S-a umplut paharul, domnu’ Cîțu!

victor.pitigoi
Senior Editor
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

Înțeleg greu postura dificilă în care se află  un președinte de stat, atunci când, plecat fiind în depărtări, trimite de acolo un mesaj cu constatarea că, acasă la el, statul tocmai a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii.

Da, etichetarea președintelui este corectă, statul a eșuat, dar asta nu de azi, de ieri. Guvernarea liberală a preluat frâiele unui stat deja eșuat. Cred că insatisfacția prezidențială se referă tocmai la faptul că noua administrație, cea a guvernelor Orban și Cîțu, n-a găsit sau poate nici n-a căutat căile pentru a stopa sau măcar a frâna derapajele statului în ce privește respectiva misiune de protecție a cetățenilor.

Îmi permit, totuși, să nuanțez cumva aprecierea președintelui Klaus Iohannis.

Într-adevăr, statul a eșuat în a-și proteja cetățenii, dar nu pe toți.

Statul a reușit perfect în a-și proteja propria elită de partid, protipendada clasei aflată la putere, întreaga nomenklatură și cohorta celor privilegiați cu pensii speciale, cu funcții à la longue, cu imunitate parlamentară, pe scurt a celor care nu sunt chiar egali cu toți ceilalți, care sunt egali cu ei.

Conform legii, nu-i așa?

În protecția acestora, statul n-a eșuat cu nimic, ba chiar a votat în anii trecuți legi capabile să-i protejeze și mai bine. Noua guvernare n–a reușit încă să corecteze nimic din respectivele legi, așa cum se lăuda în campanie.

Pur și simplu, s-a mulțumit să confirme un precept clasic, conform căruia este mult mai greu să îndrepți o prostie decât s-o comiți.

Altfel spus, un prost a aruncat o piatră în apă, iar douăzeci de deștepți plonjează degeaba și nu pot s-o scoată.

Întâmplător, președintele statului eșuat de care vorbeam se afla invitat într-o țară străină, pentru a i se înmâna o  distincție, ca recunoaştere a aportului său pentru conducerea României pe o traiectorie pro-europeană, bazată pe valorile statului de drept”, pentru eforturile depuse pentru consolidarea Uniunii Europene şi a statelor membre şi totodată pentru promovarea echităţii, a protecţiei minorităţilor şi a diversităţii culturale şi pentru rolul său de creator de punţi de legătură între societăţile din vestul şi estul Europei”.

Evaluarea mi se pare corectă. Nimeni nu poate contesta rolul președintelui Iohannis în ce privește traiectoria pro-europeană a României și toate celelalte merite pentru care domnia sa a primit înalta distincție, în Germania.

Din fericire, statul n-a eșuat în gestionarea valorilor internaționale, în protecția minorităților sau diversității cuturale și a rolului său privind punțile de legătură între unele zone ale Europei. 

A eșuat strict în zona misiunii de a-și proteja cetățenii 

Este o zonă de gestionare a vieții interne, de politică guvernamentală, zonă în care rolul președintelui este minimal. Sau, mai corect, era minimalizat până acum aproape doi ani. De atunci, însă, domnul Iohannis și-a preluat rolul său de președinte jucător.

În opinia mea, statul n-a eșuat anume după tragedia din spitalul constănțean. În ce privește protecția cetățenilor, statul nostru eșuează sistematic, pas cu pas, de vreo zece ani sau poate mai mult. Iar acum, în loc să corecteze derapajele grave din trecut, le agravează.

Mă voi referi, de exemplu, la tristele evenimente din 10 august 2018, când protestatari din toată țara și chiar din diaspora se adunaseră în Piața Victoriei, pentru a lua poziție față de guvernul PSD condus de Viorica Dăncilă.

Deși protestatarii au insistat pe caracterul pașnic al acțiunilor, către seară s-au produs violențe, probabil provocate, iar jandarmii au intervenit în forță, acționând brutal prin violență fizică, cu bastoane,  gaze lacrimogene și cu tunuri cu apă.

Ce s-a întâmplat cu cei care au organizat și condus represaliile de atunci? Aproape nimic.

Au fost sancționați câțiva „acari Păun”, iar dosarul principalilor răspunzători se plimbă de la Ana la Caiafa, prin instanțe. Opinia publică apreciază cazul ca fiind un eșec major al Justiției din România, lângă cel al Revoluției și cel al Mineriadei – adevărate simboluri al eșecului în justiție.

Dar mult-mediatizatele cazuri de la Caracal? Nici astăzi nu știm dacă este vorba de două cazuri izolate sau dacă ele nu sunt decât vârful unui uriaș iceberg, din rețeaua internațională de proxenetism, cu tentacule în România.

Nu-i așa că bâjbâiala autorităților în cazuri notorii produce neliniște în societate, cetăţenii simținu-se neprotejați, deși au plătit taxe și impozite anume pentru ca statul să-i protejeze de rele.

Problema însă nu se limitează la aria strictă a Justiției. Ea se extinde departe în mediul social și la o muțime importantă de cetățeni insuficient protejați de stat, situați în zone uitate de autorități, loviți de sărăcie, de analfabetism, de abandonul școlar.

În acest mediu și-au găsit, și își mai găsesc încă, agenții proxenetismului internațional victimele debusolate, sărace și aflate sub protecția nimănui.

România este în vârful topului european în ce privește materialul uman livrat pentru industria prostituției.

Firește, răul din această zonă sensibilă nu se poate eradica peste noapte. Dar, mă întreb, în peste jumătate de an, de când a preluat guvernarea, a făcut domnul Cîțu ceva cât de puțin ca să oprească abandonul școlar, să descurajeze activitatea în România a agenților proxenetismului internațional sau să stimuleze dezvoltarea zonelor celor mai defavorizate ale țării?

Poate va spune cineva că prioritățile sunt multe și nu poate guvernarea să le acopere pe toate simultan.

Nu numai poate, dar îi mai rămâne și timp disponibil.  Altfel nu s-ar fi repezit Florin Cîțu cu atâta pasiune într-o campanie electorală îndreptată numai în propriul său interes. Altfel nu și-ar fi permis aroganța și afrontul  demonstrat față de români,  cei care sunt insuficient protejați de stat.

Oare cum de și-a permis?

Este dânsul acel Superman, dotat cu înțelepciunea, talentul și autoritatea care l-ar putea face inexpugnabil în fața întregii societăți?  Este dânsul acea personalitate a cărui trecut glorios și meritoriu o impune făra drept de apel?  Iar, dacă nu este, atunci pe ce a contat?

Mi-e teamă că a contat numai și numai pe protecția președintelui țării, fără să țină seama de faptul că nici aceasta nu este nelimitată, iar momentul când s-a produs tragedia a pus capac la toate, multe, despre care am vorbit de altfel. Interpretez declarația gravă a președintelui cu privire la eșuarea statului ca un fel de mesaj către premier: s-a umplut paharul, domnule Cîțu. Este full.

Domnul Klaus Iohannis este chibzuit la vorbe, nu lansează cuvinte inutile, nu vorbește fără obiect. Intuiția îmi spune că, dacă a etichetat ca eșec un foarte important atribuit al statului, cuvintele sale au fost  rostite cu adresă precisă, ca un avertisment. Cel puțin avertisment.

La adresa cui, acest cel puțin avertisment? Intuiția îmi spune că nu la adresa unei funcționare din vreun minister, nici măcar la adresa vreunui ministru. Un asemenea mesaj grav, trimis de președintele țării, nu-l poate viza decât pe domnul Florin Cîțu, care în ultima vreme a jonglat cu ridicolul, expunându-l pe președinte la riscul de a fi socotit ca ocrotitorul unui simplu fanfaron.

Dacă este cu adevărat avertisment, intuiția îmi spune că ar trebui să urmeze ceva, cu siguranță. Ce anume, nu știu. Chiar dacă aș ști, n-aș spune. De ce să mă laud că am descoperit eu secretul lui Polichinelle?

Citeşte şi:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇