Am fost acum mulți ani la teatru de păpuși. Era plină sala de copii de grădiniță, scoală primară. Nu mai știu ce spectacol era, dar îmi amintesc că, la un moment dat, un copil a strigat: ‘Uite mâna!’ Alții au început și ei să se agite, mâna a dispărut apoi, spre nedumerirea lor.
La teatrul de păpuși vedem doar ce vrea păpușarul să vedem. Păpușarul ne-vizibil produce din umbră ceva ce apare în lumina reflectoarelor. Cu alte cuvinte, ceea ce este pus în scenă, ceea ce este vizibil pentru spectatori, depinde întotdeauna de non-vizibil.
Aș compara acest joc între ceea ce este vizibil și ceea ce este non-vizibil cu manifestările oamenilor.
Comportamentul nostru prezent, reacțiile, modul în care gândim, în care percepem realitatea, cum ne manifestăm, toate sunt dictate de ceva ascuns: trecutul nostru, educația, experiențele de viață, oamenii întâlniți până acum, felul în care ne-am construit.
De multe ori, noi înșine nu mai vedem decât vârful icebergului personal, ajungem să ne identificăm cu el, nu mai știm să ne ducem sub apă ca să căutăm să (ne) înțelegem. E ca și cum ne lăsăm seduși de teatrul de păpuși și alegem să ignorăm mâinile care le manevrează.
E greu să facem o călătorie către noi înșine. Poate fi și înfricoșător să tulburi apele, să cauți sub vârful icebergului: cine știe ce monștri sălășluiesc pe acolo? Alegem de multe ori să îi lăsăm în pace, crezând că ei vor dispărea. Dar ei cresc, se fac mai răi, până când explodează și ies la suprafață.
Poate că ne este mai la îndemână să pornim din exterior către interior. Poate că e mai ușor să ne gândim întâi la ceilalți, ca apoi să reflectăm asupra propriei persoane.
Iată câteva perspective posibile, pe care eu le consider utile:
- Când cineva e agresiv, oare ce e dincolo de acest comportament? Ce e non-vizibil unui ochi de amator?
- Când cineva se plânge tot timpul, ce se ascunde dincolo de cuvinte?
- Când cineva te laudă tot timpul, cum ai putea interpreta? Ce anume dictează acest comportament?
- Ce nevoi, ce temeri, ce frustrări identificăm în jur? Dar la noi?
- Ce ne bucură, supără, enervează, ce scoate ce e mai bun sau ce e mai rău din noi?
- Ce ne motivează și ce ne demotivează?
- Cum ne reîncărcăm bateriile?
- Ce ar spune alții despre noi? Ce am vrea să spună? Cum să ne caracterizeze?
- Ce apreciem cel mai mult la cei din jur?
- Ce detestăm cel mai mult la ceilalți?
- Cine ne-a inspirat?
- Care este eroul preferat?
Nu este o listă exhaustivă. Este doar un posibil punct de plecare pentru a explora propria persoană.
De ce? Pentru că ne ajută pe noi și pentru că, înțelegându-ne mai bine pe noi, ne va fi mai ușor să ne acceptăm, să ne iubim, cu umbrele și cu luminile noastre.
Astfel vom ști poate să recunoaștem mai bine și să acceptăm iubirea celui de lângă noi, a celor din jur și totodată vom fi mai toleranți cu rănile, cu vulnerabilitatea, cu personalitatea lor.