Parlamentul din R. Moldova a votat ca Maia Sandu să rămână fără Serviciul de Informații. Reacția dură a MAE român

Parlamentul din R. Moldova a votat ca Maia Sandu să rămână fără Serviciul de Informații. Reacția dură a MAE român

România „condamnă” „modul netransparent şi contrar practicilor democratice” în care au acţionat, la 3 decembrie, în Parlamentul de la Chişinău, PSRM şi Platforma „Pentru Moldova”, care include Partidul Şor, ignorând „flagrant” votul masiv exprimat de cetăţenii Republicii Moldova la alegerile prezidenţiale din 15 noiembrie, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), remis vineri.

„România consideră că rapiditatea cu care au fost adoptate în Parlamentul de la Chişinău modificări de o amploare semnificativă şi cu un impact major asupra funcţionării instituţiilor statului, fără transparenţă decizională şi consultare publică, fără respectarea procedurilor parlamentare în vigoare, afectează grav statul de drept şi funcţionarea sistemului democratic din Republica Moldova”, a transmis MAE.

ADVERTISING

Potrivit MAE, "modul în care au acţionat aceste forţe politice este cu atât mai grav cu cât, în mod clar, scopul direct urmărit a fost limitarea atribuţiilor funcţiei prezidenţiale, pe care candidatul susţinut de PSRM a pierdut-o în mod categoric şi democratic la alegerile prezidenţiale".

La ce ne putem aștepta de la noul președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu

Ministrul de Externe a adăugat că partea română urmăreşte cu "deosebită atenţie" şi "îngrijorare" evenimentele în curs din Republica Moldova şi reiterează susţinerea pentru eforturile preşedintelui ales în vederea reinstaurării legalităţii în procesul de guvernare, în conformitate cu agenda validată prin votul acordat la 15 noiembrie de către cetăţenii Republicii Moldova.

ADVERTISING

"Totodată, partea română face apel la toate partidele politice să acţioneze cu responsabilitate şi să acorde prioritate stabilităţii şi parcursului democratic, în spirit european, al Republicii Moldova", se mai arată în comunicatul citat.

Parlamentul din Republica Moldova a votat joi mai multe proiecte de lege, unul prin care preşedintele Maia Sandu este exclus din procesul decizional privind Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, acesta urmând să fie controlat doar de Legislativ. 

ADVERTISING

Au mai fost adoptate o serie de reglementări cu privire la statutul şi folosirea limbii ruse în Republica Moldova, cu privire la bugetul de stat pe anul 2021, a fost modificată legea antipropagandă astfel încât buletinele TV de ştiri propagandistice ruseşti să poată fi din nou recepţionate în Republica Moldova şi s-au acordat puteri sporite regiunii autonome găgăuze (denumită UTA Găgăuză).

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇