Politicieni și violatori: cine-i poate pedepsi?

Politicieni și violatori: cine-i poate pedepsi?

În politica românească, la fel ca în majoritatea domeniilor, bărbații se consideră mai buni decât femeile, mai știutori, mai îndrituiți să ocupe funcții importante și, în orice caz, mai puternici.

La Mogoșoaia, o consilieră USR a fost agresată de doi colegi de la PNL și PMP. Zilele trecute, la Brașov, viceprimărița Flavia Boghiu a fost jignită brutal de un dezvoltator imobiliar, care pare să fie tovarăș de luptă cu liberalii locali și care o hărțuiește de multă vreme, potrivit G4Media.ro: „Când mă uit la fața ei… îmi vine gândul să fac un bordel”. Așa își exprimă Kehaiyan Garbis-Vicentiu revolta că nu mai e lăsat să strice peisajul urbanistic. Omul e cunoscut pentru construirea cartierului American Dream, care a dus la tăierea unui deal din Schei, pe ruinele căruia a construit 1.000 de apartamente. Dezvoltatorul imobiliar și-a continuat diatriba folosind multe alte cuvinte ofensatoare. 

ADVERTISING

În jurul Flaviei Boghiu, colegilor ei nu le trece prin cap să o apere. Nici măcar cei din Uniunea Salvați România, de unde provine. La începutul anului, un tânăr liberal a publicat fotografia ei trucată pe Facebook, ca și cum ar fi avut un ochi învinețit, cu explicația: „rozul o prinde bine peste tot”. PNL pare să accepte cu voioșie comportamentele de acest fel. 

Acum câteva luni, consilierul local PMP Dinu Gheorghe și colegul său de la PNL, Valentin Ene, au amenințat-o pe consiliera USR Felicia Ienculescu-Popovici că o lasă „în scaun cu rotile”, fiindcă se opunea unor exproprieri pe care Primăria Mogoșoaia dorea să le facă, la un preț foarte mic.

Subiectul nu i-a cutremurat nici atunci pe liberali. Nu i-a indignat prea mult nici faptul că un primar din PNL, Damian Butnariu din Mogoșești-Siret, județul Iași, a candidat în 2020 pentru un nou mandat, folosind culorile partidului, cu toate că, formal, liberalii l-au exclus după ce a fost acuzat că ar fi profitat de două minore chiar în biroul său. 

ADVERTISING

În politica românească, bărbații continuă să se poarte prea des cu femeile ca și cum rolul lor ar fi să le supună, să le oblige să facă ce vor ei. Violul se mută din zona fizică în cea verbală și psihică, traumele pot rămâne pe termen lung, dar cui îi pasă?

În septembrie 2014, premierul de atunci, Victor Ponta, o întreba deranjat, dar cu zâmbetul pe buze, pe ministra Apelor, Doina Pană, în timp ce era plimbat de pompieri cu barca într-un sat inundat: „Tu ce faci fă, Doina, aici?”

Victor Ponta avea în reflex să vorbească în acest fel, fără să se gândească la camerele de luat vederi din jur. Nu i se părea nimic greșit. La fel cum ziaristul Ion Cristoiu, folosit de Securitate ca sursă Coroiu, a scris în 1997 un articol injurios la adresa scriitoarei Gabriela Adameșteanu cu titlul „O doamna căreia i-aș putea spune: fă!". Articolul era plin de invective și ofense care nu pot fi reluate și pe care judecătorii, după un proces foarte lung, le-au considerat ca atare, iar Ion Cristoiu a fost condamnat să-i plătească daune considerabile.

ADVERTISING

Peisajul public autohton nu s-a schimbat prea mult de la acel text dezgustător până astăzi, fiindcă în societatea românească nu a avut loc o dezbatere consistentă și profundă asupra locului pe care femeia merită să-l ocupe, indiferent de domeniul în care decide să se implice. Exemplele care domină televiziunile și rețelele sociale nu sunt pedepsite cu adevărat. Cei care se fac vinovați de derapaje serioase continuă să-și savureze popularitatea, fără să li se suspende dreptul de a-și continua marșul respingător al insultelor.

Justiția rămâne singura care-i poate opri pe acești bărbați care jignesc femeile, de furie că sunt mai bune, din amuzament, fiindcă se plictisesc, din ticăloșie, pentru că se tem să nu-și piardă câștigurile materiale sau poziția socială, din cauza prejudecăților care-i determină să se simtă superiori.

Doar plata unor despăgubiri uriașe i-ar putea face să-și reprime frustrările injurioase. Cum s-ar putea să fie nevoit să plătească și consilierul judeţean PSD, Ioan Micu, după ce anul trecut în timpul crizei gunoaielor scria despre Clotilde Armand că „în Franţa era răpită şi violată zile în şir, aoleu stai că asta-i convenea bebeluşei albe de Guadalupe”. 

Nu mereu daunele cerute sunt însă suficient de mari și nu întotdeauna femeile jignite fac plângeri, pentru că sunt procese complicate, costisitoare și care uneori durează prea mult. De pildă, fostul lider liberal Ludovic Orban nu a fost nicicum sancționat după ce le-a spus femeilor din PNL: „vă recomand să nu urmaţi stilul de carieră politică al Ralucăi Turcan, Mioarei Mantale, Elenei Udrea", pentru că „nu trebuie să treceţi prin patul niciunui şef dacă vreţi să ajungeţi în funcţii publice importante”. 

Pasivitatea, indiferența, teama, conformismul unei societăți, care a fost jumătate de secol paralizată de autorități le-a dat apă la moară acestor bărbați, care nu au conștiința propriei ignoranțe și care, deci, nu au capacitatea de a se elibera de prejudecăți.

Totul pe fondul unei Justiții pe care politicienii o vor asuprită, iar în absența ei, doar Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării mai poate face câte ceva, cu toate că amenzile pe care le poate da nu sunt suficient de descurajatoare.

Autor: Sabina Fati


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇