Iată ce spune domnul Lavrov: Ursula von der Leyen a declarat că rezultatul războiului trebuie să fie înfrângerea Rusiei în aşa fel încât ea să nu se mai ridice timp de zeci de ani. Nu este asta rasism, nazism şi o încercare de a rezolva problema rusă?
Există într-adevăr o problemă rusă, aceasta este ideologia ei tâmpită de a distruge democrațiile occidentale și de a recrea imperiul rus, prin reîncorporarea vechilor republici sovietice și a țărilor din Europa de Est, ca pe vremea lagărului socialist. Problema rusă este că dorințele sale imperialiste sunt împotriva dreptului internațional recunoscut și de aceea intră în coliziune cu principiile UE și cu NATO. Iar singura modalitate de realizare a lor din punctul de vedere rus este războiul, clasic sau hibrid.
Dorința doamnei von der Leyen de a vedea Rusia pierzând acest război nu este o chestiune rasistă. Niciodată oficiali ai UE n-au privit cetățenii ruși așa cum germanii i-au privit pe evrei în al doilea război mondial sau cum au fost priviți cetățenii sud africani de culoare în perioada aparthaid-ului. Dimpotrivă, rușii sunt priviți ca niște oameni obișnuiți asemeni celor occidentali. Că doamna von der Leyen crede că cetățenii ruși sunt captivii unui regim dictatorial și terorist ca cel al lui Putin, asta da, este adevărat. Și da, asta îl supără teribil pe domnul Lavrov.
Și nu, înfrângerea Rusiei nu are nimic de-a face cu nazismul, din aceleași motive. Germania de azi, cea care ajută Ucraina cu fonduri și armament, nu este un stat nazist. Este o țară democratică aidoma restului statelor din UE.
Înfrângerea Rusiei este necesară pentru ca Europa să-și găsească pacea, pentru ca Europa să-și vadă liniștită de programele sale de dezvoltare economică, fără amenințarea perpetuă a unui conflict iscat de pofta unora ca Lavrov de a opri democrația mult dincolo de granițele Rusiei.
Pe de altă parte, domnul Lavrov nu spune o vorbuliță despre dorința acerbă a Rusiei de a desființa Ucraina, de a o cuceri în întregime pentru îndrăzneala de a se extrage de sub influența rusă. Adevărul este că după Maidan, revoltele din Belarus aproape că erau să-l dea jos de la putere pe Lukașenko. Ce ar fi făcut Rusia cu două state care i se opuneau, le-ar fi invadat pe amândouă?
Putin ar avea mijloacele de a-l forța pe Lukașenko să intre în război dar se teme că acest lucru ar putea reaprinde revoltele din Belarus. Cum i-ar sta lui Putin să se trezească cu un Belarus în flăcări? Ar trebui să lase ofensiva din Donbas pe mai târziu și să se concentreze pe recucerirea puterii în Belarus. Iar asta ar slăbi armata rusă îndestul ca o contraofensivă ucraineană să aibă șanse de succes.
Putin nu va ,,denazifica” Ucraina printr-un atac din Belarus. Concentrarea de forțe militare acolo – tancuri, soldați, rachete și avioane – are ca scop păstrarea Belarusului în cleștele rus al alianței cu Kremlinul.
Asta dovedește că Putin nu este nebun, așa cum umblă vorba prin târg. A făcut greșeli strategice în abordarea războiului, a mizat pe idei de propagandă în locul unor analize reale, dar nimic din ce face actual în Ucraina nu este un semn de nebunie. Retragerea din Herson este un semn de înțelegere a realității militare de pe teren iar atacarea în valuri la Soledar și Bahmut cu scopul de a epuiza armata ucraineană este dovada că rușii au înțeles care este tactica ce le poate aduce victoria.
Bombardarea infrastructurii energetice nu a distrus moralul ucrainenilor dar teroarea rachetelor a lăsat urme adânci în moralul colectiv. Mobilizarea a 300.000 de noi recruți nu este un act de nebunie ci pur și simplu folosirea unei resurse militare pe care ucrainenii o au limitată: la cei 70.000 de soldați ucraineni de pe front Rusia trebuie să le opună un număr dublu sau triplu, dacă vrea să aibă succes militar. Așa se explică și nervozitatea Kremlinului la înarmarea cu tancuri a Ucrainei: frontul ce putea fi balansat în favoarea armatei ruse prin numărul mare de soldați se reechilibrează prin înarmarea ucrainenilor.
De la bun început strategia ,,nebuniei” liderilor de la Kremlin s-a bazat pe amenințarea escaladării conflictului și pe exagerarea folosirii armelor nucleare pentru a induce teamă în politicienii occidentali. Un tip ca Medvedev care a condus Rusia ca președinte și care nu a dat dovadă de nebunie atunci ci de reținere și echilibru, poate să fi înebunit peste noapte. Sau poate să joace rolul nebunului în războiul hibrid pentru a speria vestul.
La Kremlin nu este numai Putin, în jurul lui este o adevărată camarilă ce deține puterea și este de acord cu războiul din Ucraina. Această camarilă retrogradă și imperialistă este cea în numele căruia domnul Lavrov vorbește despre amenințarea Ursulei von der Leyen privind viitorul Rusiei. De fapt doamna von der Leyen nu merge mai departe cu discursul său, specificând că înfrângerea militară a Rusiei înseamnă de fapt demilitarizarea și distrugerea camarilei imperialiste din jurul lui Putin, văzută ca și condiții pentru pacificarea Rusiei. Iar asta îi dă posibilitattea domnului Lavrov să se victimizeze și să mai acuze încă o dată vestul că este vinovat pentru izbucnirea războiului din Ucraina.
Marea problemă a acestui soi de discurs rus, mincinos, propagandistic și delirant este că nu obosește. El se repetă aidoma unui patefon stricat devenind agasant, enervant și iritant într-atât că vrei ca el să fie oprit cumva, chiar cu prețul unor sacrificii proprii. Asta urmăresc și rușii și de aceea, oricât ar fi de nepotrivit și de plicticos, răspusurile la demagogia lor sunt absolut necesare.