Presa suedeză informează că, în timpul unui eveniment organizat miercuri la Moscova, ministrul de Exerne rus, dl Serghei Lavrov, a comentat experiența trăită anul trecut de el în Suedia, când, ducându-se la o toaletă publică, a aflat că acolo accesul este unic, fără obișnuita separare „bărbați”/„femei”.
Ministrul Lavrov și-a exprimat în public indignarea sa împotriva unei țări europene care s-a dotat cu toalete unisex, exprimându-și în următorii termeni momentul trăit anul trecut în Suedia:
„Am întrebat: (toaleta n. red.) este pentru doamne sau pentru domni? Și mi-au răspuns: Noi nu facem vreo diferență. Nu, n-am crezut când mi s-a spus, dar am constatat că acesta este adevărul. Și nu vă puteți imagina cât de inumană este această situație”.
Să-mi fie iertat, nu vreau să-mi depășesc lungul nasului, dar o anuită intuiție îmi spune că ministrul de Externe al Rusiei este ultimul om de pe planetă care își poate permite să-i judece pe alții, pe tema unui caz inuman.
Căci Suedia n-a invadat până acum pe nimeni, n-a declanșat război cu vecinii, n-a ucis zeci de mii de oameni, n-a lovit cu rachetele spitale, școli sau locuințe din țara atacată și n-a amenințat planeta că ar avea arme capabile să radă totul, „ca un brici”.
Știrea despre declarația ministrului Lavrov a făcut rapid ocolul Europei, dacă nu cumva al globului, impresionând internauții. Ei n-au pierdut prilejul de a lansa observații ironice, peste care domină, ca un fel de ritornella o întrebare simplă: ce este mai „uman”, războiul declanșat de Rusia în Ucraina, sau felul cum sunt structurate toaletele publice?
N-am fost în Suedia, dar știu cum arată toaletele publice în multe alte țări europene și le știu și pe cele din Rusia, încă de pe vremea URSS. Cu siguranță, au evoluat și unele și altele, dar nicăieri nu rămâneai atât de șocat, ca atunci când intrai într-o toaletă publică rusească. Cabinele nu aveau ziduri despărțitoare, ci numai un mic parapet. Clienții își făceau treaba la vedere.
Am avut curiozitatea să cer o explicație de la îngrijitoarea unui asemenea stabiliment. Și știți ce mi-a spus? Că așa este o hotărâre venită „de sus”, întrucât unii clienți, dacă se încuie singuri în cabină și stau necontrolați acolo, sunt în stare să scrie pe pereți cuvinte denigratoare pentru țară.
Este de necrezut imaginea unei astfel de toalete publice, cu 12 locuri „turcești” și fără alt perete între ele, decât un parapet de cel mult 50 cm! Și asta nu undeva la capăt de țară, ci chiar în Moscova de acum trei decenii.
Dar să lăsăm trecutul și să vedem cum arată astăzi toaletele în fosta URSS. Presa rusă de miercuri publica știrea neobișnuită despre deputatul municipal din Novosibirsk, doamna Svetlana Kaverzina, care s-a lăudat într-o postare pe internet că a terminat reparația unei toalete publice. Ea personal, în calitate de deputat municipal.
Publicația Glavcom a explicat în ce a constat lucrarea: „toaleta publică nu avea ușă și sufla vântul prin toate părțile, însă acum această situație s-a rezolvat”. În plus, ziarul mai menționeză și faptul că toaleta a fost dezinfectată, tot prin grija doamnei deputat municipal, personal. Gaudeamus igitur, tavarsci! Congratulations!
Dacă ziarul n-ar fi prezentat și fotografia, după „renovare”, n-am fi știut exact despre ce este vorba. Toaleta nu-i decât o gheretă din lemn, cu podea, cu o gaură în mijlocul podelei și cu o groapă dedesubt. Pe ușa, recent reparată de doamna deputat municipal, nu scrie nici „bărbați”, nici „femei”.
Aoleu, ce inuman, stimate domnule ministru Lavrov! Budă unisex! Auzi, să renovezi buda, s-o dezinfectezi și să nu pui pe ușă cuvenita tăbliță „bărbați”, sau după caz „femei”. Să se vadă de departe cât de umană a ajuns civilizația în Rusia!
Nu cunosc detalii despre aspectul care l-a deranjat atât de rău pe ministrul rus, atunci când s-a dus la toaleta din Suedia. Știu însă că multe standarde suedeze, din multe domenii, sunt frecvent preluate în numeroase țări și aplicate ca model. De altfel, unele din acestea, pe care ministrul Lavrov le consideră inumane, funcționează la suedezi cu facilități la care nici nu te gândești.
Citesc, de exemplu, în presă că accesul la toaletele publice din spațiul urban al orașului Stockholm se face prin plata taxei cu telefonul mobil. Fără clanță, fără microbi, fără infectare.
Dacă ai plătit taxa, telefonul transmite undeva un semnal, iar ușa se deschide automat și tot automat se închide după ce ai intrat. Ca la aeroport sau la marile marketuri.
După ce treci și de ușa de la cabină – tot automat, tot fără clanță – se declanșează un sistem de dezinfecție, înstalat în interior. Totul se dezinfectează automat, dotări, pereți, dușumea, totul sub ochii tăi.
Interesant este faptul că Suedia a rezolvat și problema autorilor de graffiti pe pereți, pentru care URSS găsise soluția cu desființarea pereților. Municipalitatea suedeză a găsit soluție încă de la începutul secolului trecut, dar n-a desființat pereții și nici n-a instalat parapetul (inuman, după părerea mra, domnule ministru), ci a hotărât revopsirea periodică a pereților.
Se pare că nu s-a rezolvat problema de tot, că amatorii de graffiti nu se lasă bătuți ușor, dar, orice ar scrie ei pe pereți, înscrisul nu va rezista mai mult de o lună – perioada dintre două revopsiri.
Vopsirea, ca și spălarea, prezintă două avantaje. Primul este acela că ștergerea „creațiilor” de pe pereți îi descurajează pe autori să le mai scrie. Al doilea avantaj ține de psihologia infractorului. Oricât de înrăit ai fi, un perete strălucitor și imaculat impune măcar un dram de respect. Înrăitului, chiar dacă-i vine să măzgălească frumusețea de perete, parcă ar prefera unul deja început de altul. Și nu-i exclus să se lase păgubaș.
Una peste alta, soluția în cazul nostru nu era dărâmarea pereților, ca în țara din care provine domnul Lavrov, ci intreținerea lor, astfel încât pereții și dotările din interior să impună respect, chiar și pentru cei mai modești în ce privește educația.
Dar capitala Suediei s-a distins și prin alte multe acțiuni, capabile s-o facă model în domeniul umanitar. Mă gândesc, de exemplu, la faptul că acolo orice toaletă publică îți pune automat la dispoziție săpun (de la dozator), prosop (adeseori de hârtie), sau uscător cu aer cald.
Îmi permit o confesiune de credință. De multe pot fi acuzat, numai de rusofobie nu. Dimpotrivă, modestul meu bagaj de cunoștințe despre Rusia și despre ruși este ceva cu care mă mândresc. Totdeauna am admirat lampadoforii literaturii ruse (Pușkin, Tolstoi etc), ai șevaletului (Șâșkin, Levitan, Repin etc) ai muzicii (Ceaicovski, Rimski-Korsacov, Borodin, Glinca etc), ai științei (Mendeleev, Kapița, Pavlov și alții).
Mă înfior citind Anna Karenina, înmărmuresc privind pânzele lui Repin, mă cutremur ascultând Eugen Oneghin, iar tabloul elementelor nu mi se pare mai puțin prețios în cultura lumii, decât tabla înmulțirii. Cultura, tradiția și spiritul rus le simt în sângele și în inima mea.
Dar nimeni nu poate accepta încercarea de denigrare a vreunei valori europene, sperând că astfel ridică un piedestal valorilor proprii, eventual celor ruse. Iar domnul ministru asta a făcut. Căci, dacă mi-aș permite să extrapolez replica domniei sale, îmi închipui că a încercat să spună cam următoarele:
N-am întâlnit la mine în Rusia vreun caz tratat atât de inuman, cum îi tratează amărâții de suedezi pe cei care se duc la toaletă. Jenant pentru un diplomat de carieră!