George Simion este favorit să devină următorul președinte al țării. Pentru România, o țară de aproape 20 de milioane de oameni, ar fi o întorsătură foarte proastă a evenimentelor, scrie cotidianul american New York Times.
Înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale din România din 4 mai, era evident ce se va întâmpla. Aceasta a fost, până la urmă, practic o reluare a alegerilor organizate în noiembrie anul trecut și care au fost câștigate de un candidat de extremă dreapta, Călin Georgescu.
Curtea Constituțională, invocând ingerința Rusiei, a anulat acele alegeri și ulterior i-a interzis lui Georgescu să candideze. Dar asta doar a tăiat un cap al Hidrei. Următorul candidat de extremă-dreapta în linie, George Simion, a trecut în față – și a câștigat primul tur chiar mai clar decât predecesorul său, obținând 41% din voturi.
Ce e mai rău probabil urmează să vină
În turul de duminică, românii au de ales între George Simion și Nicușor Dan, un candidat independent care a obținut 21% din voturi în primul tur. Cursa este mai strânsă acum, dar fără o creștere a prezenței la vot, Simion este favorit să devină următorul președinte al țării. Asta i-ar da lui, care se descrie un Trumpist, puterea de a numi premierul, de a conduce politica externă și de a comanda forțele armate.
Pentru România, o țară de aproape 20 de milioane de oameni, ar fi o întorsătură foarte proastă a evenimentelor, scrie politologul Vladimir Borțun, lector la Universitatea Oxford, într-un articol de opinie publicat de New York Times.
Departe de a fi bruscă, ascensiunea extremei drepte în România își are rădăcinile în decenii de eșec economic: subdezvoltarea cronică, insecuritatea larg răspândită și emigrarea în masă au generat o profundă mânie antisistem, din care se hrănesc Simion și partidul său Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).
Chiar și acum, partidele tradiționale mainstream au puține de spus despre modelul economic defect care ne-a adus în acest punct. Acea abandonare a provocat alunecarea dezastruoasă a țării spre extrema dreaptă.
Costurile modelului nostru economic sunt clare. Deși România înregistrează cifre de creștere respectabile, aceasta se află în mod constant printre cele mai slabe rezultate din Uniunea Europeană la mulți indicatori sociali cheie, cu 28% din populație expusă riscului de sărăcie și încă 17% trăind cu lipsuri materiale severe. În ciuda creșterilor succesive ale salariului minim în ultimul deceniu, salariul mediu abia depășește 5 euro pe oră, adică aproximativ o treime din media Uniunii Europene.
Acestea sunt roadele a peste trei decenii de abordare ortodoxă a pieței libere, care a adus privatizări în masă ale industriei, scăderea securității pe piața muncii și reduceri succesive ale serviciilor publice - toate susținute de taxe uimitor de scăzute, care se ridică la 16% pentru corporații și 10% pe toate veniturile personale.
Această nirvana cu impozite reduse, la care majoritatea conservatorilor americani nici nu ar visa, vine mână în mână cu cel mai mare deficit bugetar al Uniunii Europene și cu o grămadă de datorii în creștere.
Cu toate acestea, majoritatea politicienilor par neobișnuit de neinteresați de această situație, iar Nicușor Dan nu face excepție, observă Vladimir Borțun.
Primarul Bucureștiului din 2020, Nicușor Dan și-a construit profilul politic în jurul luptei împotriva corupției și a intereselor imobiliare nefaste. Dar el subliniază necesitatea reducerii cheltuielilor publice și nu are mai nimic de spus despre justiția socio-economică. Recent, el a declarat că este de dreapta politică pentru că „prioritizează munca în loc de lene”. Asta într-o țară cu a doua cea mai mare rată a sărăciei în câmpul muncii și una dintre cele mai scăzute cote din PIB cheltuită pentru bunăstare din Uniunea Europeană.
O Românie pe modelul lui Viktor Orban
Ținând cont de peisajul politic anost, a fost doar o chestiune de timp până când populiștii antisistem au profitat electoral. Și încă cum.
Din cele 47 de circumscripții electorale ale țării, 36 au fost câștigate de Simion, dovadă a atractivității sale larg răspândite, iar sprijinul a fost cel mai puternic în rândul celor mai afectate grupuri de lipsa de oportunități. Zonele rurale și peste 60% din diaspora, printre cele mai mari din Europa, l-au votat.
Potrivit politologului, asta lipsește când se pune accentul pe rolul interferenței ruse și al rețelelor sociale nereglementate: în spatele ascensiunii extremei drepte, ca și în alte părți, se află insecuritatea economică.
Asta nu înseamnă că populiștii de extremă dreaptă oferă un model economic cu adevărat diferit. Dimpotrivă, Simion a cerut tăierea ajutoarelor sociale și reducerea angajaților din sectorul bugetar. El și partidul său și-au concentrat cea mai mare parte a agendei lor economice pe satisfacerea clasei de afaceri autohtone, în special în sectoarele construcțiilor și ospitalității, promițând în același timp scutiri fiscale și subvenții pentru fermieri și întreprinderile mici și mijlocii.
Pentru românii săraci, sunt doar mai multe promisiuni de reduceri de taxe. Simion chiar a spus cu sinceritate că politica sa emblematică, vizând oamenii obișnuiți - să construiască un milion de case la prețuri accesibile - a fost doar marketing politic.
În aceste condiții, cel mai bun ghid pentru ceea ce îi așteaptă pe români este, probabil, Ungaria lui Viktor Orban, anticipează politologul.
În timp ce Orban (inclusiv ginerele său) a supravegheat consolidarea clasei de afaceri autohtone în anumite sectoare, cum ar fi imobiliare, el a întărit și interesele corporative străine în alte domenii, în special în producție.
În mod similar, în timp ce Simion își propune să restabilească controlul majoritar al statului asupra resurselor naturale, este mai mult decât probabil că în alte sectoare va persista predominanța multinaționalelor, despre care el spune că plătesc taxe prea mici.
Ce lipsește, de fapt, acum în România
Acesta este adevărul nespus înaintea alegerilor de duminică. Cei doi candidați pot avea afinități geopolitice diferite, Simion fiind mai aliniat cu administrația Trump, iar Dan cu Uniunea Europeană – ceea ce îi situează pe laturi diferite ale chestiunii ajutorului militar pentru Ucraina. Dar amândoi împărtășesc o loialitate față de clasa de afaceri, doar că în zone diferite ale acesteia, și nu plănuiesc să modifice cadrul economic fundamental al țării, susține politologul.
Aceasta este o practică obișnuită pentru extrema dreaptă - în ciuda valorificării furiei populare împotriva elitelor consacrate, este în sine un proiect de elită pentru puterea statului. În acest proces, oamenii obișnuiți pe care pretinde că îi reprezintă sunt lăsați în urmă, explică el.
Genul de partid care i-ar putea reprezenta pe acești oameni încă lipsește în România, în ciuda sprijinului copleșitor pentru un program de creare de locuri de muncă, servicii publice mai bine finanțate, măsuri de reducere a sărăciei și programe de locuințe publice. Un astfel de proiect politic, unul care poate oferi o alternativă autentică la situația actuală, este mai necesar ca oricând în România. Pentru că acum cădem în prăpastie, conchide politologul.
T.D.