Alegeri prezidențiale în Franța, duminică. Sunt 12 candidați, Macron a pierdut din avans

Alegeri prezidențiale în Franța, duminică. Sunt 12 candidați, Macron a pierdut din avans

Franța votează duminică în primul tur al alegerilor prezidențiale, cu Emmanuel Macron încercând să câștige un nou mandat în fața unei puternice concurențe din partea extremei drepte.

France 24 trece în revistă candidații la scrutinul de duminică:

Extrema dreaptă

Marine Le Pen este un lider veteran al extremei drepte, acum la a treia încercare de a ajunge președinte, după ce în alegerile precedente, în 2017 a ajuns în cel de-al doilea tur. Este văzută ca principala contracandidată a președintelui în funcție, cu cele mai mari șanse de a accede alături de acesta în turul doi.

LePen, 53 de ani, nu a mers pe ideea unor adunări electorale masive, ci a făcut campanie mult mai discretă, la nivel local, încercând să se promoveze ca un candidat mainstream, mai moderat și mai competent decât ceilalți rivali de pe partea de extremă dreapta și chiar decât propria sa imagine din trecut.

ADVERTISING

Eric Zemmour este un fost jurnalist, profesionist al televiziunii și autor de bestseller-uri  și a adunat până acum un număr important de susținători la nivel național datorită opiniilor sale anti-islam și anti-imigrație, rupând astfel din electoratul lui Le Pen și din cel al dreptei mainstream.

 El este o figură politică nouă, iar la cei 63 de ani ai săi a cunoscut o spectaculoasă creștere de popularitate în octombrie anul trecut, însă de atunci a trecut în spatele lui LePen, din pricina numeroaselor sale gafe și a stilului său lipsit de compromisuri.

Nicolas Dupont-Aignan este șeful partidului eurosceptic „Ridică-te, Franța”, un primar de suburbie pariziană, foarte vocal, mai ales din cinci în cinci ani, în timpul campaniilor electorale prezidențiale.

De data aceasta este pornit împotriva imigranților, amenințând că îi va deporta pe cei care nu se integrează, sunt leneși și profită de pe urma statului, dar mesajul său a fost în mare măsură acoperit de campaniile lui Le Pen și Zemmour.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Dreapta

Valerie Pecresse este președintele Consiliului Regional Ile-de-France din 2015 și a produs marea surpriză în alegerile primare din partidul conservator al Republicanilor din Franța, devenind prima femeie candidată la alegerile prezidențiale.

Este și fostul ministru al bugetului și l-a acuzat pe Macron de cheltuieli excesive și de o atitudine partea blândă în ceea ce privește criminalitatea. Campania ei a mers foarte greu, popularitatea sa stagnând, iar prim miting major dezastruos din februarie i-a afectat negativ credibilitatea.

Centru

Emmanuel Macron, cel care a câștigat mandatul în 2017 din prima încercare de candidatură pentru această funcție, are acum 44 de ani și a pornit în campanie cu un avantaj confortabil în sondaje, avantaj care s-a diminuat spre finalul campaniei, pe măsură ce Le Pen a câștigat teren.

Văzut ca derapând serios spre dreapta în timpul primului mandatul, el promite acum mai multe reduceri de impozite, reformarea serviciilor publice a beneficiilor și creșterea vârstei de pensionare, asta dacă va deveni primul președinte francez reales în ultimii 20 de ani.

ADVERTISING

Stânga

Anne Hidalgo este primarul Parisului, cea care și-a asumat sarcina de a revigora Partidul Socialist, aflat în cădere liberă după eșecurile majore de la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2017.

Lider carismatic, în vârstă de 62 de ani, dar cu un discurs blând, nu a fost foarte convingătoare, sondajele sugerând că s-ar putea lupta pentru a obține chiar și două procente.

Yannick Jadot din partea Verzilor, un fost militant Greenpeace, a sperat să continue succesul uluitor de la alegerile locale din urmă cu doi ani, spunând că francezii sunt gata să îmbrățișeze o revoluție ecologică.

Dar vorbind prea mult despre ceea ce el numește politici pragmatice de combatere a schimbărilor climatice, în loc să promoveze soluțiile mai radicale pe care alții din partidul său le susțin, nu a reușit să pună mediul în centrul dezbaterilor din campania electorală.

Extrema stânga

Jean-Luc Melenchon este liderul Franței Nesupuse, veteran politic renumit pentru tiradele sale împotriva globalizării și a „elitelor”. Fostul troțkist este cel mai vizibil dintre candidații de stânga și singurul cu șanse, chiar dacă foarte reduse, de a ajunge în turul doi.

Deoarece este un bun orator și un oponent redutabil în dezbateri, el a câștigat puncte de popularitate ținând mitinguri în toată țara, imaginea sa apărând ca hologramă în timpul unor mitinguri ținute simultan în mai multe localități din Franța.

Fabien Roussel este liderul carismatic al Partidului Comunist din Franța, dar nereușind să treacă de un scor electoral cu o singură cifră în sondaje, partidul său fiind acum o umbră a zilelor de glorie de după război.

Roussel a promis că va crește impozitele pe companii și pe cei mai mari venituri, precum și că va naționaliza băncile mari și giganții energetici.

Philippe Poutou, din partea Noului Partid Anticapitalist, auto-proclamat reprezentant al muncitorilor și luptător împotriva politicienilor de carieră, fost muncitor al fabricii Ford, s-a remarcat insultându-i pe ceilalți candidați în timpul unei dezbateri TV din 2017 și refuzând să participe la fotografia de grup.

Campania sa promite dezarmarea poliției și reconstruirea administrației publice a Franței.

Nathalie Arthaud, o fostă profesoară discretă și pedantă, apare în cursă din partea partidului Lupta Muncitorilor și este la a treia candidatură la președinție.

De orientare troțchistă, ea promite o creștere uriașă a salariului minim, interzicerea disponibilizărilor, precum și a pensionarea la 60 de ani. Precum ceilalți candidați marginali, ea a avut un impact redus asupra campaniei până acum.

Curentul “ruralist”

Jean Lassalle este un deputat excentric din regiunea munților Pirinei, din sud-vestul țării, un fost cioban faimos pentru accentul său regional puternic și pentru apărarea pasionată a comunităților rurale.

Este un personaj privit cu afecțiune de mulți francezi, dar nu are aproape nicio șansă la votul prezidențial de duminică, în schimb este foarte probabil că își va păstra locul în parlament dacă se va prezenta la alegerile din iunie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇