Întâlnirea la nivel înalt dintre președinții român și ungar a stabilit problemele dintre cele două state și liniile roșii care nu mai trebuie depășite.
Nu există garanții că Ungaria renunță la grija ei excesivă pentru maghiarii din Transilvania și nici că România le va satisface drepturile întru totul, dar e clar că Bucureștiul și Budapesta caută o cale de înțelegere, un modus vivendi, cel puțin pe termen scurt.
Discuția dintre Katalin Novak și Klaus Iohannis a durat mai mult decât era programat iar la conferința de presă care a urmat cei doi au fost zâmbitori și prietenoși, ca și cum ar fi ajuns la un soi de înțelegere. Nu a fost semnat niciun document iar întâlnirea a fost asimetrică, fiindcă președinta ungară are mai degrabă un rol simbolic în arhitectura statului, în vreme ce șeful statului român are atribuții clare și importante, mai ales în ceea ce privește politica externă.
Klaus Iohannis a vorbit despre „importanța dialogului” pentru rezolvarea problemelor bilaterale și a accentuat asupra „evitării abordărilor unilaterale”, care pot bloca punțile de comunicare între București și Budapesta.
Președintele Iohannis a insistat asupra celor mai deranjante acțiuni ale Ungariei în Transilvania: investițiile economice, mediatice și culturale pe care Budapesta le-a făcut în ultimii zece ani. Aceasta e linia roșie pe care vrea să o impună România în relația cu Ungaria. „Este fundamental – a declarat Klaus Iohannis - ca proiectele de interes să fie realizate în România doar în urma unui acord al României, să nu fie discriminatorii pe baza etniei şi să fie conform dreptului român, european şi internaţional”.
Ungaria a investit miliarde de euro în Transilvania în infrastructură educațională, dar și în afaceri, a preluat prin pârghii indirecte aproape tot ceea ce înseamnă presă în limba maghiară, indiferent dacă e vorba despre televiziuni, radiouri, ziare, site-uri. Din 2011, de când Viktor Orban a lansat Strategia dezvoltării Bazinului Carpatic, minoritatea maghiară din Transilvania a fost preluată de facto în grija statului ungar, fără ca Bucureștiul să protesteze prea mult. Cum spunea europarlamentarul liberal Rareș Bogdan: „Nimeni nu pleacă cu Ardealul în spate, vă asigur, investiţiile vor rămâne pe teritoriul naţional al României şi în statul suveran român. Să investească, dar statul român să se uite cu binoclul, dar să îi lăsăm să bage bani că bagă în România, nu în Papua Noua Guinee”.
Investițiile au început să deranjeze Bucureștiul abia în ultimii doi ani, când România a înțeles că maghiarii din Transilvania au devenit masă de manevră pentru Budapesta, UDMR s-a transformat în facțiune a FIDESZ iar premierul Ungariei, Viktor Orban, își lansa din mijlocul Ardealului mesajele sale de extindere a influenței Budapestei în spațiul pe care aceasta îl administrase până în 1918.
Miercuri, după întâlnirea cu președinta ungară, Katalin Novak, la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis a spus că, la discuțiile cu omoloaga sa, a evocat „convingerea profundă” a României că „persoanele care aparţin minorităţilor naţionale contribuie la crearea şi consolidarea unor punţi de legătură între statul de cetăţenie, singurul care are răspunderea pentru protecţia drepturilor acestora, şi statul a căror origine etnică o împărtăşesc”. Respectarea drepturilor lingvistice și educația de bună calitate în limba maghiară ar fi linia roșie cerută de Ungaria.
Sigură pe discursul ei și pe ceea ce trebuie să transmită, Novak a subliniat necesitatea unei relații funcționale între cele două state: „Dorim să diminuăm tensiunile existente, nu să le amplificăm. Nu vom fi de acord în toate cele - nici până acum nu am fost de acord în toate - dar cel mai important lucru este să putem discuta şi să ne ascultăm reciproc şi poate atunci putem înţelege punctul de vedere al celuilalt, chiar dacă interesele nu sunt identice şi acordul nu este identic în absolut toate domeniile".
Președinta Ungariei a vorbit despre interesul celor două state de a dezvolta o relație pragmatică iar atunci când a venit vorba despre felul în care statele europene trebuie să rezolve chestiunea crizei energetice a menționat „calea suveranistă” pe care o alege Ungaria: UE este o asociație de state cu „specific diferit” iar interesul Ungariei este „să întărească vocea Uniunii Europene”, care este „redusă prin comparație cu importanța și influența UE”.
Novak a explicat că a discutat cu omologul ei român despre nevoia de decizii „bune și comune” în interiorul Uniunii, despre problema demografică fiindcă „populația europeană nu crește”, despre consolidarea familiei și despre tot ceea ce ține de România și Ungaria în așa fel încât „vocea Europei să devină puternică”.
Vizita Katalinei Novak la București sugerează că Ungaria nu e total izolată în peisajul euro-atlantic, mai ales că și Grupul de la Vișegrad (Ungaria, Polonia, Slovacia, Cehia) își propune să-și reia întrunirile, în ciuda faptului că Budapesta continuă să susțină interesele Rusiei la Bruxelles.
Pentru România, întâlnirea Iohannis-Novak este o formulă de a se asigura de susținere în aderarea la OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) și în spațiul Schengen. Pentru Ungaria, primirea României în Schengen înseamnă ștergerea simbolică a graniței între cele două state pentru prima dată după 1918, de aceea Novak a subliniat apăsat asupra susținerii României în acest proces. Apoi, dacă președintele român vizează cu adevărat un fotoliu important la vârful NATO sau al UE, are nevoie de cât mai mulți aliați.
România și Ungaria preferă deci să rămână ancorate în Realpolitik, să treacă peste ceea ce le desparte și să se concentreze pe ceea ce le aduce avantaje.
După 20 de ani de Parteneriat strategic dintre România și Ungaria și după mai bine de un sfert de secol de la semnarea tratatului de bază, relațiile pe axa București-Budapesta rămân stabile, chiar dacă pline de asperități.
Autor: Sabina Fati