Autoritățile au publicat prospectul tradus al vaccinului Johnson & Johnson: Ce eficacitate are și care sunt posibilele reacții adverse

Autoritățile au publicat prospectul tradus al vaccinului Johnson & Johnson: Ce eficacitate are și care sunt posibilele reacții adverse
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Reprezentanții CNCAV au publicat prospectul tradus al vaccinului antiCovid produs de Johnson&Johnson.

Acesta este al patrulea vaccin împotriva COVID-19 autorizat în UE. Serul se administrează într-o singură doză, față de celelalte trei, oferind protecție la aproximativ 14 zile de la vaccinare. Eficacitatea este de 67%.

Conform documentului, serul este indicat doar pentru persoanele cu vârsta de 18 ani şi peste. Nu există limitări privind acest vaccin, cum a fost cazul inițial la serul AstraZeneca, care iniţial s-a recomandat celor sub 55 de ani în ţara noastră.

ADVERTISING

În ce privește reacțiile adverse, în prospect se menționează că au fost raportate cazuri de anafilaxie, adică reacții alergice severe.

Au fost raportate evenimente de anafilaxie. Trebuie să fie întotdeauna disponibil un tratament medical și o supraveghere adecvată în caz de reacție de tip anafilactic după administrarea vaccinului. Se recomadă monitorizarea atentă, timp de cel puţin 15 minute după vaccinare.

În asociere cu vaccinarea pot surveni reacții asociate cu anxietatea, incluzând reacții vasovagale (sincopă), hiperventilație sau reacții asociate stresului, ca răspuns psihogen la administrarea injecţiei cu acul. Este importantă luarea măsurilor de precauție, pentru evitarea leziunilor cauzate de leșin.

ADVERTISING

Redăm câteva informații importante din prospect:

  • Vaccinarea trebuie amânată la persoanele cu boală acută febrilă severă sau cu infecţie acută. Prezenţa unei infecţii minore și/sau a febrei cu valori reduse nu constituie un motiv de amânare a vaccinării.
  • Eficacitatea, siguranţa și imunogenitatea vaccinului nu au fost evaluate la persoane imunocompromise, inclusiv cele cărora li se administrează un tratament imunosupresor. Eficacitatea COVID-19 Vaccine Janssen poate fi diminuată la persoanele imunocompromise.
  • Protecția începe la aproximativ 14 zile după vaccinare. La fel ca în cazul oricărui vaccin, este posibil ca vaccinarea să nu ofere protecție tuturor persoanelor vaccinate.
  • Administrarea serului în timpul sarcinii poate fi avută în vedere doar dacă potențialele beneficii depășesc potențialele riscuri pentru mamă și făt (nu se știe dacă se excretă în laptele uman).
ADVERTISING

Reacții adverse

Printre cele mai grave reacții adverse post-imunizare se numără anafilaxia (nu se cunoaște frecvența), dar și hipersensibilitatea și urticariile, cele din urmă fiind rare.

Alte efecte secundare includ: tremor, cefalee, tuse, strănut, greață, oboseală etc.

Consultați tabelul de mai jos pentru a vedea și frecvența diferitelor tipuri de reacții adverse:

tabel-1
tabel-2

Momentan, nu se cunoaște durata protecției oferite de vaccin, însă în prezent se desfășoară studii pentru a stabili acest lucru.

În schimb, OMS a recomandat utilizarea vaccinului inclusiv în ţările în care circulă cele mai contagioase variante ale SARS-CoV-2.

Citește și:

A.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇