Cum și unde votăm la alegerile din 9 iunie. Noutate: Secțiile se închid la 22

Cum și unde votăm la alegerile din 9 iunie. Noutate: Secțiile se închid la 22
UE PENTRU TINE  • • • • • • • •
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER-UL SPOT
Afli tot ce s-a întâmplat important în UE
Încotro merge UE, ce probleme sunt și ce oportunități
Fonduri nerambursabile pe care ai putea să le accesezi
Îl primești în fiecare lună, în ultima zi a lunii
Mă abonez!

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a explicat marți cum va decurge votul de duminică, 9 iunie, la alegerile europarlamentare și locale.

„În ceea ce privește cetățenii din România care își exercită dreptul de a vota, aceștia trebuie să-și exercite acest drept, pentru alegerile locale, numai la secțiile de votare unde sunt arondați, conform domiciliului, sau cu reședința dacă aceasta a fost stabilită cu cel puțin două luni înainte de data alegerilor.

Vor prezenta documentul de identitate și vor primi de la președintele biroului electoral al secției de votare un set de cinci buletine de vot”, a explicat Toni Greblă.

ADVERTISING

La europarlamentare, se poate vota la orice secţie.

Președintele Autorității Electorale Permanente a precizat că fiecare alegător va primi câte cinci buletine de vot, o ștampilă și o tușieră.

Este vorba de un buletin pentru alegerea reprezentanților României în Parlamentul European, unul pentru alegerea consilierilor locali, unul pentru consilierii județeni, unul pentru alegerea primarului și unul pentru alegerea președintelui Consiliului Județean.

ADVERTISING

„După ce le va primi, va intra în cabina de vot, își va exercita acolo dreptul de vot, punând cinci ștampile pentru fiecare din cele cinci buletine de vot care i-au fost înmânate.

Pentru acest lucru va avea la îndemână ștampila de vot și, pentru prima dată, și o tușieră pe care va putea să o utilizeze în cazul în care nu se mai vede foarte bine ștampila după ce ea a fost aplicate pe două, trei, patru buletine de vot”, a spus președintele AEP.

Acesta susține că după ieșirea din cabină alegătorii vor împături buletinele de vot cu ștampila de control a secției de votare în exterior și fiecare din cele cinci buletine de vot va fi pusă în urnele inscripționate.

ADVERTISING

„Apoi va preda ștampila cu mențiunea votat președintelui secției de votare și va putea să părăsească secția de vot”, a mai spus Greblă.

Conform acestuia, fiecare secție de votare va fi dotată cu urnă specială sau mobilă.

Secții de votare vor fi deschise la ora 7.00 și se vor închide la ora 22:00, față de ora 21.00, cum a fost la precedentele alegeri.

Toni Greblă a mai spus că, în mod excepțional, acolo unde președintele secției de votare observă că sunt cetățeni care încă nu au apucat să voteze, dar ei se află în interiorul secției sau în preajmă și stau la rând pentru a-și exercita dreptul de vot, poate să decidă prelungirea votării până la ora 23.59, când sistemul electronic de înregistrare la vot va fi închis automat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇