Premierul olandez Mark Rutte a susţinut joi că Ungaria, pentru că a adoptat o lege care interzice referirile la homosexualitate în şcoli şi este acuzată astfel că discriminează persoanele LGBT, ”nu mai are ce să caute în Uniunea Europeană”.
”În opinia mea, (…) ei nu mai au ce să caute în UE, dar nu doar eu decid”, a spus Rutte la sosirea la summitul european, potrivit AFP, premierul liberal olandez adăugând că doreşte să facă Ungaria ”să cedeze” în acest subiect.
Nu există însă o procedură pentru excluderea unei ţări din UE.
Mark Rutte se numără printre cei 17 lideri ai statelor UE semnatari ai unei scrisori comune pe tema noii legi ungare, adresată şefilor instituţiilor europene şi secretarului general al ONU, Antonio Guterres (invitat la summitul european), în care insistă asupra necesităţii respectării valorilor europene.
Comisia Europeană a trimis Budapestei o scrisoare prin care îşi exprimă îngrijorarea faţă de această lege, care prevede că ”pornografia şi conţinuturile ce reprezintă sexualitatea sau promovează devierea de la identitatea de gen, schimbarea de sex şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile celor cu vârste sub 18 ani”.
Premierul ungar Viktor Orban a respins criticile conform cărora noua lege ar afecta drepturile persoanelor LGBT. ”Legea nu priveşte homosexualii, ea priveşte modul în care părinţii doresc să facă educaţia sexuală a copiilor lor”, a explicat el.
Citește mai multe despre legea anti-LGBTQI din Ungaria: