Ai zice că o cutie cu lapte costă circa 5 lei. Dar nu este așa. De fapt, ca să plătești cei 5 lei, pui la bătaie vreo 7 lei brut din ceea ce câștigi. Din ei, rămân cinci, după ce ți s-au reținut impozitele și contribuțiile către stat.
Conform legii, n-ai ce comenta. Ar fi și greșit să comentezi, întrucât statul face investiții, te apară de dușmani, îți garantează o mulțime de drepturi, plătește profesorii ca să te învețe, medicii ca să te trateze, polițiștii ca să te apere, te ajută dacă ești bolnav sau șomer, nu te lasă fără pensie iar, in extremis , îți dă și ajutor de înmormântare.
N-ar trebui să-ți închipui totuși că astfel ai ajuns să fii chit cu statul. În cei cinci lei plătiți de tine pentru cutia cu lapte intră obligatoriu TVA, o taxă pe care ți-o ia negustorul, ca s-o dea tot statului. Numai ce rămâne e al lui. Vorba vine că e al lui, întrucât și el are salariați – vânzătorii care îți înmânează cutia cu lapte, casierița care marchează bonul și alții.
Din ce încasează pe lapte, negustorul le plătește acestora salariul, după ce a vărsat la stat impozitul cuvenit pe venitul lor și contribuțiile respective. Din ce a rămas își încasează propriul său profit, dar numai după ce a plătit impozitul aferent profitului, plus cel pe dividende, dacă este cazul.
Abia acum vânzătorul plătește producătorului laptele, dar suma tot nu se duce direct la cel care mulge vacă. Patronul îi plătește mulgătorului numai după ce i-a reținut și a virat la stat impozitul pe venit și contribuțiile aferente salariului.
Tot din banii pe lapte plătește și alte câteva impozite: pe profitul patronului, pe dividendele lui, pe grajdul unde domiciliază vaca, pe terenul unde își paște dânsa iarba și pe tot ce mai e în jur. Numai vaca nu cred că se impozitează – dar nu sunt prea sigur de asta.
Ce face statul cu banii contribuabililor?
N-aș vrea să creadă cineva că mă îndrept ca un răzvrătit împotriva statului. Din contra, sunt conștient că statul trebuie finanțat, că principala lui sursă de finanțare sunt eu și, alături de mine, câteva milioane de contribuabili, care își cheltuiesc veniturile lor, dându-i statului partea leului.
Sunt bani mulți. Cu atât cât încasează de la noi, statul ar fi trebuit să fie o forță de temut în față dușmanilor și un excelent administrator, care să fi împânzit țara cu autostrăzi, aeroporturi moderne, trenuri rapide, școli și spitale performante, ceva atât de ispititor pentru profesioniștii din toată Europa, încât să se înghesuie cu toții buluc, ca să emigreze urgent în România.
Se întâmplă însă invers. Și mă întreb de ce: nu-i plătim noi destul statului? Este oare pământul țării noastre mai puțin bogat decât al altora? Nu suntem destul de harnici? Nu plătim taxele conform legii? Unde se duc banii noștri?
Este greu să răspunzi deodată la atâtea întrebări, dar observ că noul Guvern, cu cele 17 ministere ale lui, nu funcționează cu nimic mai rău decât guvernele anterioare, cu vreo 27, dacă nu mă înșel.
Așadar, mulți ani la rând am tot plătit noi din banii noștri zece miniștri absolut inutili. Și nu este vorba numai de ei. Zece miniștri înseamnă zece ministere, cu numeroși secretari de stat, nenumărați directori de tot felul, sumedenie de șefi și șefuleti, plus o cantitate incomensurabilă de secretare, de consilieri, mașini cu șofer și benzină aferente, totul fără altă justificare decât aceea că este mai bine să fie decât să lipsească.
Știți ce înseamnă zece ministere înființate fără niciun rost?
Înseamnă că noi, cei care primim salarii și cumpăm din ele ce ne trebuie, îi dăm statului partea leului nu ca să construiască el autostrăzi, școli și spitale, ci să-și aciuiască prietenii și clienții de tot felul. Oare de ce, atunci, când se votau în Parlament guvernele – Ponta, Grindeanu, Tudose, Dăncilă, dar și altele mai vechi – aleșii noștri nu observau că au umflat Guvernul cât o gogoașă pe banii noștri, plătiți pentru cu totul altceva?
Din simplul motiv că Parlamentul însuși este mai umflat decât era pe atunci Guvernul. Avem 465 de parlamentari, cu 165 (35%) mai mult decât a aprobat “poporul suveran” prin referendumul de acum câțiva ani, respectiv maximum 300.
Și avem două Camere, față de una singură, cât a prevăzut, tot atunci, același referendum. Așa cum, în Cabinetul cu 27 de miniștri, zece erau de prisos, iată că și, în Parlamentul cu 465 de aleși, 165 sunt în plus.
Asta înseamnă 165 de birouri de parlamentar răspândite prin toată țară, fiecare cu salariați mai mulți sau mai puțini, plus consilieri, mașină, benzină și tot ce i se cuvinte unui parlamentar care se respectă și are pe mâna banii publici, adică ai noștri.
Tot pe bani publici, parlamentarii și-au aprobat singuri propriile indemnizații, majorarea lor, re-majorarea și re-re-majorarea de pe parcurs, diurnele re-majorate și ele, sumele forfetare de asemenea majorate și răs-majorate, plus pensiile speciale, cele la care unii demnitari mimează că renunță, dar au certitudinea că alții – tot demnitari și ei, bineînțeles, – le vor declara neconstituționale.
Cum vedeți, numai pentru unii mumă
Nu-mi întră în cap cum de este constituțional să le dai privilegiaților pensii speciale cu ghiotura din banii noștri, dar este neconstituțional dacă încerci să nu le mai dai, descoperind că ai greșit când le-ai dat și era nevoie de spitale, nu de pensii speciale.
În declarația să de avere, președintele CCR, instituția care constată cât de neconstituțională este desființarea pensiilor speciale, consemnează un venit total de 736.655 de lei, provenind din indemnizația ca președinte al CCR, salariul ca profesor la Universitatea Titu Maiorescu, pensie conform legii și indemnizația acordată de Camera Deputaților pentru limita de vârstă, ca fost parlamentar.
Mi se pare ciudat acest fel de echitate socială într-una din cele mai sărace țări ale UE, unde un salariat-pensionar încasează într-un an din bani publici cât valoarea pensiei minime a omului de rând pe 87 ani!
Poate n-ar merita atâtea comentarii dacă ar fi un singur caz, dar țara este plină de privilegiați chivernisiți, care-l sfidează de la obraz pe muritorul de rând, cel impozitat pentru că statul să-i facă autostrăzi, nu să le plătească lor pensii și indemnizații de vis.
Firește, exemplul pe care l-am dat este doar un caz izolat. Este vârful aisbergului, grosul se ascunde mult în adâncul oceanului, ceva ce nu apare în declarații, dar este bine într-un fel de silentio stampa, ceva la care nu poți da explicații, neavând încă probe, dar poți pune întrebări câte poftești. Iată numai câteva:
Nouă întrebări fără răspuns
- De unde au avut candidații la europarlamentarele din anul trecut sute de milioane de lei, ca să-și “cotizeze” candidatura la partid, cu explicația că-și susțineau propria campanie electorala, cea pe care o susține partidul?
- Cum de a obținut Rovana Plumb, cu același prilej, un “împrumut” de 800.000 lei de la o generoasă persoană fizică, una anonimă și care nu avea cu dânsa nici în clin, nici în mânecă.
- Pe banii cui și în ce scop a călătorit deputatul Dragnea de 11 ori în Brazilia, fără niciun fel de misiune oficială? Pe banii cui și în ce scop a făcut o călătorie în Elveția, însoțit de țiitoarea din dotare, cu puțin timp înainte de a ajunge la răcoare? Pe banii cui și pe ce bază a însoțit-o acum un an în Israel pe doamna prim-ministru, pentru a muta o ambasadă care nici nu trebuia mutată?
- De ce refuză PSD să facă publice sursele de finanțare și prestatorii de servicii de la mitingul „împotriva abuzurilor" din Piața Victoriei (iunie 2018) , așa cum a hotărât de altfel instanța, în formă definitivă (Curtea de Apel Iași)?
- Ce folos aduc nenumăratele călătorii în străinătate ale demnitarilor, inclusiv ale celor din Parlament?
- De ce s-a fofilat Călin Popescu Tăriceanu de la o cercetare penală, unde era în joc suma de 800.000 de euro, aprobându-și singur neînceperea urmăririi penale, sub pretextul imunității parlamentare?
- Ce interes avea Viorica Dăncilă să insiste la Bruxelles pentru a o instala pe Rovana Plumb într-un post de comisar european, cu un salariu net mult peste 10.000 de euro lunar?
- Știe cineva cât au costat și din banii cui s-au plătit escapadele dragniste de pe insula Belina, inclusiv construcțiile, amenajările, chiolhanurile, transportul cu elicopterul și multe altele?
- Cine a plătit clipurile publicitare ale Primăriei Capitalei, pe mai toate canalele de televiziune, fără alt scop decât acela de a se face încă o dată vizibilă viitoarea candidată la un nou mandat, Gabriela Firea?
Aș mai avea întrebări destule, dar simt că le pun degeaba. Privilegiații nu răspund și ne iau de proșți. Proști, ne-proști, suntem totuși mulți, vorba Lăpușneanului.