Ai avut un președinte jucător în Băsescu, care și-a lărgit costumul și l-a umplut de mușchi și după aceea ai avut un președinte care pur și simplu se mai îmbrăca din când în când cu respectivul costum, fără să-i dea o o alură sportivă, politic vorbind.
Analistul politic Radu Magdin e de părere că alegerile prezidențiale de anul viitor ar putea fi lipsite de surprize, cu șefii a trei partide confruntându-se pentru Cotroceni: Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și George Simion. Rămâne de văzut ce vor face ceilalți, dacă vor accepta propunerea lui Dacian Cioloș, de a concura pentru desemnarea unui singur candidat care să spargă blocada PNL – PSD – AUR, sau dacă vom avea mai mulți candidați.
Regimul constituțional românesc este unul care consacră un președinte mai slab decât cel francez, dar mai puternic decât cel dintr-un regim parlamentar, cum ar fi cel german sau cel italian. Costumul prezidențial este un costum de Batman sau de Superman, care se umple în funcție de mușchii purtătorului.
Cine urmează la Cotroceni?
Ideea domnului Cioloș este menită să creeze competiție și să-l pună și pe dumnealui, implicit pe radare ca opțiune, pentru că probabil este încrezător în capacitățile sale de discurs, comparativ și competitiv față de alți posibili candidați.
Contează foarte mult, de asemenea, cum definești Opoziția. Dacă încerci să definești opoziția ca o structură mai largă de dreapta sau dacă definești Opoziția ca pe cei care formează opoziția democratică, care nu se află în momentul de față, să spunem așa, nici la guvernare, dar nici în AUR. Contează foarte mult cum definești această Opoziție, dacă încerci în general să creezi o umbrelă mai largă de dreapta și să iei o nominalizare astfel încât să te lupți cu Ciolacu sau cu un alt candidat al PSD sau dacă în esență, tu vrei să vezi dacă poți să iei și susținerea USR-ului eventual, ca și candidat REPER. Contează, pentru că îți îngustezi sau nu opțiunile.
Din punctul meu de vedere, cred că ne îndreptăm spre niște alegeri la care lucrurile vor fi mult mai pragmatice decât pare, în sensul în care s-ar putea să ne pomenim în 2024 cu o alegere în care principalele trei partide aflate în momentul de față îm sondaje să aibă ca și candidați cei trei lideri.
Adică s-ar putea să ne pomenim în septembrie-octombrie anul viitor cu Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și George Simion drept candidați la prezidențiale și să nu avem, de fapt așa de multe surprize ca noi intrări.
Sigur, rămâne de văzut și pe cine va avea candidat la prezidențiale blocul care se consolidează în jurul USR. Din punctul meu de vedere, s-ar putea ca în viitor să fie un an foarte pragmatic și mai lipsit de surprize decât pare.
Dar cine sunt candidații? Vedeți vreun profil politic care să poată fi competitiv?
Sigur că multă lume își dorește să fie președinte, multă lume crede că poate promova pe cineva președinte și vor mai fi categoric tot felul de anunțuri gen domnul Teodorovici, de oameni care se anunță disponibili, dar din punctul meu de vedere s-ar putea să ne pomenim, dacă alegerile europene consacră ceea ce vedem în momentul de față în sondaje, cu Nicolae Ciucă rămas din partea din partea PNL-ului ca lider partid, pe Ciolacu care e lider de partid, PSD, și pe Simion. Sigur, miza pentru Ciolacu sau Ciucă fiind ca ei să fie în turul doi cu Simion, astfel încât alegerea să fie clară și să pară că-i favorizează, pe un model 2000.
Dacă va fi Ciolacu versus Ciucă, să presupunem și asta, s-ar putea ca alegerile să fie mult mai strânse și cu rezultat neașteptat.
Între timp, desigur, și alte partide și alți candidați se pot încălzi, dar trăim în vremuri de criză prelungită și părerea mea este că lucrurile pot fi foarte imprevizibile în perioada următoare, depinzând foarte mult și de ceea ce explodează tematic și nu numai în România.
Să nu uităm totodată că avem momente în care petrecem relativ mult timp și repetitiv pe anumite teme, de exemplu lupta cu drogurile, și după aceea uităm de temele cu pricina și ne vedem liniștiți de realitatea de zi cu zi.
Tema aici e și obsesia prezidențialelor, în condițiile în care, constituțional, responsabilitatea mai mare pentru mersul țăŕii e mai degrabă la Guvern. Dar noi avem o Constituție cu suficiente ambiguități. Mai contează președintele sau percepția socială s-a modificat?
Regimul constituțional românesc este unul care consacră un președinte ce este mai slab decât cel francez și care este mai puternic decât cel dintr-un regim parlamentar, cum ar fi cel german sau cel italian. Costumul prezidențial este un costum de Batman sau de Superman, care se umple în funcție de mușchi, se mulează pe mușchii purtătorului. Ai avut un președinte jucător în Băsescu, care ți-a lărgit respectivul costum și l-a umplut de mușchi și după aceea ai avut un președinte care pur și simplu se mai îmbrăca din când în când cu respectivul costum, fără să-i dea o o alură sportivă, politic vorbind.
Deci contează foarte mult cine vine și care este nevoia socială.
În mod natural, pendulul după un președinte hiper-activ cum a fost Băsescu, cu bune și cu rele, a fost să luăm un președinte mai calm; acum, după un președinte mult prea calm și perceput ca indiferent față de agenda publică și neimplicat în treburile cetății, simțim nevoia unui președinte mai puternic și mai muncitor.
Părerea mea e că e mult de lucrat în luna următoare și se poate ajunge până la urmă la președinte calm și puternic, cum se poate ajunge și la un președinte așa, mai latin, cu replica la el. Deci lucrurile se joacă ca narative, din punctul meu de vedere, în perioada următoare în definirea acestui portret optim și sigur, candidații contează în acest sens.
Mă uit și la turneul african al președintelui - a propos, cum l-ați descrie?
Legat de turneul african, aș spune că este necesar și este bine că președintele a fost, ca și în cazul turneelor asiatice, a propos de floarea pe care a primit-o el, orhideea din Singapore, dar și turneul din America Latină.
Aș spune următorul lucru: din păcate, președintele, în ultimul an, face ce ar fi trebuit să facă de mult, și anume să promoveze o Românie globală, nu doar să decupeze harta lumii în spațiul euratlantic și atât, însă neavând capacitate de storytelling, de poveste, neavând un apetit de a discuta cu presa, de a explica ceea ce face și de altfel, neexistând cu adevărat o comunicare strategică la Cotroceni, chiar și atunci când președintele face ceva bine, pare că este turist.
Nu ajută, desigur, nici apetitul său pentru lux și faptul că există lipsă de transparență în ceea ce privește cheltuielile cu aceste aceste vizite. Din nou, România este suficient de bogată, chiar și în context de criză, pentru a ține un anumit standard, dar contează foarte mult și perceptia cetățeanului că „se muncește”, și, de asemenea, că liderul este unul implicat și că încearcă să facă lucruri bune pentru pentru țară.