21 mai 1991, sunt sărbătoriți Sfinții Constantin și Elena. Puțin după ora 13:30, în toaleta bărbaților din Universitatea din Chicago, Ioan Petru Culianu, discipol celebru al lui Mircea Eliade, este ucis cu un glonţ tras dintr-un Beretta 25, în cap, pe tiparul unei execuții mafiote.
Asasinul nu e cunoscut nici astăzi, iar FBI a clasat dosarul unei crime ale cărei implicații duc la fosta Securitate.
„Este o execuţie tipică KGB-ului, o împuşcătură în ceafă”, avea să spună Ioan Mihai Pacepa, fost șef al spionajului sub Ceaușescu, a cărui fugă în Occident a contribuit nu la căderea comunismului, dar măcar la denunțarea, o dată în plus, a crimelor acestuia.
Informațiile date de Pacepa americanilor au fost, fără doar și poate, o hârtie de turnesol în chestiunea atitudinii față de dictaturile comuniste.
Ioan Petru Culianu plecase din România în 1972, hărțuit de Securitate, care urmărea să îl racoleze și, după o experiență traumatizantă în lagărul de refugiați din Italia (Latina) care l-a împins la o tentativă de sinucidere, își găsise locul în SUA.
Avea acum 41 de ani și urma să se căsătorească cu Hilary Suzanne Wiesner, colaboratoare a sa din 1987.
De altfel, una dintre ipoteze este aceea că a fost ucis de neolegionarii din SUA, adunați în organizația Fiii lui Avram Iancu, al căror antisemitism nu s-a putut împăca cu origine evreiască a femeii.
Altă ipoteză duce la fosta Securitate, care se regrupa încet în zorii noii democrații. Culianu criticase deopotrivă neocomunismul instalat la București după Revoluție, dar și legionarismul, pe care îl numea un Ku Klux Klan ortodox.
Cu exact o lună înainte de asasinare, în aprilie 1991, el este desemnat cumva de exilul românesc din SUA să îl întâmpine pe regele Mihai și să îl asigure de sprijinul exilului pentru reîntronarea sa în România.
În fine, pe masă au mai fost câteva scenarii: uciderea pentru încasarea poliței de asigurare sau o crimă mafiotă, dar niciuna nu a avut vreu temei suficient pentru FBI, cel care a preluat în cele din urmă dosarul.
Ipoteza asasinatului comis de neolegionarii pe care Culianu îi ofensase nu doar prin logodna cu o evreică, dar și prin ridiculizarea Mișcării, pe care o numea, ironic, Garda de lemn, a fost abandonată de unul dintre cei mai meticuloși jurnaliști care au încercat să elucideze misterul morții acestuia, Ted Anton (Eros, magie și asasinarea profesorului Culianu), ajuns cumva, remarcă istoricul religiilor Andrei Oișteanu, la concluzia Monicăi Lovinescu:
Când este acuzată Garda de Fier, poți fi sigur că e vorba de Securitate.
Nici Poliția americană nu a reușit să descurce ițele acestui asasinat complicat din toate punctele de vedere.
Ipoteza cea mai credibilă, a unui asasinat exemplar, are o slăbiciune pe care o remarcă tot Andrei Oișteanu (Religie, politică și mit. Texte despre Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu): pentru a fi un exemplu, asasinatul trebuia să poarte o semnătură. Adică să fie revendicat, or, niciun indiciu măcar nu fusese lăsat în urmă.
Până și Umberto Eco a scris despre moartea lui Culianu, remarcând același lucru, că nu se știe nimic, dar că istoricul religiilor devenise în egală măsură un simbol politic.
Am decupat din interviul cu Andrei Oișteanu realizat pentru platforma Jurnalistan (care a avut o existență scurtă) fragmentul în care vorbește despre unul dintre cele mai trecute sub tăcere de către anchetatori asassinate, unul cu care România și-a început parcursul comunist.
Culianu, anti-legionar, anti-comunist, critic al regimului din 1990 de la București: cine l-a ucis?
M.G.: Îi regăsim pe legionari, iată, și în asasinarea lui Ioan Petru Culianu, în toaleta universității de la Chicago. Ipoteza cea mai puternică este aceea a unei colaborări, în privința asasinatului, între neo-legionarii români din Statele Unite și fosta Securitate din primii ani de democrație românească. Culianu primise amenințări de la o asociație neo-legionară, Fiii lui Avram Iancu.
Andrei Oișteanu: M-a preocupat dintotdeauna acest asasinat, nu neapărat ce persoană, ci cine a fost în spate, cine a pus la cale acest asasinat sinistru.
M.G.: Să ne amintim contextul: suntem în 1991, Culianu critică constant regimul neo-comunist, cum îi spune, de la București, îi critică și pe legionari, pe care îi numește Ku-Klux-Klan ortodox, vorbea de o convertire la mozaism, era logodit cu o evreică.
A.O.: Mai e ceva. Cu exact o lună înainte de asasinare, în aprilie 1991, el este desemnat cumva de exilul românesc din SUA să îl întâmpine pe regele Mihai și să îl asigure de sprijinul exilului pentru reîntronarea sa în România. Ținem minte că regele Mihai era atunci o sperietoare masivă. Erau multe voci care criticau regimul cripto și neo-comunist al lui Iliescu, multe voci care îi criticau pe legionari și pe comuniști în egală măsură, erau multe voci care clamau revenirea regelui Mihai pe tronul României.
M.G.: De unde întrebarea: a fost folosită asasinarea lui Culianu ca un exemplu?
A.O.: Asta e una dintre soluțiile pe care le dau eu. A fost un asasinat exemplar, de genul: alegem pe cineva foarte vizibil, foarte bine plasat din punct de vedere moral, profesional, profesor la Universitatea din Chicago, discipol al lui Mircea Eliade, facem un gest care să spună “cine face ca el ca el va păți”. Nu atât dispariția lui Culianu îi interesa, cât degetul arătat către foarte mulți.
M.G.: Pe cine interesa? Despre cine vorbim, despre fosta Securitate?
A.O.: Cred că fosta Securitate, după perioada de două, trei luni de acomodări și de schimbări de uniformă și eventual de câțiva șefi, s-a reinventat sub forma SRI-ului, dar ea a fost organizația cea mai speriată de ce s-a întâmplat în România. În primul rând, că vorbim de 1.100 de morți și 3.000, 4.000 de răniți, pe urmă vorbim de 45 de ani de teroare a securismului în România, fie în formele lui atroce, cu închisorile din ‘40, ‘50, fie de formele lui, tot atroce, de urmărire generalizată. Cred că atunci Securitatea s-a spart în mai multe facțiuni, cumva s-a privatizat și ea, cu diverse căpetenii, inclusiv la nivelul activiștilor.
M.G.: Cum au apărut acești neo-legionari care îl amenințau pe Culianu, Fiii lui Avram Iancu din Statele Unite?
A.O.: Neo-legionarii și legionarii erau adunați în anumite puncte de pe blog, Munchen și Bavaria în Europa, nord-estul SUA și sud-estul Canadei, în marile orașe din zona marilor lacuri, acolo s-au întâlnit ei, urmele Mișcării Legionare au fost mai puternice. Ei au fost foarte folosiți, reevaluați și refolosiți, suntem în anii ‘80, când regimul lui Ceaușescu era național comunist, care era pentru reevaluarea lui Antonescu, pentru reevaluarea Mișcării Legionare, un naționalism deșănțat, elemente care au permis legionarilor să fie apreciativi cu Ceaușescu și invers.
M.G.: Totuși, cum vă explicați că FBI-ul nu a elucidat asasinarea lui Culianu?
A.O.: Îmi exprim mirarea și în carte. Ori a fost înțelegere între cele două părți, română și americană, ori a fost o crimă perfectă, dar o crimă perfectă, într-o mare universitate, în plină zi…La ora 1 ziua, un glonte tras în ceafă, fără amortizor, cât de perfect poți fi, ca să dispari fără urmă? Portofelul a rămas.
M.G.: Cum arată dosarul de la CNSAS al lui Culianu?
A.O..: Dosarul lui Culianu e un dosar mincinos, pentru că arată dezolant, este cu pagini lipsă, renumerotat. Cineva l-a aranjat. În al doilea rând, el se oprește la 1971, când el a plecat. A fost condamnat la închisoare în lipsă în țară. Noi știm sigur că a fost monitorizat și după aceea. În primul rând, când s-a angajat la Universitatea din Olanda ca lector de limbă și literatură română, ambasadorul României la Haga a protestat pe lângă Ministerul Educației din Olanda că angajează un dușman al poporului român.
M.G.: Amintiți la un moment dat că Securitatea a încercat să vă racoleze și pe dumneavoastră, în legătură tot cu Ioan Petru Culianu.
A.O.: Era legată mai degrabă de niște aprecieri ale lui Mircea Eliade pe care mi le transmisese prin scrisori și Securitatea a simțit că ar fi adecvat să mă racoleze ca un posibil agent de rezistență pe lângă Eliade. Am refuzat și am văzut modul în care Securitatea a fost nemulțumită de acest refuz și de ofițerul care a ratat racolarea mea.