Din 1990 încoace, străinii au investit în economia românească 91 de miliarde de euro. Acești bani sunt numiți în statistici investiții străine directe (ISD). 64 de miliarde de euro (peste 70% din stocul de investiții străine) reprezintă aporturile de capital pe care companiile străine le-au adus în firmele pe care le controlează aici, inclusiv profitul reinvestit, iar 27 de miliarde de euro reprezintă creditele pe care investitorii străini le-au acordat companiilor pe care le-au înființat la noi în țară.
În ultimii 10 ani, stocul de investiții străine practic s-a dublat. Ceea ce înseamnă că firmele străine și-au crescut foarte rapid expunerea la România și au ajuns să poziționeze țara noastră în aceeași grupă (chiar dacă mai pe la coadă) cu țările central-europene.
Ca pondere, investițiile străine au ajuns să reprezinte 41,6% din PIB, un procentaj comparabil cu cel al Poloniei (42, 2% din PIB):
Fiecărui român îi revin, în medie, 4.731 de euro din tortul investițiilor străine directe (ISD). În ultimii 10 ani valoarea soldului ISD/locuitor a înregistrat o creștere continuă, de la un minim de 2.673 euro/locuitor în anul 2011, creștere determinată atât de majorarea în fiecare an a soldului ISD, dar și de scăderea permanentă a populației.
În aceeași perioadă, valoarea ponderii în PIB a stocului de investiții străine a avut o constanță în jurul a 41-42%, ceea ce indică o puternică corelarea a ritmurilor de creștere ale soldului ISD și a valorii adăugate din economie.
O primă concluzie ar fi aceea că încrederea străinilor în economia românească a crescut la fel de repede sau de încet cum a crescut și economia noastră. Asta ar putea să nu fie un semn bun, în sensul în care România să nu ofere posibilități prea grozave pentru viitor. Practic, străinii rămân relativ prudenți în raport cu economia locală și își extind operațiunile aici în ritmul în care se extinde și economia locală.
Iată, bunăoară, anul trecut, fluxul net de ISD a înregistrat nivelul de 3,005 miliarde de euro, în scădere cu 41,9 la sută față de 2019. Mai pe românește spus, în 2020, companiile străine deja prezente aici au reinvestit profituri de 3 miliarde de euro și au adus de acasă doar 983 de milioane de euro ca investiții proaspete, în plus impunând ca filialele din România să returneze companiilor–mamă credite de 994 de milioane de euro. Adică, ce-am luat pe mere am dat pe pere: banii noi aduși în țară pentru investiții echivalează cu banii scoși din țară sub formă de plată a unor împrumuturi mai vechi.
Dacă vă întrebați cât de mare este încrederea străinilor în economia românească, aflați că ponderea investițiilor străine în PIB în cazul nostru (41,6%) este cam aceeași ca în cazul Poloniei (42,28%), dar Polonia are al doilea cel mai scăzut nivel dintre toate statele est-europene monitorizate de către OECD. Media statelor din Uniunea Europeană se situează la peste 75% din PIB, media la nivel global la peste 50%, premiantul estului, Estonia, beneficiază de investiții străine de peste 100% din PIB, Republica Cehă a primit și ea investiții străine de peste 77% din PIB, Ungaria se află și ea cu peste 65% din PIB ca investiții străine cumulate, Slovacia adepășește 61% la acest indicator, iar Slovenia este singurul stat estic mai sărac în investiții străine decât România, cu 38,45% din PIB.
A doua concluzie este, din păcate, mai puțin îmbucurătoare decât prima: atractivitatea României pentru banii străinilor este a doua cea mai redusă din Estul Uniunii Europene, mult sub media Uniunii și chiar sub media globală. Mai rău, competitorul nostru direct, Ungaria, rămâne mult mai atractiv pentru banii străni și este „hrănit” mult mai consistent cu investiții străine, ceea ce contribuie la un rezultat mult mai bun al contului curent la Budapesta față de București.
Dacă intrăm în profunzime și analizăm evoluțiile în timp o să ne bucurăm să aflăm că profitul reinvestit a avut o evoluție ascendentă în ultimii 10 ani. Astfel, de la valori negative de aproximativ 2 miliarde de euro în primii doi ani ai intervalului analizat, profitul reinvestit a înregistrat valori pozitive începând cu anul 2015 (+510 milioane euro), ajungând la 3,016 miliarde de euro în anul 2020, în creștere cu 8,4 la sută față de 2019. Apoi o să ne întristăm aflând că, dacă liniile de credit au avut creșteri pozitive în perioada 2011-2013, în următorii doi ani, acestea au înregistrat valori negative, diminuându-se cu 425 milioane euro (2014), respectiv 134 milioane euro (2015). Cea mai mare valoare negativă a fost înregistrată în anul 2020 (-994 milioane euro), în principal cauzată de deciziile luate de investitorii străini, pe fondul crizei economice asociată pandemiei, de a își repatria banii împrumutați sucursalelor din România. Contribuția împrumuturilor cea mai importantă la fluxul net de investiții a fost anul 2012, 1, 659 miliarde de euro.
În ceea ce privește investițiile noi propriu-zise (banii proaspeți aduși în țară), până în anul 2018 au avut cea mai importantă contribuție la fluxul net de investiții străine, cu un maxim de 4,222 miliarde de euro în anul 2014 și un minim de 2, 235 miliarde de euro în 2017; începând cu anul 2019, profitul reinvestit a devansat aportul la capitalurile proprii (2, 783 miliarde de euro, comparativ cu 2 ,238 miliarde de euro), evoluție care a continuat și în 2020. De altfel, valoarea înregistrată de aportul la capitalurile proprii în anul 2020 (983 milioane euro) este cea mai mică din intervalul analizat (2011‑2020), efectele pandemiei asupra deciziilor de întrerupere sau amânare a unor proiecte noi de investiții având consecințe negative asupra acestui indicator.
Concluzionând, combustibilul investițiilor străine s-a cam terminat prin 2018, de atunci soldul crescând doar ca urmare a profiturilor reinvestite. Cu alte cuvinte, bani noi nu prea mai intră în România. Povestea de dragoste s-a cam încheiat, acum e doar o căsnicie din interes, fără pasiune și fără sentimente prea puternice. De altfel și fluxurile anuale s-au cam „moleșit”, ele scăzând și în 2019 și în 2020 față de vârful atins în 2018 (5,26 miliarde de dolari):
Asta se vede și mai clar ca evoluție a ponderii în PIB a fluxurilor nete de investiții străine: de la 2,6-2,7% în PIB în perioada 2016-2018 la aproape jumătate: 1,4% în 2020, cifră comparabilă cu cea înregistrată în timpul crizei financiare din 2010-2011. La fel și investițiile străine care îi revin fiecărui locuitor au scăzut de la 270 euro/locuitor în 2018 la sub 160 euro/locuitor în 2020. Ceea ce ne arată cu claritate că ne aflam oricum pe o pantă de reducere a intensității investițiilor străine aici și că orice criză îngheață fluxurile de bani către România. Dar, atenție! așa ceva nu se întâmplă și în Ungaria sau în Republica Cehă sau în Polonia.
Și dacă tot am ajuns să contorizăm lucrurile care nu merg la investițiile străine din România, hai să vedem și în ce părți ale economiei s-au îndreptat acestea în 2020, anul în care s-a reinvestit profitul obținut în 2019: în bănci și asigurări s-au dus jumătate din bani, un sfert în industrie și o cincime în comerț (marile lanțuri de magazine):
Cât privește totalul investițiilor străine de la noi, 29 din fiecare 100 euro au ajuns în industria prelucrătoare, câte 17 din fiecare sută euro în comerț și imobiliare, câte 6,5 euro din fiecare sută de euro în energie și câte 12 euro din fiecare 100 în bănci și asigurări.
Și dacă titlul articolului se referă la modul în care banii străini au „modelat” România de azi, ei bine, locul în care acești bani s-au dus au generat, în cea mai mare parte, o țară disproporționată și inegală:
62 din fiecare sută de euro investită de străini au ajuns în București-Ilfov, unde au contribuit la supra-dezvoltarea unei regiuni situate mult peste media europeană, dar unde locuiește doar unul din șase români. La polul opus, un sfert din populația țării, regiunea de Nord-Est, Moldova adică, a primit mai puțin de 2 euro din fiecare 100 de euro investiții la nivel național. Aceste discrepanțe în dispersia geografică a investițiilor explică multe din decalajele de dezvoltare, de nivel de trai și de putere de cumpărare dintre regiunile țării.
Bucureștiul are aproape 49 de miliarde de euro, Ilfov aproape 6 miliarde de euro, Timișul 4,6 miliarde de euro, Brașov 2,7 miliarde de euro, Cluj 2,1 miliarde de euro, Prahova 2,6 miliarde de euro, Mureș, Sibiu și Constanța câte 1,8 miliarde de euro, Argeș 1,5 miliarde de euro , Dolj 1,3 miliarde de euro, Arad 1,1 miliarde de euro și Bihor 1 miliard de euro. Iașiului îi revin abia 505 milioane de euro, Bacăului 330 de milioane de euro, iar Galațiului 708 milioane de euro. Harghita și Covasna împreună au 500 de milioane de euro, Vaslui are doar 58 de milioane de euro.
Oameni buni, voi pricepeți că cel mai populat județ al țării, vechi centru universitar și capitală, Iași, a primit investiții de trei ori mai puține decât Mureș sau Sibiu? Sau Galațiul și Bacăul, ambele cu o excelentă infrastructură industrială, să primească, la un loc, mai puțin decât Arad? Ce țară va fi România cu asemenea dezechilibre? Ce viitor mai are această națiune?
Hai să ne uităm și de unde vin acești bani. Să ne uităm, adică, la originea reală a banilor, nu la locul de unde ajung în România.
Un sfert din bani vin din Germania și Austria și încă 15% din Franța și Italia. Statele Unite, cel mai strategic dintre partenerii strategici este abia al cincilea investitor, cu aproximativ 5,5% din investițiile străine. Mie mi se pare, din aceste cifre, că nemții și austriecii parcă se vor mai strategici decât americanii.
Cei 91 de miliarde de euro investiții străine susțin un sfert din locurile de muncă din țară, angajând 1,25 milioane de salariați. Aceștia produc mai mult de jumătate (180 de miliarde de euro) din cifra de afaceri totală (340 de miliarde de euro) a tuturor companiilor din România.
Practic, un sfert din salariații români, cei angajați la companiile străine de aici, au o productivitate dublă față de celelalte trei sferturi dintre salariați. Productivitatea muncii acestora ajunge până la 141.798 euro/salariat, iar profitabilitatea forței de muncă în întreprinderile ISD în anul 2020 a fost de 5.402 euro/salariat:
Dacă am privi cei 91 de miliarde de euro ca o investiție, rata anuală a profitului net (vreo 7%), rezultată din venituri de 6,8 miliarde de euro realizate de străini ca urmare a acestor investiții, indică o recuperare a investiției cam în 13-14 ani.
Peste jumătate din comerțul exterior al României este realizat de către companiile controlate de investitori străini. Ponderea întreprinderilor ISD în totalul exporturilor și importurilor României se situează la 53,0 la sută, respectiv 48,0 la sută.
În anul 2020, contribuția întreprinderilor ISD la exporturile de bunuri ale României a fost de 72,9 la sută din totalul acestora, în scădere de la 74,2 la sută în 2019. În ceea ce privește importurile de bunuri, contribuția întreprinderilor cu investiție străină directă a fost de 66,5 la sută, de asemenea în scădere față de anul 2019 (68,2 la sută).
În anul 2020, exporturile totale (FOB) de bunuri ale întreprinderilor ISD au înregistrat valoarea de 43, 467 miliarde de euro, în timp ce importurile de bunuri (CIF) au însumat 50,957 miliarde de euro. Astfel, întreprinderile ISD au creat un deficit total FOB‑CIF de 7, 489 de miliarde de euro (mai mare cu 697 milioane euro față de anul 2019) aferent comerțului internațional cu bunuri. Cel mai mare deficit (-5 miliarde de euro) l-au creat din importul produselor chimice, urmat de importul de alimente (-2 miliarde de euro) realizat de către marile lanțuri de supermarket-uri.
În anul 2020, exporturile de servicii ale întreprinderilor ISD au înregistrat valoarea de 12,610 miliarde de euro, în timp ce importurile de servicii au însumat 6,882 miliarde de euro. Astfel, comerțul internațional cu servicii al societăților ISD a consemnat un excedent în valoare de 5,728 miliarde de euro. Pe ansamblul comerțului exterior, firmele controlate de investitorii străini sunt responsabile de un deficit total de doar 700 de milioane de euro.
România rămâne așadar codașă la investiții străine pe lângă statele din grupul de la Vișegrad. Pe de altă parte, investiții noi nu prea vin, firmele străine trăind doar din profitul reinvestit. Firme care, deși au o productivitate dublă față de cele românești, au o rată a profitului similară. Dar realizează jumătate din cifra de afaceri la nivelul țării cu doar un sfert dintre angajații din România. Și, în plus, controlează jumătate din comerțul exterior. Iar modul cum arată țara astăzi, cu un București supra-dezvoltat și cu două regiuni sub-dezvoltate (Moldova și Oltenia) se datorează, în mod esențial, modului în care banii investitorilor străini s-au distribuit geografic.
Citește și alte articole publicate de Petrișor Peiu pe Spotmedia.ro.