Apneea din timpul somnului la femeile însărcinate poate crește riscul de modificări ale creierului și ale comportamentului celui mic asociate cu autismul. În mod interesant, însă, asta se întâmplă mai ales în cazul băieților.
Aceasta este concluzia unui studiu efectuat pe șobolani de către mai mulți oameni de știință de la Universitatea din Wisconsin-Madison.
Descoperirile aduc dovezi fără echivoc despre legătura dintre apneea din timpul somnului și tulburările de neurodezvoltare, se arată într-un studiu publicat de jurnalul PLOS Biology și citat de Medical Xpress.
În timpul episoadelor de apnee, respirația este parțial sau complet întreruptă, adesea de sute de ori pe noapte, provocând hipoxie intermitentă sau scăderea oxigenării sângelui.
Incidența apneei în timpul sarcinii este în creștere, în contextul înmulțirii cazurilor de obezitate, și apare în aproximativ 15% dintre sarcinile necomplicate și în mai mult de 60% dintre sarcinile cu risc crescut, până în al treilea trimestru.
Este cunoscut faptul că apneea din timpul somnului în cazul gravidelor are efecte dăunătoare asupra nou-născutului. Totuși, efectele asupra dezvoltării neuronale nu au fost îndeajuns studiate până acum.
Pentru a investiga un astfel de impact, autorii studiului au supus femele gestante de șobolan la niveluri intermitente scăzute de oxigen în timpul perioadelor de repaus.
Acest lucru a avut ca efect, așa cum era de așteptat, hipoxia la femelele gestante, însă nu și la fetuși. La scurt timp după naștere au fost însă observate anomalii de comportament la șoarecii abia veniți pe lume.
Hipoxia maternă a afectat, de asemenea, funcția cognitivă și socială la descendenții de sex masculin, dar nu și la cei de sex feminin, efectele continuând până în viața adultă.
Printre aceste efecte s-au numărat reducerea memoriei de lucru, a stocării memoriei pe termen lung și reducerea interesului pentru situații sociale noi.
Aceste modificări comportamentale au fost însoțite de anomalii semnificative la nivelul creierului.
”Apneea din timpul gestației produce fenotipuri neuronale și comportamentale care seamănă foarte mult cu autismul la descendenții de rozătoare”, a explicat Michael Cahill, unul dintre autorii studiului.
Se crede că lucrurile stau în mod similar și în cazul oamenilor, urmând ca această legătură să fie investigată și în cazul subiecților umani.