A devenit loc comun să constați că războiul declanșat de Rusia în Ucraina are o semnificație globală neîndoielnică, aceea a confruntării între autoritarism și democrație. Altfel spus, odată cu agresiunea militară la scară largă dictată de regimul instaurat de Vladimir Putin și camarila, în joc a fost pusă însăși democrația occidentală, aliniată în spatele Ucrainei, țară care își afirmă vocația democratică și care luptă pentru integrarea europeană încă de la Maidanul reprimat sângeros în 2014.
ICDE-România Europeană publică, ca în fiecare an pe 1 ianuarie, grupajul tradițional de prognoze semnate de experții think tankului.
În 2023 însă, liberalismul va fi testat nu doar în teorie, ci și în capacitatea Uniunii Europene de a-și impune valorile și de a nu pierde teren în fața propagandei rusești, care începe să se regrupeze, dar nici în fața iliberalismului cu două fețe, cea maghiară și cea poloneză, pentru care războiul din Ucraina a funcționat ca hârtia de turnesol.
Uniunea Europeană nu a avut timp să capitalizeze reușita de a fi dovedit că solidaritatea a ajutat statele membre să treacă peste pandemie. A intrat direct în narațiunea războiului și a trebuit mai degrabă să justifice cum de, în pofida rafturilor de cărți care denunțau regimul Putin, agresiunea atroce a Rusiei asupra Ucrainei a fost cu putință. Într-un interviu pe care i l-am luat scriitorului ucrainean Serhîi Jadan, și astăzi pe baricade în Harkiv, cu câteva săptămâni înainte de declanșarea războiului, l-am întrebat cât de iminent este un atac al Rusiei. Mi-a atras atenția asupra perspectivei vestice a întrebării: pentru ucraineni, atacul începuse în 2014, când a fost anexată Crimeea.
Spre deosebire de răspunsul dat pandemiei, răspunsul în fața agresiunii ruse își dovedește mai greu solidaritatea, fiind subminat din capul locului de liderul iliberal al Ungariei, Viktor Orban. Și în pandemie acesta încercase mesaje disonante față de cele al UE, de la cumpărarea unor vaccinuri chinezești până la permanentizarea unei stări de urgență care prelungea puterea guvernului, dar poziționarea față de războiul din Ucraina a fost trambulina care i-a adus cu ușurință lui Orban un nou mandat.
Pregătit să joace în campanie tema unui referendum controversat, pe tema LGBT, Viktor Orban a cotit-o în ultimul moment și a propus electoratului falsa alegere între pace și gaz ieftin versus război, după expresia istoricului italian Stefano Bottoni, autorul unei cărți despre despotatul lui Viktor Orban.
Astfel, de la înălțimea acestui nou mandat, liderul de la Budapesta și-a întărit regimul iliberal și, odată cu acesta, sfidarea Bruxelles-ului. Una dintre temele europene ale lui 2023 va fi chiar aceasta: cum va reuși UE să contracareze iliberalismul maghiar și, totodată, să nu dea cale liberă iliberalismului polonez? Ungaria și Polonia, mult timp umăr la umăr în ceea ce privește tendințele suveraniste, au fost despărțite de războiul din Ucraina și, din acest punct de vedere, cântăresc diferit în geopolitica UE.
Până acum, în pofida unor șovăieli de traseu, UE nu a cedat în fața șantajului iliberal și devine important să strângă și mai mult rândurile în jurul valorilor democratice.
O predicție rezonabilă e aceea că va reuși să facă asta, pentru că, pe de o parte, și-a învățat lecția și, pe de altă parte, pentru că criza economică reală cu care se confruntă Ungaria va da în vileag impostura unui regim autocrat. Este teza politologului bulgar Ivan Krastev, care arată că iliberalismul, populismul și autocrațiile își dovedesc inferioritatea în fața regimurilor liberale și democratice, atunci când au de-a face cu crize reale, nu inventate. Acest lucru se vede zilele acestea și în China, unde, în pofida unor măsuri draconice luate pentru a închide criza Covid, cazurile de boală sunt tot mai multe.
La București și la Sofia însă, Uniunea Europeană se vede delegitimată de eșecul suferit de instituțiile europene în fața voinței a două state membre, Olanda și Austria, care și-au folosit veto-ul pentru a bloca lărgirea Schengen cu România și Bulgaria, dar nu și cu Croația. O măsură dublă, care nu justifică însă capacitatea slabă a autorităților române de a impune teme și dezbateri europene, care să servească propriilor interese. A doua parte a lui 2023 va aduce, cel mai probabil, rezolvarea aceste crize de legitimitate, pentru că alegerile locale din Olanda și Austria se vor fi consumat, și toate eforturile se vor concentra pe scrutinul european din 2024, unde narațiunile europene vor conta.
Și tot pe terenul acestor povești de succes, de care Uniunea Europeană are nevoie, se înscrie și reușita regimului Maia Sandu de la Chișinău de a se opune tentativelor de subminare a democrației, încă fragile, orchestrate de Moscova. Uniunea Europeană va continua să țină spatele unei Republici Moldova ambițioase în traseul ei liberal și european, în condițiile în care sunt toate semnele că asaltul Rusiei asupra Moldovei, pe multiple fronturi interne, se va accentua.