Un val de bully cu tușe de un ridicol desăvârșit s-a prăbușit asupra uneia dintre cele mai profesioniste jurnaliste de politică externă, pentru un clip care reprezintă, de fapt, o trunchiere.
Hăhăiala generală spune multe despre discernământul evaluării unui fake news, despre talentul nostru de a-l rata fix unde e și a-l identifica vigilent nevoie mare fix unde nu este, dar și despre raportarea la regulă a majorității din țara pe ale cărei șoselele are loc an de an un măcel comparabil cu războiul din Israel.
Cristina Cileacu este o excepțională “externistă” din spațiul media, una dintre foarte puținele care chiar înțeleg și analizează mult dincolo de prompter. Nimeni dintre cei care o cunosc profesional nu și-ar pune problema că Cristina Cileacu s-ar preta la fake news. Ca să înlătur suspiciunile de subiectivism, precizez că nu o cunosc personal pe dna Cileacu.
Înregistrarea viralizată și batjocorită o arată pe Cristina Cileacu transmițând din Israel întinsă pe asfalt, susținând că este în timpul unui atac, în timp ce în spatele ei se văd oameni trecând cu bicicleta sau pe jos deloc agitați.
Cine vede însă toată înregistrarea, nu doar secundele livrate deja comentate și prelucrate pe rețele, o vede pe Cristina Cileacu inițial în pricioare, relatând despre situația din zona de conflict, aude cum în timpul relatării încep, într-adevăr, să sune alarmele și cum jurnalista precizează că execută întocmai recomandarea oficială într-o asemenea situație.
Deci, din start, dacă tot suntem vigilenți cu manipulările, și bine ar fi să fim cât mai vigilenți și intransigenți, ar trebui să începem ca în fiecare caz să ne asigurăm că avem imaginea completă înainte de a judeca, că nu suntem manipulați tocmai de cei care vor să ne salveze de o manipulare.
Mai țineți minte cum a fost “împachetată” și lucrată majoritatea opiniei publice în cazul Sorinei Săcărin, fetița adoptată în SUA din “raiul” afacerii maternale din Baia de Aramă, și cum salvatorii copilei au fost demonizați în timp ce erau victimizați fix cei care o țineau prizonieră? A fost un caz școală care ar fi trebuit să trezească multă lume.
Apoi, desigur, să vezi pe cineva că se supune de bună voie unor recomandări este în România la limita blasfemiei, pentru că noi suntem daci liberi. Noi oprim traficul pe Transfăgărășan ca să hrănim urșii din mână, ba ne trimitem și copiii să o facă, după care suntem uimiți că sălbăticiunile sunt tot mai prezente în zonele locuite și mai și mănâncă pe cine prind.
Noi încălcăm din principiu regulile de circulație și apoi ne mirăm că șoselele sunt cimitire. Noi cumpărăm GPL la litru și apoi ne mirăm că explodează șandramalele. Construim casa fără autorizație în albia râului și apoi jelim că o ia apa.
Să respecți o recomandare sau regulă este scandalos în România, numai fraierii fac așa ceva. Dacii liberi fac mișto și din când în când mai sar în aer, îi mai mănâncă urșii, mai mor sau omoară pe șosele. Dar sunt deștepți.
De menționat că din 7 octombrie în urma atacurilor au murit cel puțin 22 de jurnaliști în Israel și Gaza. Diferența între a relata știrea și a fi subiectul ei o fac adesea regulile.
A vrut Cristina Cileacu să pună o tușă suplimentară de dramatism în relatare? Cel mai probabil, da. Și aici e sigur o chestiune de gust, mai multă sau mai puțină sare, mai mult sau mai puțin piper, dar nu de alterare.
Dar ce să vezi, nu cumva dramatism vrea publicul? Să fie șocat, să îi fie livrate emoții puternice, să se uite la știri că la un thriller, iar de pe ecrane să curgă valuri de sânge, panică, indignare etc. Jurnalismul făcut fără artificii de acest fel nu mai are succes la public, informația a fost detronată de emoție.
De ce localnicii din fundal păreau extrem de calmi în timp ce sunau alarmele, ceea ce, repet, se aude clar în mijlocul relatării live? În mod evident pentru că sunt extrem de obișnuiți cu aceste alarme care sună de multe ori pe zi. Mulți dintre ei au trăit și mai rele, pentru cine își aduce aminte anii teribili în care aproape în fiecare săptămână în Israel mai sărea în aer câte un autobuz.
Dar faptul că nu au luat-o la fugă nu înseamnă că nu se îndreptau spre un adăpost.
Și văd că s-au apucat să facă bășcălie de Cristina Cileacu personaje care s-au aflat în situații infinit mai penibile. De exemplu, fostul premier Ponta, cel plimbat de pompieri cu barca la inundații prin apa până la genunchi.
Să fi uitat dl Ponta ceea ce chiar domnia sa repeta în ultimii ani cu autoironie, adică milioanele de “puie monta” din 2014? Să fi uitat că nu dl Iohannis a câștigat alegerile, ci domnia sa le-a pierdut, mai precis i le-a câștigat lui Klaus Iohannis? Un kind reminder nu strică din când în când.
Sau poate standardul de jurnalism al dlui Ponta este în stabilimentul TV al prietenului Ghiță.
Când majoritatea va dori jurnalism rece, analitic și nu bombardamente emoționale, îl vom avea, iar Cristina Cileacu chiar face parte dintre cei mai potriviți să-l livreze. Când vom înceta să facem “mișto” grosier de reguli, poate vom trăi mai mult și mai bine.