Imediat după ce Boris Nemțov a fost asasinat, fabrica de troli din Sankt Petersburg, controlată de Prigojîn, a cărui moarte recentă mai dă o probă a sistemului rus de paranoia a puterii, a primit ordinul de a lansa pe piață toate scenariile posibile, cu cât mai grotești, cu atât mai bine: l-au omorât cecenii, ucrainenii, a fost reglare de conturi.
Asta e strategia prin care Rusia a reușit să fie deschizător de drum pentru cel mai rău dintre relele care parazitează democrația: nimic nu este adevărat și totul este posibil. Formularea îi aparține jurnalistului britanic născut în Ucraina, în acea vreme parte a URSS, Peter Pomerantsev, fiu al unor disidenți ruși.
Peter Pomerantsev a lucrat câțiva ani în Rusia, ca om de televiziune, regizor, producător, creator de spectacol/ reality show, și a înțeles că tehnica inovatoare a Kremlinului a fost să distrugă contradicția dintre adevăr și minciună. Nu mai era vorba că unii mint și alții spun adevărul, ci că fiecare poate alege o decupare a realității care să convină poveștii socio-culturale căreia îi aparține.
Cu cât mai multe știri neînsemnate, dar polarizante, care să paraziteze agenda, cu atât mai manipulabil spațiul public. Inundarea cu zgomot este o metodă eficientă, o vedem și în România, iar rezultatul e că nimeni nu mai poate pretinde că deține controlul și spune adevărul.
"Ideologia sovietică a dispărut și ideologia predemocratică nu a funcționat, până în 1993 deja se știa asta. Și atunci au înlocuit ideologia cu conspirația. Conspirația a devenit cea care explică lumea. Asta s-a întâmplat mai întâi organic, oamenii vor conspirații, oamenii vor misticism, pentru a explica lumea, iar apoi conspirația a devenit politică de stat, sub Putin.
Nu e vorba despre o teorie a conspirației din spatele unei ideologii, teorii ale conspirației au existat mereu, în lumea comunistă (de tipul de vină pentru tot este Troțki sau burghezia). Acum, conspirația este ideologia și nu se termină niciodată.
Ăsta e primul palier: conspirația. Și asta funcționează în multe părți ale lumii, dar în Rusia a devenit religie de stat.
Al doilea palier este un fel de triumf al cinismului, care spune, în esență: „voi, oameni naivi, voi credeți în democrație, în drepturile omului, dar acestea sunt doar mituri în spatele cărora se află manipularea”.
E foarte aproape de teoria conspirației, dar adaugă acest nivel cinic, care spune că nu există valori nicăieri în lume, toată lupta pentru libertate este o iluzie. Și acest ton a fost foarte popular, atât intern, cât și pe plan global, și e ceva agresiv aici, ca și cum ar vrea să atragă toată lumea în asta". explica Peter Pomerantsev, într-un interviu la patru mâini pe care l-am făcut împreună cu jurnalista Paula Erizanu.
Dacă înainte, adică în vremea URSS, regimul totalitar orchestra marile minciuni, încât oamenii știau că nu există pravda (adevăr) în izvestia (știri) și nici izvestia în pravda, iar atunci când un disident se ridica și țipa un adevăr, era fie trimis în Gulag, fie cenzurat, fie, după acordurile de la Helsinki, lăsat să scape în exil, acum cenzura nu mai există, dar există parazitarea prin zgomot.
În cartea publicată la Editura Cartier de la Chișinău, Aceasta nu e propagandă! Aventuri în războiul cu realitatea, Peter Pomerantsev pune în discuție sintagma de război informațional, pe care Rusia a impus-o, întinzând astfe o capcană Occidentului: dacă fiecare dintre părți folosește instrumentele războiului informațional, înseamnă că toată lumea manipulează. Adică minte. Sau decupează felii de realitate, ceea ce înseamnă că toate decupările sunt dincolo de adevăr și minciună.
Problema, arată jurnalistul britanic, e că deja e prea târziu să ne mai ocupăm de post-adevăr, el a creat deja consecințe pentru care trebuie să găsim soluții: ură socială, polarizare, comportament social revanșard, distrugerea încrederii în actorii politici tradiționali și, prin asta, în democrație.
Când Pomerantsev a plecat din Rusia, a constatat că metodele acesteia deja fuseseră copiate de autocrați, populiști, iliberali din întreaga lume, din Filipine până în Ungaria, care deja stilizaseră campaniile de manipulare folosind cu brio social-media. Aici e punctul în care democrația a pierdut terenul: a pierdut conectarea la informații, așa cum a remarcat Sorin Ioniță, președinte Expert Forum, la dezbaterea de la Cărturești, organizată de Editura Cartier.
„S-a produs o decuplare între democrație și informație liberă. Noi am crescut 300 de ani în modernitate cu ideea că democrația merge mână în mână cu libertatea de exprimare și așa a fost tot timpul. Or, ce ne spune Pomerantsev e că recent, acum 10-15 ani, lucrurile s-au răsturnat cu fundul în sus. Acum nu ne mai temem de cenzura regimurilor autoritare, ci de faptul că ele ne cenzurează prin înecarea în informație redundantă./.../
Democrația s-a rupt de libertatea informațională. Noi am crescut cu ideea că libertatea informațională merge mână-n mână cu democrația. Lucrurile s-au răsturnat cu fundul în sus, acum dictaturile ne cenzurează oferindu-ne informație redundantă. Înainte, încercam să lărgim spațiul informațional, acum încercăm să-l îngustăm, pentru că spațiul informațional actual, supraîncărcat de falsuri și nimicuri, subminează democrația.”
Istoricul Armand Goșu a amintit despre momentul zero care a declanșat patologia puterii la Putin, în timpul Maidanului de la Kiev, când a înțeles că poate pierde pârghiile puterii pe care și-o proiectase. Dar dacă liderii autocrați ca Putin au învățat să folosească manualul de răsturnare a unui dictator scris de Srda Popovic, sârbul care a organizat Otpor, l-a dat jos pe Miloșevici și apoi a colindat lumea, dând consultanță protestatarilor civici din Egipt până în Belarus, democrațiile nu au parat lovitura.
Ce e de făcut, întreabă Pomerantsev?
Una dintre soluții e în curtea jurnalistului, care, în loc să facă debunking pentru fake news-uri care deja și-au produs efectele, ar putea să facă jurnalism constructiv, adică să pună pe masă teme reale și să construiască o agendă. Dar cum treci așa de bias, pe de o parte, de poveștile pe care oamenii vor să le creadă a priori, fără să-i intereseze valoarea lor factuală, și de monopolul rețelelor sociale asupra opiniilor? Mai ales că azi, zice Pomerantsev într-un text publicat ulterior cărții, cu cât ești mai prezent online și ai mai multe opinii, cu atât ești nu mai liber ci, în mod paradoxal, mai manipulabil.
Astăzi, poți să te exprimi asupra a orice pe social media. Poți să intri pe Facebook sau pe VKintakte în Rusia și să-ți pui sufletul pe tavă. Modelul social media se bazează pe asta. Dar în loc ca asta să-ți dea putere, cu cât ești mai prezent în social media, cu atât guvernele și alte forțe de propagandă te pot analiza și apoi să țintească mesaje, în așa fel încât să te manipuleze. Și asta e o schimbare masivă, în ceea ce privește libertatea politică și politica. Cu cât vorbești mai mult, în mod ciudat, cu atât ești mai manipulabil.
Peter Pomerantsev
Asta a fost revelația Cambridge Analytica: că datele spun mai mult despre noi decât știm noi despre noi.
Rămâne valabil avertismentul ironic al lui Armand Goșu: „Te și temi să faci valuri în jurul acestei cărți, că se inspiră cei răi din ea”. Cei răi sunt populiștii care pun în circulație ceea ce se numește nostalgia restaurativă, care nu are legătură cu vreun proiect politic, ci cu menținerea oamenilor într-o stare de revanșă asupra istoriei.
Ne putem uita la Rusia ca la un ciudat din colțul clasei, dar nu e așa. Pariul Rusiei e că alianța celor puternici funcționează, de asta e atât de important ce se întâmplă în Ucraina: chinezii se uită, saudiții se uită și aleg ce parte să susțină, India se uită. Doar pentru că Rusia greșește, asta nu înseamnă că Rusia va pierde.
Peter Pomerantsev