Medicul Cătălin Cîrstoiu și-a lansat, miercuri, candidatura la Primăria Capitalei, susținut de PNL și PSD, într-un amplu eveniment la Palatul Parlamentului.
Cîrstoiu a urcat întâi pe scenă flancat de cei doi coordonatori ai campaniei sale, Gabriela Firea și Sebastian Burduja. Cei doi au luat pe rând cuvântul. Mai întâi Firea a glăsuit, cu vocea tremurândă, despre fericirea de a vorbi despre București de Ziua Fericirii și importanța trecerii peste orgolii pentru a se pune în slujba oamenilor. Burduja i-a urmat, cu citate din Ionel Brătianu, despre cum „bucureștenii au fost inițiatorii faptelor mari” în trecut, dar acum au devenit captivii promisiunilor deșarte ale lui Nicușor Dan.
Firea și Burduja au coborât apoi de pe scenă și au urcat liderii coaliției, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu.
Primul a vorbit liderul PNL, care l-a asigurat pe Cîrstoiu de tot sprijinul pentru a ajunge primarul general al Bucureștiului, arătând și care sunt calitățile care-l recomandă pentru această funcție: „Vom avea pe cineva care știe să taie, știe să vindece și să repună în funcțiune un întreg organism”.
În ce-l privește pe Ciolacu, acesta l-a atacat pe Nicușor Dan, pentru că nu știe să colaboreze și să lucreze în echipă, arătând că nu a fost căutat niciodată de actualul edil de când a ajuns premier, în schimb, îl aude cum se plânge că nu a reușit să ducă la bun sfârșit ceea ce a promis. Ciolacu a ținut să sublinieze că nu s-a certat cu Gabriela Firea, aceasta neschițând niciun gest pentru a confirma sau infirma cele spuse de șeful său de partid.
Liderul PSD a felicitat coaliția că a găsit candidatul perfect, arătând că ceea ce căutau era „un om cu o meserie social-democrată, dar cu înclinații liberale sau invers”.
Întrebat de jurnaliști de șansele lui Cîrstoiu, Ciolacu a răbufnit: „Cu cine să-l compar eu? Care e un contracandidat pentru el? Cu cine să-l compar? Cu Nicușor Dan? De 4 ani se plânge și n-a venit cu nimic, face circ, capitala României stagnează. Cu cine să-l compar, cu Piedone? E un primar de sector foarte bun. Atât! Care e profesionist ca doctorul Cîrstoiu? Ce oameni strânge în jurul lui Piedone ca sa dezvolte Capitala?”.
Cîrstoiu s-a prezentat drept un supraviețuitor al cancerului cu strămoși faimoși
În final, a luat cuvântul și Cîrstoiu. El a spus că a luat decizia să candideze pentru că, în calitate de medic, a ajuns la concluzia că sănătatea orașului este extrem de importantă pentru sănătatea cetățenilor.
În acest context, Cîrstoiu a dezvăluit că este un supraviețuitor al cancerului și că, dacă va primi votul bucureștenilor, îi va ajuta să învingă și cancerul care afectează Capitala.
„Dacă ar fi să vă fac o mărturisire personală, poate că una din obligațiile mele față de pacienții mei a fost să asigur la Spitalul Universitar tratamentul unor boli rare - cancer - și am făcut-o, zic eu. Uitându-ma la acest oraș, am văzut că probabil are aceeași boală, boala asta care m-a obsedat și aveți în față un supraviețuitor al acestei boli, o mărturisire puțin dureroasă pentru mine. Împreună vom învinge un oraș bolnav și-l vom face sănătos”, a spus Cîrstoiu.
Întrebat dacă s-a consultat în decizia de a candida cu nașul său de cununie, Traian Băsescu, Cîrstoiu s-a arătat deranjat.
„Foarte bună întrebarea. Îmi place că mă întrebați de Traian Băsescu, dar nu mă întrebați, dacă e să vă referiți la rudele mele, la străbunicul din partea mamei și la străbunica din partea tatălui. Unul a întemeiat mare parte din folclorul autentic românesc scris, vocea e pe banda sonoră a filmului Baltagul, iar celălalt e Ion Mihalache”, a replicat tăios Cîrstoiu.
El a răspuns apoi și întrebării despre Băsescu: „Mi-a explicat de ce nu e bine să fac treaba asta dându-mi niște argumente strict umane, lucru pe care l-a făcut și tatăl meu. N-am ascultat, așa sunt eu, n-am ascultat niciodată”.
Întrebat dacă îl consideră pe Sorin Oprescu un model de administrație, având în vedere că au parcursul profesional similar, Cîrstoiu a răspuns: „Suntem două persoane total diferite și din punct de vedere al pregătirii medicale, și al structurii, dar avem un lucru în comun - acolo unde am mers, fiecare am făcut lucruri bune”.
Jurnaliștii au vrut să știe concret și ce planuri are pentru Capitală, având în vedere că mai sunt doar 82 de zile până la alegeri. Întrebat cum va rezolva problema termoficării, Cîrstoiu a enumerat câteva posibile soluții - unificarea ELCEN-ului cu RADET-ul (actuala Termoenergetica), stimularea cogenerării, trigenerării.
A evitat să dea un termen, când i s-a adus în atenție că Nicușor Dan a spus că va mai dura ani buni până când problema termoficării va fi rezolvată: „Eu muncesc de la 5 dimineața până a doua zi și am preocupări serioase”.
Te invităm să citești analiza Ioanei Ene Dogioiu - Experimentul Cîrstoiu