Partidul Popular s-a impus la alegerile legislative de duminică din Elveția, pe fondul crizei europene a migraţiei şi a reapariţiei riscului de atacuri teroriste în Europa. Sistemul politic complicat nu le permite, însă, câștigătorilor să obțină o forță dominantă.
Rezultatele finale marchează o victorie consistentă pentru Dreapta populistă, în detrimentul Verzilor, la alegerile generale organizate duminică, la care au participat aproximativ 5 milioane de alegători elvețieni.
Partidul Popular Elveţian (SVP), formațiune eurosceptică de extremă dreapta care și-a concentrat campania electorală pe o retorică anti-imigrație, a obținut 28,6% din voturile pentru camera inferioară a Parlamentului, Consiliul Național, unde a câștigat 62 de locuri. Este un rezultat în creștere după ce în 2019 a obținut 25,6% din voturi și 53 de locuri, notează Politico.
Socialiștii (SP) rămân a doua forță politică din Elveția, cu 18% din voturi și două locuri în plus, în timp ce Verzii și Partidul Verzii și Verzii Liberali au suferit înfrângeri importante, pierzând cinci, respectiv șase locuri.
În timp ce partidul Le Centre a obținut 14,6% din sufragii (29 de locuri), partidul liberal FDP a înregistrat o ușoară scădere, pierzând un loc.
Costul vieții, o premieră electorală
Pentru prima dată, campania pe care SVP și-a axat-o pe imigrație a inclus și tema creșterii costului vieții, captând atenția alegătorilor pe fondul majorării costurilor din sistemul medical.
Victoria SVP atestă că pentru majoritatea alegătorilor elvețieni relațiile UE-Elveția nu reprezintă o prioritate: de altfel, aceasta a fost abia a șaptea problemă în topul temelor de interes pentru alegători la aceste alegeri, cu mult în urma costului vieții, schimbărilor climatice și imigrației, ceea ce nu este un lucru neobișnuit, a spus Pascal Sciarini, profesor de politică la Universitatea din Geneva.
Statul alpin este al patrulea partener comercial ca mărime al UE, iar între Berna și Bruxelles au apărut tensiuni după decizia Elveției de a ieși în 2021 din negocierile privind un acord de cooperare.
Un sistem politic complicat
Elveția, care are aproximativ 8,8 milioane de locuitori, îşi reînnoieşte cei 200 de deputaţi în Consiliul Naţional (camera inferioară) prin reprezentare proporţională şi cei 46 de senatori în Consiliul Statelor (camera superioară) prin vot majoritar.
La 13 decembrie, toţi parlamentarii vor alege cei şapte membri ai Consiliului Federal (guvernul), în care primele patru partide îşi împart cele şapte portofolii ministeriale.
Din 1959, toate partidele importante sunt reprezentante în Consiliul Federal cu șapte miniștri. Compoziția guvernului s-a menținut neschimbată timp de aproape 50 de ani: Partidul Socialist, Creștin Democrații de centru (în prezent Centrul) și liberalii de centru-dreapta au avut câte două locuri, în timp ce Partidul Popular Elvețian (UDC) de extremă-dreapta - unul. În 2003, SVP a primit un al doilea loc, după ce a devenit cea mai mare forță politică a țării.
Această consistență vine și din sistemele politice complexe ale Elveției, în care cele două camere parlamentare au fiecare un sistem electoral specific, arată Politico.
În timp ce Consiliul Național, de 200 de locuri, este ales prin reprezentare proporțională, candidații pentru Consiliul Statelor – echivalentul elvețian al Senatului american – trebuie să-și asigure o majoritate pentru a fi aleși, ceea ce favorizează partidele centriste, mai predispuse la alianțe.
Deși SVP e marele câștigător al alegerilor generale, se estimează că va câștiga doar șase locuri în Consiliul Statelor, care ar fi dominat de liberali și de Centru.
Guvernul elvețian funcționează ca un organism colegial, ceea ce înseamnă că toți miniștrii sunt pe picior de egalitate, iar deciziile se iau prin consens. Fiecare preia pe rând președinția, un titlu în mare măsură cu valoare ceremonială: președintele elvețian reprezintă țara în vizitele de stat în străinătate, dar nu conduce efectiv statul, potrivit Curs de Guvernare.
Noul guvern va avea sarcinile dificile de a păstra neutralitatea Elveției într-o Europă sfâșiată de război, de a restabili încrederea în sectorul bancar, de a remedia o relație deteriorată cu UE și de a reducere costurile cu sănătatea.