Kelemen Hunor spune că nu trebuie amânate alegerile parlamentare și nu e de acord cu închiderea teatrelor și cinematografelor

Kelemen Hunor spune că nu trebuie amânate alegerile parlamentare și nu e de acord cu închiderea teatrelor și cinematografelor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că alegerile parlamentare nu ar trebui amânate şi a precizat în context că nu este de acord cu închiderea teatrelor, cinematografelor şi restaurantelor, iar măsurile să fie luate acolo unde sunt focare de COVID-19.

Nu trebuie amânate alegerile. Nu ştim ce se va întâmpla în noiembrie, în decembrie, dar nu ştim ce se va întâmpla în ianuarie şi în februarie. Deci, nu cred că lucrurile vor fi radical diferite în martie decât în noiembrie. De aceea, eu nu susţin amânarea alegerilor, chiar aş fi vrut să avem cu o săptămână mai devreme, dar nu s-a putut. Şi ziua votului nu reprezintă un risc la sănătatea omului.

ADVERTISING

Eu am spus din august-septembrie, la fiecare întâlnire de campanie: când te duci la vot în secţia de votare, riscul nu este mai mare decât în momentul în care te duci să iei pâine, lapte sau bei o bere cu colegii la restaurant", a declarat Kelemen Hunor la Biroul Electoral Central.

El a arătat că este o altă discuţie referitoare la ce decizii a luat Guvernul, respectiv faţă de modul în care se comportă în raport cu creşterea numărului de infecţii.

ADVERTISING

"Şi aici putem discuta. Eu, de exemplu, nu sunt de acord să fie închise teatrele şi cinematografele. Nimeni nu reuşeşte să-mi demonstreze că acolo există focare, că acolo oamenii de îmbolnăvesc. Dacă pentru actori, pentru creatori nu dai posibilitatea să creeze, să se urce pe scenă, să facă film şi pentru spectatori să meargă la teatru, la cinematograf, faci o mare greşeală. Nu acolo sunt problemele importante. Sau nu sunt de acord să închizi brusc restaurantele.

ADVERTISING

Noi în iunie am propus să se ia decizii dure acolo unde există focare, să izolezi acel focar. Atunci au zis cei de la Comisia naţională că în România nu se pot aplica punctual. Acum au înţeles că se poate, a declarat chiar şi preşedintele că trebuie să iei decizii şi restricţii, că trebuie să impui restricţii acolo unde sunt focare. Deci, aici Guvernul ar trebui să fie un pic mai coerent şi să nu meargă în direcţii în care nu vei opri focare", a opinat liderul UDMR.

Potrivit acestuia, "sunt măsuri care nu se leagă logic".

"Închizi restaurantele, dar laşi nu ştiu ce activităţi să meargă mai departe. Închizi acolo unde e un focar, dar nu în toată ţara, plus, nu arunci responsabilitatea la părinţi, la cetăţeni, la profesori şi la autorităţile locale. Nu dai bani, nu dai instrumente. Deci, un dor atât de mare pentru descentralizare n-am mai văzut în 30 de ani ca în aceste luni de zile. Aici ar trebui să existe discuţii un pic mai coerente şi decizii mult mai coerente", a adăugat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a reafirmat că parlamentarii Uniunii nu vor vota un proiect de lege privind amânarea alegerilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇