CNCAV: La persoanele cu imunodepresie severă, doza a treia se administrează la 28 de zile de la doza 2

CNCAV: La persoanele cu imunodepresie severă, doza a treia se administrează la 28 de zile de la doza 2
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comitetul de coordonare a vaccinării a transmis, luni, clarificări cu privire la statutul celei de-a treia doze de vaccin şi a precizat că, la persoanele cu imunodepresie severă, face parte din schema iniţială de vaccinare şi se administrează la 28 de zile de la doza 2.

Cea de-a treia doză se face la recomandarea expresă a medicului. La celelalte persoane, doza booster se face la cel puţin 6 luni de la doza 2, fără recomandare şi chiar fără programare.

”Astăzi, 11 octombrie, CNCAV a emis instrucţiunea privind administrarea dozei suplimentare (doza 3) şi a dozei de rapel (booster) pentru vaccinurile împotriva COVID19. Schema de vaccinare completă pentru vaccinurile pe bază de ARNm, Comirnaty şi Spikevax, constă în administrarea a 2 doze, conform autorizării emise de Agenţia Europeană a Medicamentului”, a transmis, luni, CNCAV.  

ADVERTISING

Sursa citată precizează că EMA a autorizat: 

1. Administrarea unei doze suplimentare (doza 3) de Comirnaty sau Spikevax la persoane cu imunodepresie severă, cu vârsta peste 12 ani, la interval de cel puţin 28 de zile după doza 2;  

2. Administrarea unei doze de rapel (booster) la persoanele cu vârsta peste 18 ani, după cel puţin 6 luni de la administrarea dozei 2.  

Condiţii de administrare a dozei 3:  

În cazul persoanelor sever imunocompromise, cu vârsta peste 12 ani, se poate administra o doză suplimentară (doza 3) ca parte a schemei de vaccinare primară, după un interval de minim 28 de zile şi până la 4 luni de la doza 2.  

”Doza suplimentară (doza 3) se administrează doar în baza recomandării medicului curant, specialist sau medicului de familie care are în monitorizare pacientul”, a mai transmis CNCAV.  

ADVERTISING

Pentru vaccinul Comirnaty  (Pfizer)

1. schema de vaccinare primară care include 3 doze, presupune administrarea dozei 2 la interval de 21 de zile de la doza 1, iar doza 3 la interval de minim 28 de zile de la doza 2 

2. schema de vaccinare primară care include 3 doze, presupune administrarea dozei 2 la interval de 28 de zile de la doza 1, iar doza 3 la interval de minim 28 de zile de la doza 2. 

Programarea la vaccinare:  

Persoanele sever imunocompromise, eligibile pentru o schemă de vaccinare primară cu 3 doze, care se adresează pentru prima oară la vaccinare, se pot prezenta la centrul de vaccinare, fie direct, fie cu programare prealabilă în platforma naţională de programare a vaccinării;  

Persoanele sever imunocompromise, eligibile pentru o schemă de vaccinare primară cu 3 doze, care se află în curs de efectuare a schemei de vaccinare la data aprobării prezentei instrucţiuni, îşi vor completa schema cu cele trei doze, în baza recomandării de la medicul curant sau medicul de familie.  

ADVERTISING

Recomandarea medicală de administrare a unei scheme de vaccinare primară cu 3 doze va fi reţinută de medicul vaccinator, în copie, la fişa de triaj medical a persoanei care se prezintă la vaccinare.  

Categorii de persoane considerate sever imunocompromise: 

  • Pacienţi oncologici (tumori maligne solide şi hematologice) în tratament activ (chimioterapie, radioterapie, terapie moleculară/biologică şi alţi agenţi biologici care sunt clasificaţi ca imunosupresori sau imunomodulatori); 
  • Pacienţi oncologici în stadii avansate de boală, cu sau fără tratament activ anterior (radioterapie, chimioterapie, terapie moleculara, terapie imunosupresoare); 
  • Pacienţi post-transplant de organe solide cu sau fără tratament imunosupresor;  
  • Pacient cu transplant de celule stem hematopoetice cu sau fără tratament imunosupresor;  
  • Pacienţi cu imunodeficienţe severe cauzate de imunodeficienţe primare, congenitale (ex: sindromul DiGeorge, Sindrom Wiskott-Aldrich, etc) şi dobândite, respectiv:  

▪ Pacienţi cu infecţie HIV în orice stadiu, fără tratament sau în stadiu de SIDA (CD4<200 mmc), cu sau fără tratament antiretroviral; 

 ▪ Imunodeficienţa secundară cauzată de administrarea unui tratament imunosupresor: 

 ▪ Radioterapie;  

▪ Chimioterapie: agenţii chimioterapici pentru cancer sunt clasificaţii ca imunosupresori severi;  

▪ Terapii biologice (moleculare, celulare): anticorpi monoclonali, anticorpi bispecifici, CAR-T (Chimeric Antigen Receptor T), blocanţi TNF, etc;  

▪ Tratament cu cortizon şi cu produse derivate administrate sistemic: tratament activ cu doze mari (> 20 mg prednison sau echivalentul pe zi când se administrează mai mult de 2 săptămâni);  

▪ Alte terapii cu efecte imunosupresoare (ex: remisive sintetice convenţionale, remisive sintetice ţintite); Important  

”Reiterăm cetăţenilor necesitatea şi importanţa vaccinării împotriva COVID-19 pentru toate persoanele de peste 12 ani, în interes individual şi al sănătăţii publice, prin reducerea cazurilor severe şi a deceselor. Vaccinarea rămâne soluţia sigură şi eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reuneşte experţi la nivel european”, a transmis CNCAV. 

Administrarea dozei booster a început în România în 28 septembrie. 

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇