Ce presupune recuperarea după o accidentare

Ce presupune recuperarea după o accidentare

Accidentările pot să apară oricând, în timpul unei sesiuni de exerciții fizice, a unui meci de fotbal cu prietenii sau chiar în timp ce alergi după autobuzul ce tocmai a plecat din stație. Acestea pot afecta mușchii, oasele, articulațiile, tendoanele și ligamentele și, în funcție de gravitatea lor, recuperarea poate dura de la câteva săptămâni până la câteva luni sau chiar mai mult.[4][1] În rândurile de mai jos vei afla ce anume presupune recuperarea după o accidentare și diferitele metode de tratament la care se poate apela. 

  1. Metoda RICE 

În general, dacă este vorba de o accidentare minoră, aceasta se poate trata acasă. În astfel de cazuri este recomandată în primul rând metoda RICE, care presupune: 

ADVERTISING
  • Repaus (Rest) - evită activitățile ce solicită zona afectată timp de cel puțin două zile; dacă ți-ai accidentat glezna sau genunchiul, de exemplu, poți folosi un baston pentru a evita să-ți lași greutatea pe piciorul afectat;
  • Gheață (Ice) - aplică gheață, timp de 20 de minute, de 4-8 ori pe zi, pe zona afectată; nu o aplica niciodată direct pe piele sau mai mult de 20 de minute;
  • Compresie (Compression) - pentru a reduce umflătura, poți înfășura zona rănită cu un bandaj elastic; ai grijă doar să nu-l înfășori prea strâns; 
  • Ridicarea membrului afectat (Elevation) - dacă te-ai rănit la mână sau picior, încearcă să ții membrul afectat ridicat mai sus de nivelul inimii; acest lucru va contribui, de asemenea, la reducerea umflăturii.[2]
  1. Fizioterapie 
ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Dacă vrei să te recuperezi mai repede după o accidentare, să-ți întărești mușchii și articulațiile, dar și să previi alte accidentări[NIAMS], poți căuta o clinică de fizioterapie în București sau orașul în care locuiești. În funcție de problema pe care o ai, se pot folosi tehnici precum stimularea nervoasă electrică transcutanată, electrostimularea neuromusculară, terapia TECAR, crioterapia și lista poate continua. Un fizioterapeut îți poate spune ce proceduri sunt recomandate în cazul tău și care sunt beneficiile acestora.[3]

  1. Tratament medicamentos 

În cazul accidentărilor ușoare, analgezicele și antiinflamatoare nesteroidiene pot contribui la calmarea durerii și la reducerea inflamației.

ADVERTISING
  1. Tratament chirurgical 

De cele mai multe ori, acesta nu este necesar. Totuși, în unele cazuri, poate fi nevoie de o intervenția chirurgicală pentru a repara țesuturile conjunctive rupte sau pentru a realinia oasele fracturate. Printre simptomele ce pot indica faptul că ai suferit o accidentare gravă și că trebuie neapărat să consulți un medic se numără: 

  • Durere severă, umflături sau vânătăi în zona afectată;
  • Durere și inflamație ce persistă mai mult de câteva zile; 
  • Nu-ți poți lăsa greutatea pe zona afectată; 
  • Deformări vizibile.[2] 
  1. Imobilizarea zonei lezate 

În cazul unei accidentări grave, tratamentul mai poate include și imobilizarea zonei lezate, cu atele sau ghips, de exemplu, de obicei pentru o perioadă limitată de timp. Acest lucru poate preveni agravarea leziunii și reduce durerea.[1] 

Cât durează procesul de recuperare 

După cum am menționat deja, în funcție de tipul de accidentare suferită, recuperarea completă poate dura între câteva săptămâni și câteva luni, în unele cazuri chiar și mai mult. Important este să nu încerci să faci prea multe și prea repede, altfel riști ca accidentarea să se agraveze. 

Dacă este vorba de o accidentare ușoară, încearcă mai întâi metoda RICE, iar după ce durerea și inflamația încep să dispară, îți poți mișca încet partea corpului rănită. Începe cu câteva exerciții simple și crește nivelul de activitate treptat. Nu ezita să apelezi la ajutorului unui specialist, cum ar fi, de exemplu, un fizioterapeut, care îți poate recomanda un program special creat pentru tine. De asemenea, consultă un medic dacă simptomele sunt severe sau nu se ameliorează după câteva zile.

Bibliografie: 

  1. NHS Choices. Treatment - Sports Injuries. 2022, www.nhs.uk/conditions/sports-injuries/treatment/. Accessed 5 May 2022.
  2. NIAMS. “NIAMS Health Information on Sports Injuries.” National Institute of Arthritis and Musculoskeletal and Skin Diseases, 5 Apr. 2017, www.niams.nih.gov/health-topics/sports-injuries/diagnosis-treatment-and-steps-to-take. Accessed 5 May 2022.
  3. Smith, Lori. “How Can Physical Therapy Help?” Medicalnewstoday.com, Medical News Today, 7 Jan. 2022, www.medicalnewstoday.com/articles/160645. Accessed 5 May 2022.
  4. “Wounds and Injuries.” Medlineplus.gov, National Library of Medicine, 2014, medlineplus.gov/woundsandinjuries.html. Accessed 5 May 2022.