Pentru "bandiții" din politică, pandemia e un bilet spre parvenire. De ce AUR și PSD nu vor ca pandemia să se termine, odată cu vaccinarea Interviu

Numărul masiv de cetățeni români care s-au vaccinat sau care sprijină campania de vaccinare sugerează că România va depăși cu success această criză și "personaje lugubre ca neolegionarii sau pescuitorii în ape tulburi, cărora le curg banii din sacou, vor fi trimiși de guler înapoi la ghena politică".
Pentru "bandiții" din politică, pandemia e un bilet spre parvenire. De ce AUR și PSD nu vor ca pandemia să se termine, odată cu vaccinarea Interviu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Singurul obstacol în calea reîntoarcerii la normalitate este manipularea politica a pandemiei, adică exact ce încearcă să facă partide ca AUR și PSD, prin discursul resentimentar, prin scoaterea oamenilor în stradă și asmuțirea lor contra medicilor.

Zgomotul pe care îl fac însă aceștia ar putea să nu aibă efect social, pentru că, spune Corneliu Bjola, profesor de studii diplomatice la Universitatea Oxford si director al Oxford Digital Diplomacy Research Group, numărul masiv de cetățeni români care s-au vaccinat sau care sprijină campania de vaccinare sugerează că România va depăși cu success această criză și „personaje lugubre ca neolegionarii sau pescuitorii în ape tulburi, cărora le curg banii din sacou, vor fi trimiși de guler înapoi la ghena politică”.

Corneliu Bjola, avem, iată, proteste în România. Proteste au fost mai peste tot în statele occidentale, odată cu extenuarea oamenilor în fața pandemiilor și a restricțiilor sociale. Ce se vede diferit la București?

Einstein s-a confesat odată unui prieten cum că Universul și stupiditatea umană sunt singurele lucruri care sunt infinite, fară granițe imaginabile, extensibile în toate direcțiile - la care a adăugat el (hâtru) că despre Univers nu era totuși complet convins.

Einstein avea dreptate bineînțeles, că în multe altele, și cred că pandemia i-a confirmat observația despre elasticitatea grotească a stupidității umane cu vârf și îndesat. Cred că PROSTIA (cu majuscule, strivitoare, agresivă și hadă) joacă un rol dominant în reacția agresivă a unora la criza de final a pandemiei.

Cu puțin aplomb am putea fi tentați să spunem că ne pregătim să părăsim destul de grăbit Epoca Rațiunii și să îmbrățișam mult prea înfocat Epoca Stupidității. Că academic sunt totuși destul de rezervat să fac genul asta de salturi bruște și prefer să pregătesc terenul cu scurte clarificări, mici nuanțe și mirodenii stilistice.

ADVERTISING

În primul rând, ce înțelegem prin Prostie? Carlo Cipolla, un profesor italian de istorie economică care a predat și în Statele Unite la Berkeley, a scris un best-seller prin anii ’70 pe subiectul acesta („Legile de Bază ale Stupidității Umane”) și în care grupa oamenii în patru categorii (denumirile îi aparțin):

• cei Inteligenți - cei care reușesc să se realizeze personal, dar și să producă beneficii tangible pentru societatea din care fac parte; de exemplu doctorii și cadrele medicale care se luptă cu mari sacrificii cu pandemia;

• Neajutorații - cei care nu obțin mare lucru în plan personal, dar îi sprijină pe cei din jurul lor; de exemplu cei care s-au îmbolnăvit de Covid, dar sprijină măsurile și restricțiile de carantină;

• Bandiții - cei care își urmăresc numai interesul personal, spune Cipolla, și contribuie puțin sau deloc la societate; vezi politicienii cărora le pică teancul slinos de bani din sacou în timp ce plâng pe ritm de manea de mila altora;

• Proștii - cei care produc pagube tuturor, inclusiv lor înșiși; de exemplu marea categorie a anti-vacciniștilor și a protestatarilor anti-mască.

Cipolla atrăgea atenția că, dintre toți, proștii sunt cei mai periculoși, pentru că nu există logică în ceea ce fac: acțiunile lor îi rănesc pe toți, mai ales pe ei.

Un bandit nu lasă mare lucru altora (vezi cazul Dragnea), dar are un comportament rațional, știi la o adică cum să-l abordezi și să îl pui la punct.

Cu un prost nu prea ai însă ce să faci: hărtuiește doctorii care îl tratează, te înjură pe stradă pentru că porți mască, spune că virusul nu există, după ce s-a întors de la înmormântarea unei rude care a decedat de COVID.

ADVERTISING

Teoria lui Cipolla e suficient de seducătoare pentru că ne permite să înțelegem varietatea de reacții din perioada pandemiei, dar prezintă o lacună. Nu explică bine de ce proștii devin proști!

Oamenii, în marea lor majoritate, sunt destul de bine adaptați social și se comportă inteligent, chiar și în timp de criză.

Anul trecut, când măsurile de carantină au fost anunțate pentru prima oară, foarte puțini au fost cei care au reacționat negativ. Situația s-a schimbat între timp destul de radical.

O parte din categoria „inteligenților” a devenit „bandiți” sau proști sadea, inclusiv câțiva doctori recuperați de presa de scandal, care propăvăduiesc acum cu o inconștiență bovină leacuri băbești și tehnici kamikaze.

Ce s-a întâmplat? De ce categoria celor inteligenți s-a subțiat și a celor proști pare că s-a îngroșat? Extenuarea fizică are rostul ei, dar cred că un răspuns mai complet îl oferă Kant, dacă îmi permiteți aceasta indulgență (de asta mi pare util să ștergem discret praful de pe cărțile lui Kant când se aproprie pandemia).

În Critica puterii de judecare, Kant insistă că stupiditatea izvorăște din inabilitatea unora de a conecta concepte sau reguli generale la cazuri particulare. Cei care au „putere de judecare” reușesc să facă această conexiune dintre „universal” și „particular” fără a recurge constant la exemple de clarificare.

De exemplu, conceptul general în situația de fața e că pandemia ucide și că e bine din acest motiv să o luam în serios prin masuri preventive și de tratament. Cum știm acest lucru? Din faptul că foarte mulți oameni au murit ca urmare a virusului și singura metodă de a ne salva e prin carantină și vaccinare.

ADVERTISING

Până în momentul de față, 2,81 milioane de oameni au murit de COVID la nivel global, 610.455 în Uniunea Europeană și 23.500 în Romania.

Dacă e așa, unde intervine problema? Kant ne sugerează zâmbind, sorbind agale din cafea, că pe undeva s-a rupt firul logic dintre cum unii privesc problema la nivel general și cum o raportează la nivel individual.

Din cei 23.500 care și-au pierdut viața în Romania din cauza virusului, numai o medie de 100 -125.000 să spunem, ar avea contact direct cu un deces (cei 4-5 membri ai familiei). Cu alte cuvinte, faptul că mulți nu au fost direct afectați, diluează „puterea lor de judecare” adică de a înțelege efectele grave ale pandemiei. Mulți nu mai reușesc să conecteze „universalul” (pandemia ucide) cu „particularul” (dar nu pe mine). Pe scurt, devin proști.

Bun-bun, o să spuneți, dar ce afirmă domnul Kant e absurd. Trăim într-o societate modernă în care informația circulă liberă și instantaneu, cu siguranță nu e nevoie să avem cazuri de deces de COVID în jurul nostru ca să înțelegem că pandemia e fatală. E posibil, dar informația care circulă liberă și instantaneu e foarte diversă. De la mesaje responsabile care reîntăresc legătura dintre pandemie și efectele ei la nivel individual, la mesaje confuze despre eficiența măsurilor de carantină sau a vaccinurilor, până la minciuni grosolane și virale care slăbesc această conexiune (virusul nu există, ăia care spun așa sunt plătiți de oculta mondială).

În plus, mai intervine epuizarea de care ați amintit. Mulți doresc să vadă luminița celebră de la capătul tunelului și mesajul de comunicare trebuie adjustat în această direcție. Vaccinarea readuce libertatea!

Politic, aceste proteste au fost revendicate, să spun așa, de AUR. Noi am vorbit despre ascensiunea AUR, imediat după alegeri. Cum arată lucrurile acum? Și-a depășit AUR statutul de marginal?

România merge destul de bine din punctul ăsta de vedere și e posibil ca până la sfârșitul verii, dacă nu mai devreme, vaccinarea să atingă un grad de 70-75%, lucru care va permite reîntoarcerea la normalitate.

Singurul obstacol în calea reîntoarcerii la normalitate esta însă manipularea politica a pandemiei. Pentru cei pe care Cipolla îi denumește ‚bandiți’, pandemia e biletul lor spre parvenire politică.

Un factor important pentru care vaccinarea a decurs relativ bine în Marea Britanie ține de faptul că toate partidele politice de la Conservatori la Laburiști și Partidul National Scoțian au sprijinit public și constant urgența campaniei de vaccinare. Consensul politic a ajutat enorm și a reușit să țină anti-vacciniștii izolați și să permită țării să revină cât de curând la normalitate.

În România, din păcate, acest lucru a fost ruinat de la bun început de PSD și instrumentele sale din diverse instituții (Avocatul Poporului și CCR), contestând și sfidând permanent măsurile de carantină și de distanțare socială.

Campania anti-carantină și anti-vaccinare a fost ulterior capturată brutal de partidul neo-legionar (PSD preferând să asiste din balcon, chipurile cu batista la nas, și să sprijine discret haosul creat).

Protestele vin în continuarea unor alte fapte petrecute pe scena socială. Avem mesajele de amenințare primite de Maia Morgenstern și Teatrul Evreiesc, cu conținut antisemit și semnate „în numele AUR”. Făptașul nu e politician al partidului, iar AUR s-a dezis de gest. Mesaje extremiste au fost și la proteste. Canalizează AUR aceste curente latente în societate?

Sincer vorbind, nu sunt surprins deloc de virulența și agresivitatea neolegionarilor, inclusiv de manifestările antisemite, rasiste și xenofobe ale simpatizanților lor. Asta e brand-ul lor politic și nu s-au sfiit să îl declare că atare de la bun început prin încercările de normalizare și reabilitare a foștilor lideri legionari și criminali de război.

Mai mult decât atât, sunt convins că vor urma mișcări de violență provocate direct sau indirect de acest partid.

Daca urmăriți conversațiile de pe paginile lor de Facebook, discursul comentatorilor e similar în termeni de agresivitate și extremism cu cel al celor care au luat cu asalt clădirea Capitolului în Washington D.C. pe 6 ianuarie: toți ceilalți sunt trădători, vânduți, care doresc să distrugă "poporul" în cărdășie cu „oculta mondială”, iar singura soluție e ca "patrioții" să se unească cu crucea în mână și să dea de pământ cu "trădătorii". Un mesaj simplu, super încărcat emoțional, care îndeamnă la război politic total.

Liderii neolegionari sunt încă precauți în a se exprima foarte explicit în acești termeni, dar instigă și tolereză fățiș radicalizarea simpatizanților lor. Este doar o chestiune de timp până când fitilul pe care neolegionarii îl aprind acum se va transforma în violență.

Pentru ei campania de vaccinare e o veste proastă întrucât reîntoarcerea la normalitate le elimină o trambulină pe care își construiesc discursul resentimentar și extremist. Obiectivul lor e ca pandemia să continue cât mai mult.

Cu cât mor mai mulți români și cu cât societatea continuă să fie blocată de pandemie, cu atât ei speră să câștige cât mai mult aderenți.

Asta e legătura tragică pe care Cipolla o sugera între cele două categorii, „bandiții” și „proștii”. Cu cât sunt proștii mai mulți (cei care își fac rău lor și celorlalți), cu atât bandiții prosperă.

Pe de altă parte, bula în care neo-legionarii trăiesc online e ușor în declin față de perioada imediat de după alegeri și asta explică cred disperarea cu care ei se agață de orice eveniment pentru a crea haos.

Corneliu Bjola, tentația e să ne uităm înspre Rusia. Sigur, Sputnik jubilează la adresa tensiunilor sociale din România, dar înseamnă asta că și-a băgat Rusia coada? Cum putem vedea dacă e o mișcare coordonată în spatele acestor evenimente?

Problema de fond rămâne: în ce măsură neo-legionarii reprezintă o amenințare la adresa democrației din România și care este pragul de la care se poate demara procedura de scoatere a lor în afara legii. Nu avem un răspuns clar deocamdată (instigarea la violență e măsura cea mai clară, dar nu prea ușor de probat), dar modul în care autoritățile din Germania au decis în fine să confrunte pericolul extremismului promovat de partidul AfD poate oferi un posibil plan de acțiune și pentru autoritățile române.

În plus, prin poziția lor distructivă în societatea românească, neolegionarii devin clar o țintă de cultivat pentru autoritățile rusești, fie direct prin susținere mediatică, fie indirect prin susținere financiară mascată.

Din cazurile pe care le cunoaștem până acum despre modul în care Kremlinul susține grupările politice care se aliniază obiectivelor lui strategice, ar fi util de văzut dacă finanțatorii locali ai partidului neo-legionar au legături comerciale preferențiale sau investiții în companii sau entități rusești cu sucursale în Cipru, Serbia sau posibil Ungaria.

Cipolla încheia cartea sa cu o avertizare interesantă: țările riscă să intre pe o pantă descendentă când stupiditatea la nivel de societate devine endemică, adică categoria celor care fac rău tuturor, inclusiv lor înșiși, se „proliferează alarmant”.

Pandemia oferă un test interesant pentru teoria lui.

Pe de altă parte, numărul masiv de cetățeni români care s-au vaccinat sau care sprijină campania de vaccinare sugerează însă că România va depăși cu succes această criză și personaje lugubre ca neolegionarii sau pescuitorii în ape tulburi, cărora le curg banii din sacou, vor fi trimiși de guler înapoi la ghena politică.

Pe scurt, Kant va avea din nou ultimul cuvânt.

Citeşte şi alte interviuri şi texte de opinie semnate de Magda Grădinaru


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇