Diana Șoșoacă nu este doar unul dintre mulții politicieni mediocri, utili Moscovei, promovând astfel mesaje suveraniste și extremiste. Cazul acesteia este unul de promovare a revizionismului și antisemitismului și mecanismele oricărui sistem democratic ar trebui să protejeze corpul social în fața unui asalt de acest fel.
Nu suntem în fața unor delicte de opinii, pentru simplul fapt că opinia nu e acolo unde lauzi crimele legionare: nu poți crede că o mișcare politică antisemită și criminală este nedreptățită istoric, nu poți fi de părere că evreii imperialiști erau dușmanii celorlalți în anii ’30 – ’40, nu poți aprecia că retorica antisemită, cea care cerea ca evreii să fie alungați din statele occidentale, este una corectă.
A face asta în numele libertății de exprimare înseamnă adeziune la crimă și asta este în afara legii. Nu are nicio legătură cu opinia, ci cu aderarea la un sistem pentru care crima contra evreilor este încurajată.
Din această perspectivă, Curtea Constituțională are toată căderea să decidă că un om care acționează în afara legii nu poate avea dreptul de a candida, de vreme ce chiar crima de care este bănuit, practica antisemitismului, de pildă, duce la limitarea anumitor drepturi.
La fel stau lucrurile și cu atitudinile profund antidemocratice, cele revizioniste, care înseamnă nu doar promovarea narațiunilor rusești, adică o opinie, ci și încurajarea ilegalității, chemarea la acțiune pentru dezmembrarea Ucrainei.
Patru erori
Dar cea mai bună cale de a vicia principiile este să nu respecți procedura care ea însăși este o garanție a nediscriminării și aplicării egale.
Este prima mare eroare a Curții Constituționale, într-o acțiune care depășește îndrăzneala și vizează ceea ce grecii antici numeau hybris, sfidarea, în cazul de față, a tuturor celorlalte instituții și, prin asta, substituindu-se națiunii.
Este ca și cum judecătorii CCR, cei cinci care au votat pentru eliminarea DȘ din lista candidaților pentru președinție, și-au arogat dreptul de corecta opțiunea atât a cetățenilor, care au votat-o anterior pe DȘ pentru un mandat de eurodeputat, cât și a altor instituții.
Doar că legile și statul de drept nu funcționează așa, printr-o intervenție de drept divin, nici atunci când perspectiva cetății a fost una îngustă.
A doua eroare ține de oportunitate. În campanie electorală, principala preocupare ar trebui să fie ca nicio instituție să nu vicieze procesul electoral, să nu contribuie la discreditarea lui, pentru că în acest caz efectele de cursă lungă sunt chiar mai perfide decât candidatura unui politician care se situează în afara legii, prin acțiunile sale. În acest caz din urmă, statul de drept are pârghii necesare pentru a produce corecturi.
Or, în momentul de față, Curtea Constituțională a deschis calea contestării la scenă deschisă a corectitudinii procesului electoral.
A treia eroare ține de ipocrizie. Decizia de a o considera pe DȘ inadecvată din punct de vedere constituțional funcției prezidențiale sfidează Parlamentul European, unde aceasta activează în baza unei candidaturi validate de instanțele românești.
A patra eroare, cu cele mai monstruoase efecte, este invalidarea dezbaterii pe fond – felul în care CCR a instrumentat cazul Șoșoacă a făcut ca dezbaterea să fie despre proceduri și aplicare egală a acestora, când, de fapt, problema este una de fond, și care merge de la validarea unor platforme ca AUR și SOS chiar de către mainstream-ul politic, când a fost convenabil să existe o vrăjitoare mai rea în capătul satului, până la antisemitismul latent, insinuant și care este profund originat în felul în care istoria recentă este asumată.