folosesc produse de îngrijire pot să aibă probleme hormonale. Mai ales băieții

Copiii care folosesc produse de îngrijire pot să aibă probleme hormonale. Mai ales băieții
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Copiii care folosesc produse de îngrijire personală, cum ar fi cremele, chiar și pe cele de protecție solară ori chiar articole de îngrijire a părului, ajung să aibă în organism niveluri ridicate de ftalați, care le perturbă hormonii și nu numai, arată un studiu recent.

Băieții tind să fie mai afectați decât fetele și se poate ajunge inclusiv la boli metabolice, se arată în studiul citat de The Guardian.

În cadrul cercetării, au fost verificate peste 600 de probe de urină de la copii cu vârste între patru și opt ani, iar rezultatele au fost ”îngrijorătoare”, a spus Michael Bloom, cercetător la Universitatea George Mason și autor principal al studiului.

ADVERTISING

Ftalații, care au fost găsiți în urina copiilor, sunt perturbatori endocrini foarte toxici ce pot modifica producția de hormoni și sunt legați de bolile de reproducere, ale sistemului imunitar și și metabolice. De asemenea, sunt considerați toxici pentru dezvoltare.

Ftalații sunt plastifianți obișnuiți folosiți în recipientele de plastic din întreaga lume (de unde pot migra în produs), dar sunt adesea adăugați și ca ingrediente în produsele de îngrijire personală.

Testele recente au arătat că aceștia contaminează pe scară largă inclusiv alimentele și medicamentele.

ADVERTISING

Copiii sunt deosebit de vulnerabili atunci când absorb ftalați, pentru că sistemele lor metabolice ar putea să nu fie complet dezvoltate pentru a ajuta la procesarea compușilor. Cu toate acestea, există puține cercetări privind expunerea copiilor la substanțele chimice din produsele de îngrijire personală.

Deși organismul elimină rapid substanțele chimice, oamenii sunt expuși constant la un nivel foarte ridicat al acestora și prin multe căi, explică autorii studiului.

Utilizarea loțiunilor, precum și a uleiurilor, a fost asociată cu cele mai ridicate niveluri la copii.

ADVERTISING

Nici măcar nu a părut să conteze dacă produsele au fost ieftine (cu ftalați adăugați în mod intenționat) sau mai scumpe (caz în care ftalații au migrat din recipient). În toate cazurile, ftalații au fost prezenți în urina copiilor în aceeași cantitate, a semnalat studiul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇