Primarul din Iași plătește un consultant cu 200.000 de lei pe an din bani publici

Primarul din Iași plătește un consultant cu 200.000 de lei pe an din bani publici
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Iulian Micu, consultant al primarului Mihai Chirica, a încasat în ultimii 4 ani 152.000 de euro de la Primăria Iași. Mai exact, 200.000 de lei pe an. Nu se știe ce servicii oferă, deși este plătit din bani publici, pentru că pe SICAP contractele lui nu apar.

Totodată, Marius Țintă, partener cu Iulian Micu, încasează tot de la Primărie 135.000 de lei/an pentru că asigură transmisiunile live ale ședințelor de Consiliu Local și conferințele de presă ale edilului șef, scrie reporteris.ro.

Mai mult, cei doi au soțiile angajate tot la Primărie, iar salariile lor sunt 6.200 lei net/lună, respectiv 5.300 lei.

ADVERTISING

Valorile din contractele cu Primăria sunt cele pe care soțiile celor doi le-au notat în declarațiile de interese. În cazul lui Micu, obiectul contractelor este lapidar: „servicii”, iar la Țintă sunt folosite sintagmele „servicii de cinematografie și servicii video”, „servicii de instalare de echipament video”.

Procedurile prin care au fost alese firmele lui Micu și Țintă nu apar în sistemul electronic de achiziții publice (SEAP). Achiziția a fost făcută fără a folosi această platformă, fără a publica aici un anunț.

ADVERTISING

„Legea permite acest lucru”, a explicat un expert în domeniu. Mai exact, există o excepţie în lege care spune că: „100.000 lei pentru produse şi servicii, respectiv 280.000 lei pentru lucrări, autoritatea contractantă poate achiziţiona direct, fără a utiliza catalogul electronic sau anunţul prealabil, prin consultarea a minimum trei candidaţi”.

Acest lucru este statuat în Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică.

ADVERTISING

Iar toate contractele încheiate de cei doi în ultimii patru ani cu Primăria sunt sub 100.000 lei, dar 8 din cele 13 sunt fix sub prag, adică achizițiile au fost posibile în afara SEAP.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇