Prin România trec transporturile strategice spre Ucraina, iar teritoriul țării se află în spațiul care face legătura dintre cele două conflicte, cel din Orientul Mijlociu și cel ruso-ucrainean.
Bucureștiul își poate face pentru prima dată un plan strategic privind dinspre această placă turnantă în care războaiele au fost o prezență aproape continuă încă din perioada în care marele rege persan Darius venea în 513 î.e.n. din teritoriul actualului Iran să-i cucerească pe sciții din stepele aflate în nordul Mării Negre și trecea Dunărea pe la Isaccea de azi.
Într-un fel, România este în ochiul ciclonului, despre care se spune că ar fi zona lipsită de vânturi și precipitații în jurul căreia se desfășoară furtuna:
- în vest e Ungaria, tot mai instabilă, dar pregătită să susțină la nevoie acțiunile Moscovei;
- la sud-vest e Serbia, care mereu a fost aliata Rusiei;
- la sud de Dunăre e Bulgaria, instabilă politic de ani de zile, țară în care există deja comunități importante de ruși;
- la nord-est e Ucraina, care se bate eroic din 2022 împotriva Rusiei, care continuă să avanseze spre Gurile Dunării;
- la est, întreg spațiul pontic se află sub influența puterilor regionale cu interese în Orientul Mijlociu.
De sute de ani, teritoriul dintre Marea Neagră, Marea Caspică și Golful Persic a fost disputat între otomani și iranieni, înainte să intre și rușii în această ecuație de putere.
Cele 300 de drone și rachete lansate de Iran împotriva Israelului azi-noapte cu susținerea în stradă a unor mulțimi dezlănțuite nu și-au atins țintele. A fost primul atac direct întreprins vreodată de puterea iraniană împotriva teritoriului israelian. Armata israeliană sprijinită de americani a respins pericolul, dar în centrul Teheranului o pictură murală anunța că „următoarea palmă va fi mai puternică".
Președintele iranian Ebrahim Raissi a anunțat că „pedepsirea agresorului a fost realizată", avertizând sec și brutal că, „dacă regimul sionist sau susţinătorii săi dau dovadă de un comportament imprudent, ei vor primi un răspuns decisiv şi mult mai puternic".
Rusia a îndemnat la „reținere”, dar ea este aliata tradițională a iranienilor și s-a implicat violent în războiul civil din Siria, în care turcii sunniți au luptat de partea opoziției împotriva președintelui actual Bashar al-Assad, iar persanii șiiți și-au arătat mușchii de partea lui Assad, într-un conflict care a început în 2011.
Rusia și Statele Unite sunt implicate în ambele războaie: în Ucraina și în Orientul Mijlociu. Rusia care și-a pierdut rangul de mare putere vrea să reseteze ordinea internațională, sprijinindu-se pe ceea ce fostul președinte american George W. Bush numea în 2002 „axa răului”: Irak, Iran și Coreea de Nord.
Între timp, Irakul a trecut printr-un război lung, dar a rămas în sfera de influență iraniană, de facto, pe aceeași axă ca acum 20 de ani. Încă de atunci, România a sărit în barca americană, asociindu-se Statelor Unite și Marii Britanii în războiul din Irak și Afganistan.
În 2003, când a avut loc a doua intervenție americană în Irak, marile puteri europene Franța și Germania au refuzat să susțină operațiunile militare gândite de Washington în afara unui mandat din partea ONU.
În siajul Statelor Unite s-au așezat însă statele est-europene, pe atunci doar candidate la intrarea în UE, inclusiv România și Bulgaria, care abia în 2002 primiseră invitația de a intra în NATO, dar au intrat de jure în 2004.
Președintele Franței, Jacques Chirac, a spus la începutul acelei dezbateri că Estul a pierdut ocazia de a tăcea din gură. Dar secretarul american al Apărării, Donald Rumsfeld, s-a folosit de ocazie să compare noua Europa, țările foste comuniste, cu vechea Europă, în special Germania și Franța, care pentru Rumsfeld se împotmoliseră într-un conformism politic laș.
La fel ca atunci, dar mult mai pregătită și mai sigură de poziția ei, România va urma strategia americană. Mai ales că baza americană de la Marea Neagră a fost folosită și în perioadele anterioare ca punct de sprijin pentru operațiunile americane din Afganistan, în procesul de retragere din Irak (2008-2011), dar și din Afganistan (2021).
România este pentru Statele Unite mai importantă decât Turcia în această perioadă de escaladări, nu doar din cauza balansurilor Ankarei față de Rusia, ci și fiindcă Turcia are interese clare în Orientul Mijlociu, care nu coincid mereu cu cele americane.
România va fi deci un cap de pod la marginea plăcii tectonice pe care se află și a început să aibă cutremure de adâncime, care se propagă dinspre Marea Neagră spre Golful Persic. Americanii vor folosi această poziție pentru a sprijini Israelul în Orientul Mijlociu, la fel cum NATO o folosește pentru transporturi strategice și baze de informare în războiul ruso-ucrainean.
Va încerca oare Bucureștiul să obțină în schimbul poziției sale ceva?
Investiții în Portul Constanța, arme sofisticate pentru apărarea litoralului românesc, mai multe trupe aliate care să ajute țara în cazul în care se încing lucrurile, un spital militar nou cu tehnologii de ultimă generație, primirea definitivă în Schengen?
Nu e vorba de un spirit tranzacțional, ci de oportunitatea de a întări periferia euroatlantică inclusiv prin investiții strategice prea mult amânate.