Patriotismul, cum spunea odată Caragiale, nu înseamnă decât pentru românii verzi să-ți iubești țara, dar neapărat să te răstești la toate celelalte neamuri.
Ideea de a construi patriotismul ca pe o insulă supra-exploatată, supra-atacată, singuratică pe planetă ostilă este și prostească, îmi permit să spun, și mai ales, este neproductivă. Produce o izolare și o însingurare economică, între altele, și militară foarte periculoase, spune filosoful Andrei Pleșu, invitat la podcastul Punctul pe știri, de la RockFm.
Am scăpat, ne păștea o privire spre Est: faptul că un personaj ca George Simion a candidat pentru președinția unei țări mi se pare ceva spectaculos
"Rezultatul acestor alegeri arată un prim pas spre reînsănătoșire. Și asta este încurajator. Noi avem, din păcate, tradiția asta suveranistă în varianta proastă de mult timp. Nu e o noutate, acum a apărut așa, cu o vigoare riscantă.
Dar noi am avut tema asta și în secolul trecut și avem texte formidabile și de Mihai Eminescu, și de Titu Maiorescu și de Goga. Goga, care e mereu caracterizat ca naționalist, spune lucruri extrem de radicale despre proasta folosire a patriotismului, spune la un moment dat că suveranismul e patriotismul care și-a pierdut noblețea.
Un prim semn încurajator e că varianta proastă a fost respinsă în momentul ăsta. Deci înseamnă că în electorat există și o vitamină de refacere și sperăm că ea se va înteți și va fi eficientă.
Noi trăim prin din când în când-uri. Să sperăm că nu vom fi abandonați de soartă definitiv. E bună această revenire la un discurs normal și disponibil pentru restul lumii.
Am scăpat. Să vedem, că noi avem imaginație, nu știm ce iese și din succesul ăsta, dar, în orice caz, suntem mai aproape de normalitate. Ne păștea o privire fixă spre Est, în loc să includem și Vestul în peisajul nostru. Ba chiar riscam să pierdem privirea spre Vest, spre spațiul transatlantic. Prin urmare, riscăm să devenim o provincie și o provincie ideologică în același timp, pe mâna unor oameni necalificați.
Îmi pare rău să spun, dar pentru mine faptul că un personaj ca George Simion a candidat pentru președinția unei țări mi se pare ceva spectaculos. Omul e un amestec de lipsă de cultură și de educație și de brutalitate de stradă. Or, faptul că am scăpat de așa ceva și avem un om normal și articulat este deja un câștig.
Eu tot spun în ultima vreme: domnule, noi tot înjurăm politicienii și avem motive. Dar, după primul tur și după alegerile din noiembrie, îmi vine să spun că ar mai trebui să mai bombănim și electoratul, că el ni-i aduce în față pe ăștia. Ar trebui să se gândească membrii de partid și șefii partidelor să nu mai aducă în față incompetenți lacomi, șmecheri care să strice peisajul", a explicat Andrei Pleșu.
Nu că se poate face politică fără tensiuni, dar să nu se ajungă la un caft de mahala, adaugă acesta:
"Eu sunt aproape euforic, pentru că e un semn neașteptat de bun. Există o sensibilitate față de calitățile reale ale oamenilor și asta e important.
Lucrurile se pot corecta, îmbunătăți printr-un sistem de educație bine, bine organizat. Din păcate, România educată, proiectul fostului președinte, n-a produs deocamdată nimic și riscă să nu producă nimic.
Eu am avut ghinionul, ca să zic așa, să fiu integrat după '89 în câteva guverne. Nu erau ideale și nu păcătuiesc în clipa asta printr-o nostalgie tipică bătrâneții, dar trebuie să spun că oamenii care erau pe atunci pe scenă, mulți dintre ei, aveau un nivel mult mai acceptabil decât cei pe care îi vedem acum pe scenă. Există o inflație a anonimatului pofticios care mă scoate din minți".
Nu pot vorbi de încredere, ci de speranță, adaugă Pleșu, "din tot ce e pe scenă, sunt foarte înclinat să sper că domnul Ilie Bolojan va avea un rol de jucat".
Am încasat toate epitetele: Ideea că a fi boier al minții e o înjurătură m-a surprins
Ceea ce mă deranjează foarte mult în atmosfera polemică publică este că toate dezbaterile tind să se rezolve cu câteva epitete: băsist, sorosist sau chiar suveranist, ca și cum suntem o colecție de secte, toate cu idei fixe și cu motivații impure, povestește Andrei Pleșu:
"Eu am încasat toate aceste epitete. Am fost și elitist, boier al minții. Eu am rămas uimit când a apărut formula asta, boier al minții, pentru că în capul meu era un superlativ, ceva de bine. Ideea că a fi boier al minții e o înjurătură m-a surprins. Elitism vine de la un verb latin care înseamnă alegeri și de acolo vin vinuri alese, mâncăruri alese, sunt și țărani aleși și intelectuali oameni aleși".
Ghinionul, dar și liniștirea discretă, lăuntrică este că nu numai la noi sunt probleme, toată planeta e varză, spune acesta, cu ironie:
"După părerea mea, n-a fost niciodată o asemenea confuzie, o asemenea schimbare de criterii, o asemenea disponibilitate pentru mediocrități.
După părerea mea, o spun de câte ori am ocazia, s-a înlocuit ideea de evoluție cu ideea de mutație. Noi nu mai trăim o înnoire firească de la o generație la alta a situației. Noi trăim o mutație. A apărut un alt tip uman. Sunt altfel de tineri, cu altă ideologie, cu alte instrumente de lucru și nu numai tineri. Umanitatea nu mai e aceea cu care suntem obișnuiți. Are loc o mutație, o fractură. Să vedem cum ne acomodăm cu această noutate.
Îmi vine în minte o vorbă pe care mi-o spune adeseori Jonny Răducanu: în concluzie, bătrâne, bine că ne cărăm. Și îi spuneam: bine, mă, Jonny, ne cărăm, dar avem copii, avem nepoți. – Nu te îngriji, ăștia sunt deja adaptați. Și a fost o intuiție remarcabilă, după părerea mea".
Cu oameni ca Teodosie, Biserica nu poate vorbi de neutralitate
Biserica noastră, care are multe merite, are și multe experiențe de concesii, de acomodări, care fac parte uneori din strategia ei de supraviețuire, dar cu oameni ca Teodosie nu poți vorbi de neutralitate, spune Andrei Pleșu:
"Și faptul că el poate face ce face fără să aibă vreo consecință asupra poziției lui mi se pare straniu.
Ar fi bine ca Biserica să păstreze o poruncă străveche a ei ca instituție, să nu amesteci domeniile, să nu idolatrizezi nimic.
A idolatriza e un mare păcat în în spațiul credinței și în secolul 19, un Sinod a declarat ca fiind erezie ceea ce ei numeau filetismul – filetismul este să idolatrizezi națiunea sau religia proprie împotriva tuturor celorlalte.
A identifica națiunea cu Dumnezeu, cu ceva sacru e un păcat, spus chiar în legislația bisericească. Or, nimeni nu pare să țină seama de asta. Toată preoțimea de peste tot, de altfel, dar mai ales la noi, trăiește cu sentimentul că rolul ei e rolul lui Mihai Viteazu
Ideal ar fi ca Biserica să-și facă un țel din a interveni riguros, rațional, eficient în educație. Nu ca simplă pledoarie dogmatică sau cu pretenții de transcendență garantată, dar cu rigorile pe care o construcție teologică adevărată le respectă întotdeauna".
Transcriptul a fost realizat cu aplicația Vatis Tech