Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, apreciază că Elena Lasconi reprezintă singura opţiune „înţeleaptă” în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. În timp ce Călin Georgescu e „un biet impostor”, în spatele căruia se află Rusia şi nişte „băieţi deştepţi”, care i-au plătit campania.
„Clasa politică din România merita o lecţie. Numai că experimentul pe care noi îl trăim de două săptămâni riscă să ne ia din Uniunea Europeană şi din NATO şi să ne ducă în ghearele Rusiei şi ale unor băieţi deştepţi.
Pentru că nu e vorba de Călin Georgescu. El este un biet impostor, şi-a falsificat biografia. Azi spune una, mâine spune alta.
Dar în spatele lui este Rusia şi în spatele lui sunt nişte băieţi deştepţi, cei care i-au plătit campania pe care noi am văzut-o.
În condiţiile date, singura alegere înţeleaptă este Elena Lasconi. Şi eu sunt convins că suntem destui oameni raţionali în România ca să ducem ţara asta în direcţia corectă", a arătat Nicuşor Dan, într-un mesaj video postat, joi, pe Facebook.
Duminică are loc turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România, unde competitorii sunt Călin Georgescu și Elena Lasconi.
În ultimele zile, tot mai multe dezvăluiri explozive au apărut despre Călin Georgescu și mecanismul care l-a propulsat în primul tur al alegerilor prezidențiale.
Joi, Parchetul General s-a autosesizat în legătură cu finanțarea campaniei electorale a candidatului Călin Georgescu după desecretizarea documentelor din şedinţa CSAT, care arată mecanismul ilegal de promovare a acestuia.
Procurorii anchetează coruperea alegătorilor și fapte de spălare de bani.
Documentele de la SRI vorbesc despre o operațiune pregătită din timp în favoarea lui Călin Georgescu (conturile sunt făcute pe TikTok chiar din 2016) și care are ”modul de operare al unui actor statal”.
Ulterior, Marcel Ciolacu, membru CSAT, a anunțat oficial că o va susține pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidențiale, după ce zilele trecute s-a tot codit.
Într-o postare pe Facebook, Ciolacu leagă decizia sa de desecretizarea documentelor privind “implicarea unor actori statali” în susținerea lui Călin Georgescu, însă ca premier Ciolacu a participat şi cunoştea ce scrie în aceste documente făcute publice miercuri de Administraţia prezidenţială.
După ce a studiat documentele din CSAT, Diaconescu pune două întrebări legate de ce urmează, în actualele circumstanţe excepţionale: Alegerile de duminică vor fi corecte? Şi poate România să invoce articolele 4 şi 5 din tratatul NATO?
A doua întrebare vine în contextul în care documentele dezvăluie un atac concertat cibernetic asupra instituţiilor statului, iar fostul şef NATO, Jens Stoltenberg, a menționat că, în condițiile unui atac cibernetic împotriva unui stat NATO, nu este exclusă activarea articolului 5.