Europa se confruntă cu o încetinire a creșterii economice de la începutul acestui secol, evidențiată de o scădere mai pronunțată a productivității comparativ cu SUA. În plus, această încetinire a afectat standardele de viață ale cetățenilor, venitul disponibil pe cap de locuitor în UE crescând aproape de două ori mai lent decât în SUA din 2000 și până azi.
UE este considerată de către companii o piață supra-reglementată, taxată în mod inegal de către statele membre și cu un proces greoi de luare a deciziilor comparativ cu concurența externă, arată raportul lui Mario Draghi, care a prezentat luni planul său care conține propuneri pentru a opri declinul economic al continentului.
„Aceasta este o provocare existențială”, a spus fostul președinte al Băncii Centrale Europene în raportul său de 328 de pagini.
Am analizat cu Tana Foarfă, director Europuls – Centrul de Expertiză Europeană și membră a Consiliului Strategic ICDE, propunerile lui Mario Draghi și efectele acestora pentru UE, dar și pentru România, intrată într-o lungă campanie electorală.
Avem un raport făcut de Mario Draghi, fostul șef al Băncii Centrale Europene, care propune câteva măsuri urgente care să corecteze decalajele pe care UE le înregistrează față de SUA și, încă nu față de China, dar sunt la egalitate, în ceea ce privește bunăstarea economică, să-i spunem așa. Mario Draghi vorbește chiar despre probleme existențiale. Cât de rău stă UE din acest punct de vedere și care sunt marile slăbiciuni? Ce o ține în loc?
Raportul lui Draghi propune în primul rând un concept, acela de sustenabilitate competitivă, un deziderat cu dublu sens: sustenabilitate, adică acea trăsătură de care UE are nevoie ca să se diferențieze pe plan global, să exceleze, să fie elementul principal cu care se identifică și prin care poate demonstra că este în avantaj față de celelalte puteri globale; și competitivă, deoarece niciun deziderat nu îți poate oferi putere atâta timp cât nu este însoțit de o economie solidă, performantă, productivă, care să poată concura în mod real cu celelalte puteri globale.
Conceptul pornește de la realitatea că UE a rămas în urmă la multe capitole față de SUA sau China. UE deține 17% din PIB-ul global, însă aflându-se la egalitate cu China și fiind depășită de SUA (26%). Europa se confruntă cu o încetinire a creșterii economice de la începutul acestui secol, evidențiată de o scădere mai pronunțată a productivității comparativ cu SUA.
În plus, această încetinire a afectat standardele de viață ale cetățenilor, venitul disponibil pe cap de locuitor în UE crescând aproape de două ori mai lent decât în SUA din 2000 și până azi.
Pe măsură ce stabilitatea geopolitică se diminuează, iar UE îmbătrânește, își pierde principalele surse de energie și întâmpină dificultăți tehnologice, este nevoie urgentă de măsuri pentru a crește productivitatea și a sprijini dezvoltarea pe termen lung. În plus, UE este considerată de către companii o piață supra-reglementată, taxată în mod inegal de către statele membre și cu un proces greoi de luare a deciziilor comparativ cu concurența externă.
Iar dincolo de aceste certitudini, mai sunt trei bariere care stau în calea creșterii durabile a Europei: lipsa unui obiectiv clar comun și timiditatea în a dezvolta parteneriate transnaționale și proiecte de interes comun; risipirea resurselor colective în extrem de multe priorități, nereușind să putem dezvolta cum trebuie toate domeniile și toate sectoarele de interes; lipsa de coordonare între țări și sistemul de luare a deciziilor la nivel european.
Care sunt marile soluții pe care le vede Draghi și ce înseamnă ele pentru statele membre, ținând cont și de faptul că o UE a cercurilor concentrice sau cu două/mai multe viteze e o teză destul de comună? Primele reacții nu sunt chiar de acceptare a acestor soluții și mă uit spre Berlin.
Cea mai mediatizată dar și cea mai rapidă reacție a venit de la Ministrul Finanțelor din Germania, care a spus un ferm „nein” propunerii lui Draghi de a repeta exercițiul de a strânge împrumuturi la comun pe piețele externe. Dar aceasta nu trebuie să fie o poziție surprinzătoare, întrucât țările frugale, care contribuie la bugetul UE cu mult mai mult decât primesc, au fost sceptice și foarte greu de convins să facă acest pas în timpul pandemiei, așa că repetarea acestui exercițiu anual, așa cum propune Draghi, este în prezent un obiectiv mult prea ambițios.
Este adevărat, acest exercițiu ar trebui să producă în timp o piață mai adaptată pentru generarea de obligațiuni (bonds) comune. Obligațiunile comune sunt o pastilă mult prea greu de înghițit pentru statele membre întrucât necesită responsabilitate comună în gestionarea lor, iar guvernele au performanță economică mult prea diferită pentru a se pune de acord.
Viziunea de sustenabilitate competitivă ar trebui să se implementeze conform raportului lui Draghi prin trei mari soluții:
- Reducerea decalajului de inovare prin creșterea productivității europene, tranziția de la industriile tradiționale și investițiile în tehnologii mature, la investiții în tehnologii noi, de vârf;
- Decarbonizarea industriei menținând competitivitatea UE prin scăderea prețurilor la energie și evitarea soluțiilor radicale care ar putea amplifica costurile și ar putea afecta economia, adică pe scurt să fim cât de competitivi este nevoie și cât de sustenabili putem;
- Creșterea securității UE prin reducerea dependenței de alte țări terțe, UE trebuind să dezvolte o strategie completă pentru securizarea lanțurilor de aprovizionare, inclusiv investiții în resurse interne, reciclare și inovație în alternativele materialelor critice. Propunerile raportului includ consolidarea investițiilor în cercetare și dezvoltare, integrarea capacităților industriale și crearea unui Fond Industrial Spațial pentru a spori capacitatea de producție și inovare a UE în domeniul apărării și spațiului.
Legat de teza unei Europe cu mai multe viteze, până la urmă fiecare stat membru este liber să să se implice în proiectul european așa cum consideră de cuviință, însă mie mi se pare că raportul lui Draghi explică foarte clar că dacă cele 27 de țări nu trag în aceeași direcție, UE nu va reuși să se impună la nivel global, fiindcă fragmentarea pieței unice europene diminuează competitivitatea. Așa că eu văd raportul ca pe un semnal de alarmă că acum este momentul pentru a stabili clar prioritățile comune și pentru un angajament că direcția și obiectivele europene sunt aceleași pentru cele 27 de țări.
Cum i-ar fi României mai bine? Sunt ideile lui Mario Draghi unele în măsură să aducă mai multă competitivitate și bunăstare economică la București sau presupun o povară mare pentru București? În fond, noi încă avem probleme cu absorbția banilor europeni.
O întrebare foarte bună în special în contextul campaniei electorale ce urmează, și eu ca votant aș dori să văd răspunsul la ea din partea partidelor. Candidații la următoarele rânduri de alegeri ar trebui în primul rând să ne spună ce părere au de raportul Draghi, fiindcă ei ne vor reprezinta la nivel european în structurile care ar trebui să decidă dacă recomandările lui Draghi pot fi implementate sau nu.
Ce poziție va avea viitorul Președinte al României dacă în Consiliul European se va pune pe masă propunerea lui Draghi de a continua modelul NextGenerationEU, adică împrumuturi la comun pe piețele externe?
Care va fi poziția noului Guvern al României cu privire la renunțarea la regula unanimității și trecerea la vot prin majoritate calificată pe domenii cheie, spre exemplu politicile fiscale?
Dacă la alegerile europarlamentare nu am avut dezbateri de substanță pe poziționarea României la nivel european, iată că acum raportul Draghi poate servi ca sursă de inspirație partidelor și candidaților care își pregătesc programul politic.
Personal, cred că România poate beneficia din plin de aplicarea directă a unor măsuri din raportul Draghi, dar înainte să le aplice trebuie să agreăm că nu vorbim doar de o simplă preluare și transpunere a soluțiilor cum sunt scrise acolo și atât, trebuie să exportăm principiile de bază enunțate, că altfel luăm măsuri fără să avem o strategie. România poate obține sustenabilitate economică dacă:
- Își sprijină industria, mediul privat și cel de cercetare să devină mai competitive, oferind sprijin financiar, birocrație redusă și recompensarea performanței.
- Înțelege conceptul de decarbonizare și îl aplică la specificul industriei românești, a mixului energetic și îl introduce în practicile mediului privat. Dacă nu înțelegem un concept aplicabil pe piața europeană, nu ne vom putea bucura de avantajele sale economice și riscăm să îl aplicăm cu consecințe negative pentru cetățeni;
- Devine un stat care garantează securitatea în regiune, consolidându-și politica externă și se transformă într-un furnizor de materie primă, materiale sau servicii cheie pentru lanțurile de aprovizionare de bază ale UE.
Cu aceste elemente în minte, ne putem uita la câteva sectoare în care României îi poate fi mai bine cu măsuri propuse în raportul lui Mario Draghi.
În sectorul digital, cu performanțele înregistrate de companiile IT care dezvoltă de foarte mulți ani produse și servicii în România, țara noastră ar putea alege să implementeze recomandările din raportul UE privind deceniul digital, să investească în acest sector și să devină un pionier în integrarea IA în industriile europene pentru creșterea productivității, dezvoltând în paralel programe de parteneriat universități-mediul privat pentru competențe și formarea profesională a tinerilor care studiază în România și se specializează în acest domeniu, dar și a celor care doresc să beneficieze de reconversie profesională.
În domeniul energiei, prin proiectul Neptun Deep anunțat anul trecut de Ministerul Energiei, România poate deveni cel mai mare producător de gaze din UE, dacă proiectul nu va întârzia cu crearea infrastructurii necesare pentru dezvoltarea zăcămintelor offshore de gaze naturale.
În ceea ce privește decarbonizarea industriei, România trebuie să își readapteze strategia industrială la noile tendințe europene și să se decidă ce domenii cheie dorește să consolideze ca să poată să joace un rol pe lanțurile valorice de aprovizionare ale UE.
În sectorul auto, cu două fabrici auto de producție în România, există baza pentru ca Guvernul României să poarte discuții cu cele două companii auto, să le înțeleagă necesitățile și să faciliteze relocarea mai multor resurse pe teritoriul României în vederea producției de componente și vehicule electrice.
În plus, România trebuie să înțeleagă și să implementeze în mod eficient Mecanismul de Ajustare a Frontierei de Carbon (CBAM), pentru a putea încasa taxele provenite de la companiile poluante din afara UE și a le reinvesti într-un mix energetic eficient economic.
Nu în ultimul rând, în ceea ce privește industria de apărare, datorită poziției sale geostrategice, România prezintă un profil ideal de candidat la consolidarea rolului strategic în regiune, dar rămâne de văzut dacă viitorul Președinte al României va înțelege importanța funcției pe care o va deține și va avea o strategie concretă în acest sens.
Transcriptul interviului a fost realizat cu aplicația Vatis Tech